skip to Main Content
0724.260.393 avocat_tudorion@yahoo.com

Cum a motivat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la sanctiunea ce se aplica in cazul lipsei consimtamantului pentru incheierea unui act juridic ca efect al depasirii limitelor legale ale mandatului administratorilor

Cum a motivat Inalta Curte de Casatie si Justitie sanctiunea ce se aplica in cazul lipsei consimtamantului pentru incheierea unui act juridic ca efect al depasirii limitelor legale ale mandatului administratorilor

Imagini pentru imagini administrator societate

Fiind sesizata cu o speta cu un asemenea obiect, motivarea instantei supreme a fost in sensul ca art.218 din Codul civil   prevede ca actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.

Aceste dispoziții generale sunt completate cu cele cuprinse în art. 70 al Legii nr. 31/1990 în sensul că administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.

 

Instanta suprema a mai argumentat ca aceste dispoziții creionează, cu aplicarea corespunzătoare a art. 15322 din Legea nr. 31/1990, sau după caz, a art. 241 din Legea nr. 297/2004, întinderea legală a puterilor organului de administrare al companiei în cadrul activității de angajare a persoanei juridice în relațiile cu terții. Încheierea unui act juridic cu depășirea limitelor legale de competență a organului de administrare este sancționată cu nulitatea absolută a actului juridic pentru lipsa consimțământului și cauză ilicită.

 

  • Cum a analizat instanta de fond speta respectiva

La instanta de fond, societatea reclamanta a chemat în judecată pe  parate solicitând să se constate nulitatea convențiilor pentru lipsa consimțământului valabil  și pentru cauză ilicită, părțile să fie repuse în situația anterioară și pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată. Prin incheiere, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâte și a stabilit un nou termen pentru continuarea judecății.

 

Pentru a dispune astfel, prima instanta a reținut că, deși reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în sensul lipsei aprobării prealabile a adunării generale extraordinare a acționarilor precum și încălcarea art. 1361 din Legea nr. 31/1990, care consacră principiul priorității interesului societar, nulitatea invocată este una relativă, deoarece prin încheierea convențiilor atacate nu s-a adus atingere niciunui interes general care ar prejudicia ordinea publică; pentru a întări această concluzie, prima instanță a citat prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

 

Înlăturând, în considerarea argumentelor expuse mai sus, susținerile recurentei potrivit cărora nulitatea care afectează cele trei convenții-protocol este una absolută, al cărei regim juridic este unul de imprescriptibilitate, tribunalul a constatat că devin incidente dispozițiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

 

Astfel, a apreciat că termenul de prescripție este de 18 luni și că, în speță, el a început să curgă de la data încheierii fiecărei convenții; în condițiile în care reclamanta ar invoca faptul că este terț față de acestea, a considerat că termenul începe să curgă de la momentul în care autoarea cererii a făcut demersuri cu privire la existența convențiilor (fie de când a solicitat, în cadrul judecării dosarului nr. 2341/114/2008 aflat pe rolul Tribunalului, expertizarea unor operațiuni economice fundamentate pe cele trei acte a căror anulare se solicită, fie de la data când a avut loc adunarea generală ordinară a acționarilor Societății., la care a participat și reclamanta, ședință în cadrul căreia urma să se discute ratificarea celor trei convenții, fie de la data când reclamanta a înregistrat pe rolul Tribunalului acțiunea în răspundere patrimonială a administratorilor societății , care a făcut obiect al dosarului nr. 1936/114/2010).

Imagini pentru imagini administrator societate

În raport de oricare dintre aceste date, prima instanță a apreciat că excepția prescripției este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a stabilit un nou termen, pentru soluționarea capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

 

Ulterior, s-a respins ca prescris capătul de cerere privind constatarea nulității celor trei convenții-protocol, a respins capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost învestită cu un capăt principal de cerere cu privire la care a admis excepția prescripției dreptului material și cu capătul accesoriu privind repunerea părților în situația anterioară.

Ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a respins capătul de cerere cu privire la constatarea nulității celor trei convenții-protocol, ca prescris, situație în care, în considerarea caracterului accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere, l-a respins și pe acesta.

 

  • Judecata la instanta de apel

 

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta sentința atacată a fost anulată și cauza a fost trimisă spre rejudecare, primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că prima critică vizează greșita soluționare de către judecătorul fondului a cererii principale, pe care a apreciat-o ca fiind prescrisă, susținând, în esență, că a fost interpretat eronat caracterul normei cuprinse în dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 247/2004, potrivit căreia actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește, individual sau cumulat, pe durata unui exercițiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor.

 

Alin. (3) al articolului sus-menționat prevede că, în cazul nerespectării prevederilor alin. (1) și (2), oricare dintre acționari poate solicita instanței judecătorești anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății.

 

Subliniind că rolul instanțelor judecătorești este acela de a efectua un control de legalitate a eventualelor decizii de înstrăinare a unui activ al unei societăți, iar nu de oportunitate, curtea de apel a apreciat că soluția legislativă cuprinsă în art. 241 din Legea nr. 297/2004 reprezintă opțiunea legiuitorului de a proteja și de a încunoștința acționarii unei societăți despre măsurile cu un anumit grad de importanță pe care administratorii sau directorii acesteia urmează să le ia.

Imagini pentru imagini administrator societate

A mai reținut că normele juridice se clasifică în norme de ordine publică și de ordine privată, în funcție de natura interesului ocrotit; astfel, norma de drept civil este de ordine privată dacă urmărește ocrotirea unui interes individual, în schimb, este de ordine publică dacă depășește cadrul interesului individual al subiectelor de drept civil, protejând un interes general, public.

 

De aceea, a considerat că aprobarea prealabilă cerută din partea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru tranzacțiile prevăzute de art. 241 din Legea nr. 297/2004 se constituie într-o cerință imperativă și de ordine publică, finalitatea textului fiind clară, respectiv aceea de a exista o cenzură a adunării extraordinare asupra actelor care, datorită importanței lor valorice, ar fi de natură să prejudicieze societatea.

 

Așa fiind, instanța de apel a apreciat că este greșită susținerea intimatelor-pârâte, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității celor trei convenții-protocol ar fi unul specific nulității relative, nu celei absolute, cât timp există un interes public ca aceste convenții să nu-și producă efectele.

 

Prin urmare, a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris.

Cum judecătorul fondului s-a pronunțat pe excepție, instanța de apel a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

 

  • Judecata la instanta de recurs

 

Împotriva acestei decizii, paratele au declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul respingerii apelului.

 

În motivare, recurentele au arătat că motivul de nulitate invocat de autoarea cererii de chemare în judecată este unul de nulitate relativă, deoarece prin încheierea celor trei convenții-protocol nu se aduce atingere niciunui interes general care ar prejudicia ordinea publică.

 

Au apreciat astfel că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 241 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, potrivit căruia orice acționar poate solicita anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății.

Așadar, recurentele au considerat că remediul judiciar este pus de legiuitor la dispoziția doar a acționarilor, nu și oricărei persoane interesate, așa încât nulitatea este una relativă.

 

În continuare, recurentele au precizat distincția care se face între nulitatea relativă și cea absolută, precum și regimul juridic al fiecăreia și apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958, a considerat că dreptul la acțiune este prescris, deoarece termenul de prescripție este de 18 luni și, în speță, el a început să curgă fie de la data încheierii fiecărei convenții, fie de la momentul în care autoarea cererii a făcut demersuri cu privire la existența

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

 

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni prin care reclamanta a solicitat să se constate nulitatea convențiilor-protocol   pentru lipsa consimțământului valabil al Societății U. S.A. și pentru cauză ilicită, precum și repunerea părților în situația anterioară.

 

Independent de motivele invocate în susținerea fiecărei cauze de nulitate, instanța supremă subliniază că lipsa consimțământului și cauza ilicită constituie cauze de nulitate absolută a actului juridic civil.

Sub aspectul prescripției, regula care diferențiază regimul juridic al nulității absolute de cel al nulității relative este expres prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 167/1958, conform căruia „Nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție”.

 

Altfel spus, acțiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, putând fi intentată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1857, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, iar cum judecătorul fondului s-a pronunțat pe excepție, justificat a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

 

  • Alte articole de acelasi autor:

Ce se poate invoca pentru anularea deciziei de sanctionare disciplinara cu referire la procedura cercetării disciplinare;

-CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL;

-Vanzarea imobilelor. Reguli speciale de vanzare a imobilelor;

Infractiunile contra persoanei;

In ce limite prin asigurarea RCA va puteti recupera prejudiciul

www.avocat-tudor.ro

0724260393

Avocat Bucuresti

1
Step 1

Consultați un avocat online


keyboard_arrow_leftPrevious

Nextkeyboard_arrow_right

Back To Top