skip to Main Content
0724.260.393 avocat_tudorion@yahoo.com

Pentru ce motive instanta nu a aplicat cauza de nepedpsire prevazuta de art.10 din legea evaziunii fiscale desi inculpatul a acoperit integral prejudiciul

Pentru ce motive instanta nu a aplicat cauza de nepedpsire prevazuta de art.10 din legea evaziunii fiscale desi inculpatul a acoperit integral prejudiciul

Un avocat in Bucuresti drept penal evaziune fiscala stie cat de important este faptul Legea 241/2005 prevede in art.10 din Capitolul III cauze de nepedepsire si reducere a pedepselor, acestea fiind urmatoarele:

În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Un avocat in Bucuresti drept penal evaziune fiscala cunoaste si conditia prevazuta in alin.2, respectiv, dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

 

  • Cum apreciaza instanta suprema dispozitiile art.10 din Legea 241/2005 

Ca avocat in Bucuresti penal evaziune fiscala consider ca prezinta importanta cunoasterea interpretarii date de instanta suprema prevederilor art.10 din Legea 241/2005  a evaziunii fiscale.

Astfel, in articolul publicat pe https://www.universuljuridic.ro/ se arata ca in M. Of. nr. 346 din 11 mai 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 9/2017 din 15 martie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter real sau personal”.

Prin Decizia nr. 9/2017, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în Dosarul nr. 9.131/2/2011, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

Or, acoperirea integrală a prejudiciului de către autorul infracțiunii de evaziune fiscală, realizată la un moment ulterior comiterii faptei, reprezintă o manifestare a conduitei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, pe care legiuitorul a calificat-o ca fiind o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, păstrându-i însă caracterul personal.

Totodată, în conținutul art. 75 alin. (2) din Codul penal legiuitorul a înțeles să includă și alte situații, împrejurări care pot fi apreciate de instanță drept circumstanțe atenuante judiciare, cu caracter personal, printre care la lit. a) a inclus și “eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii” (acea căință activă) și care conduc, atunci când sunt reținute, la reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, în condițiile stabilite de art. 76 din Codul penal (în norma penală anterioară efectele reținerii acestei circumstanțe atenuante judiciare personale au vizat reducerea limitelor de pedeapsă sau a cuantumului amenzii care nu puteau coborî sub anumite limite/anumit cuantum stabilit de legiuitor, prin raportare la minimul special al pedepsei închisorii sau al amenzii). Prin urmare, acoperirea integrală a prejudiciului, în condițiile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, conturează tot eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, fiind incluse de legiuitor în categoria cauzelor de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, fără a le afecta prin acesta caracterul personal.

De asemenea, în susținerea opiniei că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal, sunt și considerentele unor decizii ale Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, în mai multe decizii prin care a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea Constituțională a apreciat că „atitudinea procesuală concretă a persoanelor cercetate”, respectiv „comportamentul activ al inculpatului/învinuitului/făptuitorului în sensul diminuării consecințelor faptei săvârșite”, constituie o circumstanță personală, cu efecte doar asupra participantului care are un asemenea comportament activ. În acest sens, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: „(…) Faptul că dispozițiile legale criticate stabilesc un regim sancționator diferit în funcție de atitudinea procesuală concretă a persoanelor cercetate nu poate conduce la concluzia că justiția nu ar fi unică, egală și imparțială pentru toți, judecătorul, în limitele acestor principii, procedând la individualizarea regimului sancționator potrivit criteriilor obiective puse la dispoziție de lege (…)” (Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012); „(…) Legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiționat de repararea prejudiciului cauzat tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al inculpatului/învinuitului/făptuitorului în sensul diminuării consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite și pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului (…)”. (Decizia nr. 1.162 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 9 noiembrie 2010).

Și efectele acoperirii prejudiciului asupra participanților au fost lămurite de către instanța de contencios constituțional cu ocazia analizării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prin care autorii acestor excepții au invocat, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 4 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituția României, cu referire la diferența de tratament juridic între inculpații care comit o infracțiune de evaziune fiscală de pericol și cei care comit o infracțiune de evaziune fiscală de rezultat, între cei care dispun de mijloace financiare pentru a achita prejudiciul până la primul termen de judecată și cei care nu dispun de resurse financiare, fapt ce creează o inechitate în fața legii și a autorităților publice, fiind încălcat și dreptul la un proces echitabil. Fiind constantă jurisprudenței sale, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi constituționale și cu o motivare asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 638 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 23 august 2007, s-a reținut că este respectat principiul egalității în drepturi statuat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece cauzele de reducere ori de înlocuire a pedepsei prevăzute de lege pentru faptele săvârșite se aplică fără nicio discriminare autorilor infracțiunii de evaziune fiscală care au acoperit prejudiciul în condițiile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005; Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, în același sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 272 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010). Tot instanța de contencios constituțional a reținut într-o altă decizie că “nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece cazul de reducere a pedepsei prevăzut de textul de lege atacat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005, adică autorilor unei infracțiunii de evaziune fiscală care, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, au acoperit integral prejudiciul cauzat prin fapta penală” (Decizia Curții Constituționale nr. 285/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 27 martie 2009), după cum a mai relevat că: “(…) Legiuitorul a reglementat în art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, în condițiile stabilite de textul de lege (…). Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului consolidat, și nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil (…). Faptul că de reducerea limitelor de pedepsei prevăzute de lege beneficiază numai învinuitul sau inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, nu are semnificația îngrădirii liberului acces la justiție. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertate sau interesele legitime au fost încălcate și de a beneficia de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește latura civilă (…) partea interesată are deplină libertate să demonstreze existența, inexistența, respectiv întinderea prejudiciului, instanța fiind cea care în temeiul competenței sale constituționale (…) să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, și asupra laturii civile (…)” (Decizia Curții Constituționale nr. 647 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012).

În sensul opiniei exprimate în cele ce precedă sunt și deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, ca instanță de recurs, apel sau în recurs în casație, cu referire la Decizia penală nr. 1.386 din 30 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 15.820/62/2010, prin care s-a apreciat ca fiind corectă interpretarea dată de Tribunalul Brașov în considerentele Sentinței penale nr. 120 din 24 martie 2011, menținută de Curtea de Ape Brașov prin Decizia penală nr. 95/A din 15 septembrie 2011, în sensul că de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 beneficiază doar inculpații care au achitat integral prejudiciul, până la termenul prevăzut de legiuitor, instanța reliefând în motivarea soluției caracterul de circumstanță personală al conduitei inculpaților de a acoperi integral prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală; Decizia penală nr. 1.425/R din 23 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.214/101/2013 prin care s-a reținut că, în mod corect, prin Sentința penală nr. 142 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți (menținută sub acest aspect prin Decizia penală nr. 344 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova), s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., întrucât acesta a achitat integral prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (din 1969), a cărui valoare nu depășește 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, apreciind că această împrejurare nu poate produce consecințe în planul răspunderii penale și pentru inculpata persoană juridică B; Decizia penală nr. 201/A din 27 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 263/35/2013 prin care s-a reținut că, pentru a putea opera dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, prejudiciul trebuie recuperat de inculpat și de partea responsabilă civilmente; Decizia penală nr. 368/RC din 11 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.447/1/2014, prin care s-a apreciat că, pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, este necesar a fi constatată contribuția inculpatului de a acoperi integral prejudiciul infracțional, iar nu atitudinea și contribuția părții civile de a-și recupera debitele. Altfel spus, nu orice modalitate de recuperare a prejudiciului duce la incidența cauzei de nepedepsire, ci numai atitudine activă, strict personală a inculpatului, de a înlătura consecințele infracțiunii săvârșite.

  • Speta din care rezulta din ce motiv nu se aplica prevederile art.10 din Legea 241/2005

Ca avocat in Bucuresti penal evaziune fiscala apreciez ca fiind relevant urmatoare speta.

Prin sentința  penală în baza art. 396 al. 6 C od procedură penală raportat la art. 16 lit. h C od procedură penală în referire la art. 10 din Legea nr. 241/2005 c u aplicarea art. 5 C od penal s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C od penal din 1969.

În baza art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005 raportat la  art. 91 C od penal cu aplicarea art. 5 C od penal s-a aplicat inculpatului 1000 lei amendă administrativă.

În baza art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005 cu aplicare a art. 5 C od penal s-a dispus înregistrarea în cazierul judiciar a amenzii administrative aplicate inculpatului.

S-a constatat acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile.

A  fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a  reținut următoarele:

  Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie s-a dispus trimitere in judecata  pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

În fapt s-a reținut că nu a virat la bugetul de stat suma de 7760 lei, reprezentând stopaj la sursă, corespunzător perioadei ianuarie 2011 – martie 2013.

Din verificarea evidenței contabile rezultă că sesizarea este întemeiată parțial, societatea a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 3589 lei, corespunzător perioadelor iulie 2011 – ianuarie 2012, aprilie 2012 – octombrie 2012 și ianuarie 2013 – martie 2013.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, recunoaștere ce se coroborează cu probele administrate în cauză, precizând că a preferat plata altor categorii de datorii către furnizori.

În cursul urmăririi penale, prejudiciul a fost acoperit.

Într-o alta cauza învinuitul a mai fost sancționat pentru o faptă similară, apreciindu-se, in baza dispozițiilor art.18 indice 1 C od penal 1969 ca fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni .

S-a apreciat că s ituația de fapt expusă mai sus care evidențiază vinovăția inculpatului este dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea ANAF  proces verbal de verificare a documentelor financiar – contabile, înscrisuri, declarațiile inculpatului coroborate cu raportul de expertiza judiciara contabila

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care, în calitate de administrator  nu a plătit, în termen legal, suma de 3589 lei, reprezentând stopaj la sursă, corespunzător perioadelor iulie 2011 – ianuarie 2012, aprilie 2012 – octombrie 2012 și ianuarie 2013 – martie 2013, în condițiile prezentate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

  În ceea ce privește legea penală mai favorabilă ce trebuie aplicată în mod global potrivit Deciziei CCR nr. 265 din data de 6 mai 2014   , instanța a constatat că, în speță, vechile reglementări sunt mai favorabile. În ceea ce privește infracțiunea pentru care s -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, instanța a apreciat că inculpatului îi sunt incidente prevederile art. 10 din același act normativ cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal pentru următoarele motive:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005 care a fost modificată prin Legea nr. 255/2013 ce a intrat în vigoare la 01.02.2014 î n cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscla prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Anterior acestei modificări art. 10 din Legea nr. 241/2005 prevedea că în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscala prevăzute de prezenta lege , dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Prin urmare,  instanța a apreciat față formularea din art. 10, anterioară modificării din 1 februarie 2014, că legiuitorul a dorit aplicarea art. 10 la toate infracțiunile din Legea evaziunii fiscale motiv pentru care a și făcut precizarea „ prevăzute de prezenta lege ”, iar în noua reglementare a stipulat în mod expres că această cauză de nepedepsire este aplicabilă doar infracțiunilor de evaziune fiscala prevăzute de art. 8 și 9 din Lege.

Totodată prevederile art. 10 alin. 2 arată că: „Dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).” Prin urmare, trimiterea se face la întreaga sferă a infracțiunilor, nu doar la art. 9 sau la infracțiunile de evaziune fiscala.

În ceea ce privește această condiție, respectiv ca inculpatul să nu mai fi săvârșit o faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru care a beneficiat de prevederile art. 10 într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, instanța a constatat că prin ordonanța Parchetului s-a dispus în baza art. 10 lit. b/1 C.p.p. din 1969, art. 18/1 și art. 91 C .p. din 1969, art. 10 din Legea nr. 241/2005 scoaterea de sub urmărirea penală a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Din motivarea ordonanței susmenționată rezultă că soluția de scoatere de sub urmărire penală s-a întemeiat pe aprecierea procurorului că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 lit. b/1 C.p.p., fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă.

Prin urmare, instanța a constatat că inculpatul nu a beneficiat de o cauză de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, soluția de scoatere de sub urmărire penală având alt temei legal.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că inculpatul a achitat integral prejudiciul înainte de primul termen de judecată ( încă din faza de urmărire penal ă ), făcându-se aplicarea și a principiului legii penale mai favorabile, în baza art. 396 al. 6 C .p.p. raportat la art. 16 lit. h C.p.p. în referire la art. 10 d in Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C .p.   a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune f______ prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C od penal din 1969.

În ce privește sancțiunea administrativă aplicată inculpatului, instanța  a avut în vedere natura faptei, împrejurările de săvârșire și poziția sinceră a inculpatului.

Astfel, în baza art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005 raporta t la  art. 91 Cod penal cu aplicarea art. 5 C od penal a aplica t inculpatului 1000 lei amendă administrativă.

În baza art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C od penal a dispus înregistrarea în cazierul judiciar a amenzii administrative a plicate inculpatului.

În baza art. 274 al. 1 C od procedură penală a obliga t inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri  a declarat apel Parchetul  criticând-o  pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a invocat faptul că în cauză nu se impunea încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât inculpatul a mai beneficiat  de  prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 , fiindu-i  aplicată anterior o sancțiune cu caracter administrativ prin Ordonanța  nr. 3512/P/2011 a Parchetului

De asemenea, pe de altă parte s-a  mai invocat  că infracțiunea prevăzută de  art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu este o infracțiune de evaziune fiscala ci o infracțiune în legătură cu aceasta, aspect rezultând din interpretarea deciziei nr.8/21.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție , care referindu-se  la inadmisibilitatea art. 10 din Legea nr. 241/2005 în ipoteza situațiil or tranzitorii generate de  săvâ rșirea faptelor sub imperiul legii vechi – Legea nr. 87/2004 și judecarea acestora după  intrarea în vigoare a legii noi , a stabilit că pot beneficia de prevederile art. 10 numai cei în  sarcina cărora s-a reținut prin aplicarea art. 13 Cod penal  săvârșirea unei infracțiuni  de evaziune fiscala prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005. Ca atare, s-a apreciat că  este exclusă   altă infracțiune de la beneficiul reglementat de art. 10, iar ulterior, prin modificarea legii, s-a confirmat acest  aspect, infracțiunea prevăzută de art. 6 nefiind enumerată printre cele prevăzute de Legea nr. 50/2013.

Față de toate acestea, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărâri apelate, iar  în rejudecare condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată, aplicând dispozițiile vechiului Cod penal.

Apelul declarat de  Parchet este fondat.

Analizând cauza prin  prisma motivelor  de apel cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține că prima instanță a reținut  corect situația de fapt, pe baza probatoriilor administrate în cauză, iar fapta inculpatului a fost încadrată corespunzător din punct de vedere juridic.

Referitor la  apel, Curtea  apreciază că acesta  este întemeiat, în mod greșit prima instanță dispunând încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului  în baza  art. 16 lit. h Cod procedură penală în referire la  art. 10 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5  Cod penal.

Astfel,   potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, î n cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscala prevăzute de prezenta lege , dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Din cele mai sus expuse se observă că incidența cauzei de nepedepsire instituită de art. 10 din Legea nr. 241/2005 este limitată expres la infracțiunile de „evaziune fiscala prevăzute de  lege, aplicarea acesteia la alte infracțiuni din legea respectivă nefiind posibilă.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005 Constituie infracțiuni de evaziune f______ și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

  1. a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
  2. b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
  3. c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;
  4. d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
  5. e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
  6. f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
  7. g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură f______ și ale Codului de procedură penală.

Spre deosebire de art. 9 din Legea nr. 241/2005, celelalte infracțiuni instituite de această lege (art. 3 – 8) nu au fost cat alogate de legiuitor ca fiind infracțiuni de „evaziune fiscala iar acest aspect nu poate fi apreciat ca o simplă omisiune ori  ca o tehnică legislativă defectuoasă, câtă vreme art. 1 din Legea nr. 241/2005 stabilește că Prezenta lege instituie măsuri de prevenire și combatere a infracțiunilor de evaziune fiscala și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea , de unde rezultă cu evidență existența în cuprinsul legii a două categorii de infracțiuni, cele de evaziune fiscala reglementate de art. 9 lit. a – g, și cele aflate în legătură cu infracțiunile de evaziune fiscala, prevăzute de art. 3 – 8 din lege.

Această interpretare a art. 10 din Legea nr. 241/2005 rezultă de altfel și din Decizia nr. 8/21.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, referindu-se la incidența acestui text de lege în ipoteza situațiilor tranzitorii generate de săvârșirea faptelor sub imperiul legii vechi în materie de evaziune (Legea nr. 87/1994) și judecarea acestora  după intrarea în vigoare a legii noi, a stabilit că pot beneficia de prevederile art. 10 numai cei în sarcina cărora s-a reținut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârșirea unei infracțiuni fiscale prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

În motivarea acestei soluții Înalta Curte de Casație și Justiție arată că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile numai „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscala prevăzută de prezenta lege” iar nu și de o altă lege, fiind restrânsă incidența cauzelor de nepedepsire sau de reducere a pedepselor numai la infracțiunile de evaziune fiscala prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu excluderea oricărei alte infracțiuni de la beneficiul reglementat prin art. 10 din această lege. Adoptarea unei soluții contrare, se mai arată în motivare, ar însemna fie să se depășească limitele interpretării corecte impuse de conținutul art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005, prin care se stabilește că dispozițiile sale sunt aplicabile numai „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscala prevăzută de prezenta lege”, fie să se încalce prevederile art. 13 al. 1 Cod penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

Pentru argumentele mai sus expuse Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 al. 1 din Legea nr. 241/2005 astfel că soluția de încetarea a procesului penal este nejustificată.

În consecință, Curtea va admite apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria B_____, va desființa în parte sentința penală atacată iar în rejudecare va dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969.

Vom constata că în ansamblu prevederile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile inculpat ului întrucât permit aplicarea unei modalități de executare neprivativă de libertate în condiții mai ușoare decât cele din legea nouă.

La dozarea și individualizarea pedepsei se va ține seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de durata mare  în timp a activității infracționale dar și de împrejurarea că inculpatului i-a mai fost aplicată anterior o sancțiune cu caracter administrativ pentru încălcarea acelorași dispoziții legale.

De asemenea, se va avea în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și  a achitat integral prejudiciul. Ca atare, apreciem că îndreptarea și reeducarea inculpatului se pot realiza în bune condiții prin aplicarea unei pedepse echivalente cu  limita minimului special, respectiv de 1 an închisoare.

Potrivit art. 71 Cod penal aplică se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b Cod penal.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 Cod penal din 1969 și art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 , Curtea va suspenda condiționat executarea pedepsei principale precum și executarea pedepsei accesorii ce se vor aplica inculpatului, pe durata unui termen de încercare  ce se va st abili conform art. 82 Cod penal din 1969.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate vor fi menținute.

Conform dispozițiilor art. 275 al. 3 Cod pr. penală, cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

  • Alte articole de acelasi autor:

In ce poate consta consilierea de cate un avocat specializat in dreptul muncii

Din ce motive este bine sa se rezerve dreptul de uzufruct sau abitatie la instrainarea unei locuinte si ce greseli trebuie evitate

Din ce motive nu a fost anulat dreptului de a conduce un vehicul desi a fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice

Clauza de confidentialitate poate fi retrasa daca nu sunt indeplinite conditiile pentru care s-a acordat

Pentru ce motive instanta a acordat despagubiri pentru accidentul rutier desi societatea de asigurare a sustinut ca nu s-a dovedit ca piatra care a sărit în parbriz aparține vehiculului ce a proiectat-o în parbriz.

Ce date nu trebuie sa lipseasca de la o actiune pentru majorarea pensiei de intretinere;

Ce prevede legea despre independenta sotilor si controlul corespondentei celuilalt sot;

Intre ce persoane exista obligatia de intretinere conform Codului civil;

-In ce conditii se apreciaza ca divortul este din culpa unuia dintre soti;

-Ce prevede Codul civil despre intinderea acordului sotilor cand acesta are loc pe cale judiciara;

Din ce motive nu a fost anulat dreptului de a conduce un vehicul desi a fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice;

In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto.

-Care este deosebirea dintre masurile de siguranta si pedepse;

-Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de societatea comerciala;

-Renuntarea la judecata.

– Ce prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis;

Avocat dreptul muncii.

In ce situatii casatoria se desface din culpa sotilor si ce trebuie dovedit;

–In ce cazuri se acorda exercitarea autoritatii parintesti unui singur parinte in caz de divort

Responsabilitate,profesionalism,confidentialitate fata de client.

 

INTREABA UN AVOCAT

www.avocat-tudor.ro

0724260393

avocat_tudorion@yahoo.com

 

 

 

Avocat Bucuresti

1
Step 1

Consultați un avocat online


keyboard_arrow_leftPrevious

Nextkeyboard_arrow_right

Back To Top