skip to Main Content
0724.260.393 avocat_tudorion@yahoo.com

Ce greseli se pot face in formularea unei cereri de revizuire in cadrul unui proces

Ce greseli se pot face in formularea unei cereri de revizuire in cadrul unui proces

Imagini pentru imagini revizuire proces

Am observat ca in numeroase cazuri, dupa ce se pronunta o hotarare definitiva, partea care pierde un procesul si considera ca a fost nedreptatita, intreaba pe avocatul sau daca mai poate fi atacata acea hotarare, spre exemplu sa fie revizuita.

 

Intr-o astfel de situatie, avocatul ii va explica faptul ca revizuirea este o cale extraordinara de atac care se poate exercita numai in cazurile expres prevazute de lege. Ca procesul ce are ca obiect revizuirea presupune o noua judecata, ca urmare a aparitiei unor elemente noi care nu au format obiectul judecatii in care s-a pronuntat hotararea a carei revizuire se cere.  Aceasta pentru ca, elementele respective nu au fost cunoscute de catre instanta la data solutionarii cauzei sau chiar ulterioare, in anumite cazuri stricte, astfel ca are loc o noua judecata.

 

I se poate explica persoanei care solicita exercitarea acestei cai de atac ca hotararea a carei revizuire se cere se poate considera ca era justa fata de materialele existente la dosar la data pronuntarii hotararii, insa ulterior, dupa aparitia datelor  noi  rezulta, ca situatia de fapt retinuta de instanta   nu mai corespunde realitatii, impunandu-se retractarea hotararii.

 

Important de stiut este insa ca, motivele de revizuire sunt in mod expres si limitativ prevazute de lege, astfel ca aceasta cale de atac nu poate fi invocata pentru orice fel de greseli.

Spre exemplu, in numeroase cazuri, in mod gresit in practica instantelor s-au invocat ca motive de revizuire interpretarea gresita a probelor sau a normelor de drept, acestea nefiind motive in temeiul carora sa se admita o cerere de revizuire.

 

De aceea, pentru a formula o cerere de revizuire, persoana in cauza va trebui sa constate daca motivele pe care intentioneaza sa le invoce se incadreaza in cele prevazute de art.509 din Codul procedura civila, intitulat “Obiectul şi motivele revizuirii”, unde se preved cazurile in care se poate cere revizuirea.

In acest articol se arata ca revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

-s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

-obiectul pricinii nu se află în fiinţă;

-un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;

-un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză;

-după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;

-s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

-statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii şi cei puşi sub interdicţie judecătorească ori cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să îi apere;

-există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

-partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;

-Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;

 

Analizand cazurile de revizuire se pot  evita unele greseli in formularea cererii de revizuire.

In ce priveste primul motiv de revizuire,  “instanta s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Am observat ca in practica instantelor au existat cazuri in care partile au solicitat revizuirea unei hotarari pentru motivul ca instanta nu s-a pronuntat asupra unei aparari.

Acest motiv de revizuire se refera la faptul ca instanta a omis a se pronunta asupra unei cereri cu care a fost investita, respectiv, cererea principala, cererea reconventionala, o cerere de interventie fortata sau cerere de interventie principala.

Este vorba in acest caz de o cerere care investeste instanta cu o pretentie propriu-zisa ce trebuie sa primesca dezlegare prin dispozitivul hotararii.

 

Nepronuntarea instantei asupra unor mijloace de aparare, asupra unor probe sau exceptii nu inseamna ca instanta  nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

 

In ce priveste motivul de revizuire “obiectul pricinii nu se află în fiinţă”, desemneaza ideea de disparitie fizica a bunului, debitorul obligatiei de predare afla in imposibilitate de executare.

In cazul bunurilor care pot fi inlocuite(cereale, sume de bani) nu dispare aceasta obligatie.

 

-in cazul de revizuire “un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină” se poate cere revizuirea numai daca sunt  indeplinite urmatoarele conditii:

-persoanele despre care se face vorbire sa fi participat la judecata finalizata cu pronuntarea hotararii a carei revizuire se cere;

-condamnarea definitive a persoanelor respective.

Din aceste motive, persoana care cere revizuirea pentru acest motiv trebuie sa se adreseze mai inti organelor de cercetare penala si sa faca dovada ca exista o hotarare definitive de condamnare.

 Daca revizuentul invoca marturia mincinoasa in mod direct in cadrul cererii de revizuire actiunea sa va fi respinsa.

 

  • Alte articole de acelasi autor:

Ce masuri trebuiesc intreprinse daca ti-a fost avariata masina;

Ce avantaje prezinta solicitarea de despagubiri accidente in cadrul procesului penal;

De ce este necesar ca un avocat sa te asiste la societatea de asigurare;

INFRACTIUNILE CONTRA SIGURANTEI SI INTEGRITATII SISTEMELOR SI DATELOR INFORMATICE;

INFRACTIUNILE CONTRA INTEGRITATII CORPORALE SAU SANATATII.

Cabinet avocat Tudor Ion

Responsabilitate, professionalism, loialitate fata de client

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 

Avocat Bucuresti

1
Step 1

Consultați un avocat online


keyboard_arrow_leftPrevious

Nextkeyboard_arrow_right

Back To Top