Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine

Criterile pe baza carora Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine

Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine

Este posibil ca intr-o anumita situatie sa apelati la un avocat pentru ca presupuneti ca există un prejudiciu de imagine si o afectare negativă pe plan psihic generată de fapte de o anumită gravitate. Va trebui insa ca in baza probelor administrate să se justifice fata de instanta acordarea unei satisfacţii echitabile precum si recunoaşterea, prin hotărâre, a caracterului neadevărat al celor afirmate de către persoana chemata in judecata,astfel încât, apreciind că s-a cauzat un prejudiciu sa fie antrenata răspunderea, de natură a oferi atât o satisfacție materială, dar și una morală pentru clientul sau.

In speta de fata veti intalni tocmai un astfel de caz, respectiv acordarea de daune morale in cazul reclamarii unui prejudiciu de imagine.

Relevanta cazului rezulta tocmai din modul explicit si documentat in care instanta suprema a motivat care sunt criteriile pentru acordarea de daune morale in cazul unui prejudiciu de imagine, precum si numeroasele referiri la hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului in cazuri similare.

 

In acest sens, fiind învestita cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, instanta de fond a reţinut, că pârâtul B.I., însoţit de martori, s-a prezentat la un hotel din Antalya, unde au discutat iniţial cu preşedintele clubului J.P., căruia pârâtul i-a prezentat oferta privind transferul unui jucător de fotbal. La un moment dat, preşedintele clubului a adus în acest loc public şi celelalte persoane din conducerea Clubului Gloria Bistriţa, pentru a le prezenta condiţiile în care se putea realiza transferul, printre aceste persoane aflându-se reclamantul H.S. şi martorul G.R.A., în calitate de director general adjunct al aceluiaşi club de fotbal.

 

Reclamantul H.S. nu a fost mulţumit de oferta făcută de pârât si nu a fost de acord cu încheierea tranzacţiei respective. Pârâtul, a început să se manifeste zgomotos, i-a adresat reclamantului injurii şi cuvinte jignitoare şi ameninţări de genul: „Lasă că te fac eu!”, discuţiile fiind încheiate în acest moment.

 

Ulterior, paratul a făcut declaraţii defăimătoare la un post de televiziune vizând persoana şi familia reclamantului H.S.,a afirmat ca este agent SS dovedit, a omorât evrei şi este liber! Arestaţi-l! A dat ce a dat prin Germania şi îl lasă în pace, dar nu înţeleg ce face M.! Au prins toţi agenţii de prin America şi ăsta stă bine mersi la Bistriţa”.

Reproduceri privind afirmaţiile făcute de pârât la postul de televiziune G.S.P. T.V.”, au fost reluate ca „ştiri de senzaţie”, într-o serie de publicaţii.

 

  • Ce s-a solicitat in recurs

 

La instant de recurs, recurentul reclamant a susținut că în mod nelegal instanţa de apel a cenzurat şi micşorat suma de bani acordată cu titlu de daune morale de către instanța de fond, sumă ce urmează a fi donată asociaţiilor care luptă împotriva discriminării.

 

  • Care a fost motivarea instantei supreme in Decizia nr.153/27.01.2016cu privire la acordarea daunelor morale in cazul prejudiciului de imagine

Instanta de recurs a motivat astfel acordarea daunelor morale intr-un astfel de caz.

Cauzarea unui prejudiciu moral este necesar a se raporta la totalitatea factorilor în care a fost săvârşită fapta întrucât simpla afirmare în public a unor aspecte, exacerbate sau exagerate, nu poate cauza, de plano, celui vizat, o așa suferinţă ca în ipoteza în care afirmaţia ar fi făcută de o persoană aparent credibilă iar afirmaţia, prin natura ei, putea fi credibilă sau, cel puţin, plauzibilă.

 

În condiţiile în care nu a existat și nu există o consecinţă negativă majoră pe plan psihic în ceea ce îl priveşte pe reclamant, de o astfel intensitate și durată, care să justifice acordarea de daune morale, este evident că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii. Mai degrabă, s-a pus problema unei indignări a reclamantului intimat, atitudine psihică ce nu este, însă, de natură să atragă răspunderea patrimoniala a pârâtului, în condiţiile în care acesta a și menţionat în fața instanţei că, în realitate, nici nu doreşte vreo despăgubire materială de la pârât ci, mai degrabă, „caută” o satisfacţie morală.

 

Pentru acordarea daunelor morale, practica judiciară a statuat o serie de criterii obiective, în ipoteza în care cel în cauza dovedeşte că prestigiul, onoarea, reputaţia sau demnitatea sa au fost afectate prin fapta pârâtului.

 

Orice incident de natura celui descris în speţă implică, inerent, o stare de indignare, dar aceasta nu este suficienta pentru a da dreptul la plata unor despăgubiri, atât timp cât nu sunt afectate valori personale importante, nu sunt cauzate suferinţe deosebite, ce nu se justifică în mod rezonabil, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la angajarea răspunderii pentru prejudiciul moral doar în baza afirmaţiilor celui interesat.

 

Având în vedere vârsta reclamantului, experienţa sa de viață și profesională, este mai mult decât evident că intensitatea cu care au fost resimţite afirmaţiile publice nu este una majoră, astfel încât să se justifice acordarea de daune. Pe de altă parte, reluarea repetată în mass media a afirmaţiilor făcute de pârât s-a realizat exclusiv pentru a se mediatiza împrejurări „aducătoare de rating”, nicidecum pentru o informare a publicului larg cu privire la aspecte aparent reale, împrejurare care ar fi condus în mod evident la punerea la îndoială a moralității/originii persoanei reclamantului.

 

Astfel, nu orice prejudiciu dă dreptul la o compensaţie bănească, ci numai cel de o anumită gravitate, în condiţiile concrete ale faptului prejudiciabil.

 

Dauna morală sau prejudiciul moral a fost definită/definit în doctrina dreptului și in jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane constau în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane și se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.

 

Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. În stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc.

 

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existenta prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse.

Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine

În acord cu jurisprudența națională și practica C.E.D.O., care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă . Pentru ca atacul adus reputaţiei personale să producă un prejudiciu moral, el trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fi fost realizat într-o manieră care să cauzeze un prejudiciu exerciţiului personal al dreptului la respectarea vieţii private (cauza A. împotriva Norvegiei, nr. 28070/06, 9 aprilie 2009). În cauzele Danev împotriva Bulgariei și Iovtchev împotriva Bulgariei, C.E.D.O. a reținut în esență încălcarea convenţiei, după ce a considerat că abordarea formalistă a instanţelor naţionale, care atribuiseră reclamantului obligaţia de a dovedi existenţa unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi susceptibile să confirme manifestări externe ale suferinţelor lui fizice sau psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care ar fi trebuit să o obţină (…).

 

Curtea a subliniat că motivarea hotărârilor interne nu a ţinut seama de faptul că încălcarea constatată a drepturilor fundamentale ale persoanei putea în sine, în lumina afirmaţiilor acestuia, potrivit cărora se afla într-o stare psihologică sensibilizată, să fie reţinută ca element pentru stabilirea unui prejudiciu moral. Curtea a considerat că aplicarea unei asemenea abordări formaliste de către instanţe era în măsură să excludă acordarea unei despăgubiri într-un foarte mare număr de cazuri în care fapta nu era însoţită de o deteriorare vizibilă obiectiv a stării fizice sau psihice a victimei. Abordarea respectivă a instanţelor naţionale, care solicitaseră persoanei în cauză să îşi demonstreze suferinţele prin alte mijloace de probă, în special prin mărturii, fără a putea accede la acestea, l-a privat pe reclamant de un recurs efectiv în sensul art. 13 din convenţie.

 

În domeniul art. 3 din convenţie, Curtea a subliniat, în cauza Elefteriadis împotriva României, că raţionamentul urmat de instanţele naţionale pentru a respinge cererea prin care reclamantul încerca să obţină repararea suferinţelor îndurate de el (…), lăsa impresia că lipsa unor mijloace de probă materiale ale prejudiciului invocat era cea care justificase decizia acestora de a nu acorda despăgubiri. Curtea a considerat că, chiar şi admiţând că în general era sarcina oricărei persoane care introduce o acţiune în justiţie să facă proba susţinerilor sale, nu consideră rezonabil ca, în circumstanţele speţei, să atribuie reclamantului obligaţia de a demonstra temeinicia pretenţiilor sale prin intermediul unor dovezi susceptibile să ateste suferinţele cauzate (…). Curtea a subliniat în repetate rânduri obligaţia care revine instanţelor naţionale de a interpreta cerinţele procedurale în mod proporţional şi rezonabil (a se vedea, Stone Court Shipping Company, S.A. împotriva Spaniei, 28 octombrie 2003, Pérez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, Miragall Escolano şi alţii împotriva Spaniei).

Cum corect a reținut instanța de apel, prejudiciul reclamantului este un prejudiciu de imagine și constă în faptul că prin imputarea celor afirmate în mod public, pe posturi de televiziune și în presă, pârâtul a reuşit practic să îl târască pe reclamant în zona trivialului şi să îl asocieze scandalului public, ducând la afectarea imaginii lui publice, la producerea unor neliniști și suferințe interioare, victima fiind o persoană publică, cu o anumită notorietate și un anumit prestigiu în lumea fotbalului.

 

Prin faptele săvârșite și modul în care ele s-au săvârșit, pârâtul nelimitându-se la conflictul produs în Turcia Antalya, într-un cerc relativ restrâns, făcând campania de denigrare la un nivel foarte extins, pe posturi de televiziune și în presă, a produs o atingere semnificativă a valorilor ce definesc personalitate umană, ”atacul” atingând un anumit nivel de gravitate, apt a produce consecințe negative în plan moral victimei. Nici cea mai neexperimentată persoană nu şi-ar fi permis să facă astfel de afirmaţii, în media, de denigrare a unei persoane, nici chiar în contextul în care ele ar fi prezentat o minimă veridicitate şi un minim grad de adevăr.

 

De asemenea, nici o persoană ale cărei valori fundamentale au fost lezate în asemenea context, nu ar putea trece cu uşurinţă peste o asemenea situaţie, fără cel puţin a suferi pe plan psihic. Atunci când a făcut afirmațiile pe un post de televiziune, pârâtul trebuia să știe că media va relua repetat afirmațiile și le va propaga, din ”nevoia de rating”, scandalul putând lua dimensiuni semnificative și deci trebuia să se abțină de la un asemenea comportament. Nu pot fi puse pe seama ”mediei” consecințele faptei, ci pe seama conduitei pârâtului, mai ales că acesta este o persoană care apare frecvent în media și cunoaște consecințele pe care le poate produce o anumită afirmație.

 

Faptul că instanţa de apel a apreciat că faptele paratului nu au afectat în mod grav reputaţia, demnitatea și onoarea reclamantului, nu înseamnă că nu există deloc o afectare. Tocmai, se reține o afectare semnificativă, aptă a produce consecințe negative în plan moral victimei, însă nu atât de gravă încât să justifice reținerea unei daune de 1.000.000 lei. Faptul că pârâtul este cunoscut în lumea mediatică ca având un temperament coleric, care are obiceiul de a exagera lucrurile și că faptele imputate erau greu de crezut nu înlătură existența unei atingeri semnificative valorilor persoanei, de natură a produce un prejudiciu moral, în contextual în care victima se bucura de o anumită reputație și de un anumit prestigiu iar spectatorii iubitori de fotbal sunt persoane din cele mai variate medii și cu nivele diferite de inteligență, cu capacități dintre cele mai diferite de a percepe și a crede afirmațiile făcute în media.

 

Chiar dacă victima a afirmat că iniţial a luat totul ca pe o glumă, persistența pârâtului în conduita sa a atins cotele unui adevărat scandal public afirmaţiile paratului și modul în care au fost făcute fiind, prin natura lor, prejudiciabile, așa cum afirmă chiar acesta în recursul său. Dată fiind natura prejudiciului moral nu era necesar a se proba fără dubiu și fără echivoc împrejurarea că ar fi fost deteriorată în vreun fel buna reputaţie pe care reclamantul intimat pretinde ca o are în mediul personal, social și profesional.

 

 

Înalta Curte apreciază că instanțele de fond și de apel au reținut corect că există o afectare negativă pe plan psihic generată de faptele pârâtului, de o anumită gravitate, care să justifice acordarea unei satisfacţii echitabile de 2.500 de lei alături de recunoaşterea, prin hotărâre, a caracterului scandalos şi neadevărat al celor afirmate de către pârât, încât, apreciind că s-a cauzat un prejudiciu sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, antrenarea răspunderii fiind de natură a oferi atât o satisfacție materială, dar și una morală.

Într-adevăr in jurisprudența C.E.D.O. s-a făcut referire la „criteriului adevărului” și la permiterea „exagerărilor”, însă aceste chestiuni nu sunt incidente speței. Pârâtul nu era un ziarist, un om de media, animat de dorința aducerii la cunoștință publică a unor fapte în legătură cu o persoană publică încât, cum corect a reținut prima instanță, să justifice un drept şi un interes legitim să facă astfel de acuzaţii publice . Deși drept fundamental, libertatea de exprimare nu are caracter absolut, ea putând fi supusa unor restricții în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptata împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, restricții care sunt supuse principiului asigurării justului echilibru între exercițiul dreptului la libera exprimare şi protecția drepturilor individuale. În speță, era doar o chestiune de răzbunare personală față de faptul că pârâtul nu a reușit să fac o tranzacție în temenii doriți. Imaginea unei persoane nu poate fi afectată public din considerente personale ale autorului faptei.

 

Faptul că însuși reclamantul ar fi făcut în public afirmaţii defăimătoare la adresa pârâtului, imputându-i acestuia fapte penale neprobate nu constituie cauză care să înlăture răspunderea autorului faptei prin prisma art. 1352 C. civ. Pentru a fi exoneratoare de răspundere, fapta victimei înseşi (art. 1352 C. civ.) trebuie să fi fost cauza exclusivă a producerii prejudiciului – îndeplinind totodată caracteristicile forţei majore sau pe ale cazului fortuit.

 

Nu poate fi vorba de o „replică” la adresa comportamentului reclamantului, care să întrunească caracteristicile forţei majore sau cazului fortuit.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că prejudiciul există și că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, instanțele de fond și apel apreciind corect incidența și aplicabilitatea dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ., încât și recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.

 

  • Alte articole scrise de acelasi autor:

 Cum este aparat dreptul la propria imagine  prin mijloace juridice;

Ce masuri trebuiesc intreprinse in opinia avocat recuperari daune daca ti-a fost avariata masina;

Ce trebuie sa se probeze in opinia avocat asigurari si ce obligatii ii revin asiguratului in cazul care intervine riscul asigurat;

-In cazul reclamantului cu domiciliul in străinătate conditiile in care instanta a incuviintat relatii personale cu minorul si stabilire program vizitare minor;

AVOCAT INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI;

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 

 

 

 

 

Distribuie pe:

Avocat Drept Penal | Avocat Divort, Dreptul Familiei | Avocat ANRP | Avocat Societati Comerciale | Avocat Legislatie Rutiera | Avocat Dreptul Transporturilor | Avocat Fiscal | Avocat Achizitii Publice | Avocat CEDO | Avocat Malpraxis | Avocat infractiuni contra sigurantei statului | Avocat infractiuni contra persoanei | Avocat adoptii | Avocat infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanantatii Avocat infractiuni contra patrimoniului | Avocat infractiuni contra familiei | Avocat infractiuni legi speciale | Avocat civil Bucuresti | Avocat penal Bucuresti | Avocat penalist Bucuresti | Avocat drept contencios si administrative | Cabinet avocatura Bucuresti | Avocat Bucuresti | Baroul de avocati Bucuresti | Lawyer Romania | Avocat legislatia muncii | Avocat cetatenie | Avocat drept imobiliar | Avocat codul muncii | Avocat Uniunea Europeana