skip to Main Content
0724.260.393 avocat_tudorion@yahoo.com

Ce criterii a avut in vedere instanta pentru stabilirea programului de vizitare a minorului in cazul in care mama locuieste si lucreaza in Spania iar tatal in Germania

avocat_familie

Ce criterii a avut in vedere instanta pentru stabilirea programului de vizitare a minorului in cazul in care mama locuieste si lucreaza in Spania iar tatal in Germania

 

Cazurile de divort cu minori, modul de exercitare al autoritatii parintesti, unde vor locui acestia, care va fi contributia celor doi parinti la cheltuielile pentru cresterea si educarea acestora, programul de vizita al copiilor pentru parintele care nu va locui cu acestia, in situatiile in care parintii cetateni romani locuiesc in state diferite, reprezinta o realitate a zilelor noastre.

 

In astfel de cazuri, instanta are in vedere ca, parintele care nu va avea locuinta impreuna cu minorul pastreaza dreptul de avea legaturi personale cu copilul si va stabili un program de vizitare.

Desigur ca interesul copilului este sa se ajunga la un acord cu privire la acest program de vizitare si sa pastreze legaturi armonioase cu ambii parinti.

In situatia in care parintii nu se inteleg cu privire la cererile accesorii divortului, instanta odata sesizata va trebui sa hotarasca asupra acestora.

 

Astfel, prin Decizia civila nr.18014 din 16.04.2015 Tribunalul Prahova a avut in vedere ca parintii locuiau in state diferite si s-a pronuntat cu privire la programul de legături personale cu părintele necustodian.

Motivarea instantei a fost in sensul ca:

-tribunalul constată că apelantul-pârât locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Germania, în vreme ce intimata-reclamantă locuieşte, în cea mai mare parte a timpului, şi munceşte în Spania.

-dreptul apelantului-pârât de a păstra legături personale cu minorul C.R.F., născut la 12.09.2012, este incontestabil, decurgând din textele legale enunţate în precedent, recunoscut ca atare chiar şi de intimata-reclamantă, singurul aspect litigios fiind reprezentat, în esenţă, de costurile pe care le implică reunirea lui Câstoiu Marius cu fiul său, indiferent dacă locul întâlnirii este în România sau în Spania, unde copilul locuieşte efectiv împreună cu mama sa şi unde, de altfel, a şi fost vizitat de tată.

-prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 39359/281/2012 reclamanta C.S.L. a chemat in judecată pe pârâtul C.M. solicitând, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiata de părţi la data de 25.07.2011 din culpă comună, reluarea  de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, respectiv acela de „Popescu”, să se stabilească locuinţa minorului  C.R.F., născut la data de 12.09.2012 la mama reclamantă, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, fără cheltuieli de judecată.

-in motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 25.07.2011, iar din această căsătorie a rezultat minorului C.R.F., născut la data de 12.09.2012.

In dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

La data de 13.03.2012 pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare – cerere reconvenţională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă exclusivă a reclamantei, prin care a solicitat încredinţarea spre creştere şi educare a minorului la mama reclamantă, să i se încuviinţeze păstrarea legăturilor personale cu minorul în modalitatea indicată în cuprinsul cererii.

La data de 30 mai 2013, părţile, prezente, au declarat că solicită desfacerea căsătoriei prin acord.

În cauză s-a întocmit referatul de anchetă psihosocială.

-după administrarea probelor încuviinţate părţilor, prin sentinţa civilă nr. 10238/06.06.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamantă; a fost admisă în cererea reconvenţională formulată de pârât; s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părţi la data de 25.07.2011 si înregistrata în Registrul de stare civila al Primăriei Plopeni, jud. Prahova sub nr. 20/25.07.2011, prin acord, urmând ca pe viitor, reclamanta să îşi reia numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de „Popescu”.

S-a stabilit locuinţa minorului C.R.F., născut la data de 12.09.2012 la mamă, urmând ca tatăl pârât-reclamant să păstreze legăturile personale cu minorul, în sensul de a vizita minorul în domiciliul mamei, în prima şi a treia duminică din lună, între orele 10,00 – 18,00 , iar autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinţi.

A fost obligat pârâtul plata pensiei de întreţinere pentru minorul C.R.F., născut la data de 12.09.2012 în cuantum de 150 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii – 23.11.2012 şi până la majoratul minorului.

A fost respinsă în rest cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecata.

-pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 25.07.2011. Din căsătoria părţilor a rezultat 1 copil C.R.F., născut la data de 12.09.2012.

Potrivit art. 373 lit. a c.civ. divorţul poate avea loc prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ.

Având în vedere că în prezenta cauză, pârâtul a acceptat cererea pentru desfacerea căsătoriei prin acord, formulată de reclamantă, instanţa în temeiul art. 374 alin. 1 c.civ. în conformitate cu care, divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie, urmează să admită acţiunea şi să dispună desfacerea căsătoriei încheiată de C.S.L. şi C.M. la data de 25.07.2011 prin acord.

In baza art. 383 alin. 3 C. civ. cum intre soţi nu a intervenit o învoiala conform căreia soţul care la încheierea căsătoriei a dobândit numele celuilalt soţ, sa poarte acest nume si după divorţ, instanţa a dispus că reclamanta să-şi reia, in viitor, numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de ”Popescu”.

Potrivit art. 396 alin. 1 c.civ. instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă, iar potrivit art. 402 alin. 1 c.civ. instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

-având în vedere dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a luat act de înţelegerea părţilor în conformitate cu care va fi stabilită locuinţa minorului C.R.F., născut la data de 12.09.2012 la mamă, urmând ca tatăl pârât să păstreze legăturile personale cu minorul, în sensul de a vizita minorul în domiciliul mamei, în prima şi a treia duminică din lună, între orele 10,00 – 18,00, program ce corespunde vârstei şi necesităţilor speciale ale minorului.

In ceea ce priveşte autoritatea părintească, instanţa de fond a constatat că probele administrate în  cauză nu au relevat vreun motiv întemeiat pentru a se dispune în sensul exercitării acesteia numai de către unul dintre părinţi, respectiv numai de către tată, nefiind administrate probe din care să rezulte că mama ori tatăl s-ar afla într-o situaţie, ori ar fi îndeplinit eventuale acte de natură să aducă atingere drepturilor şi intereselor minorului şi  nici că ar fi incident vreunul din cazurile stabilite de art. 507 c.civ., respectiv dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească şi ca atare, instanţa va dispune ca autoritatea părintească, să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, măsura fiind în interesul exclusiv al minorului.

-cu privire la cuantumul întreţinerii, instanţa de fond a ţinut cont atât de nevoia celui care o cere, cât şi de mijloacele celui care urmează a o plăti, potrivit art. 529 alin 1 Cod civil, conform art. 527 Cod civil, putând fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, motiv pentru care a obligat pârâtul la plata pensiei de întreţinere pentru minorul C.R.F., născut la data de 12.09.2012 în cuantum de 150 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii – 23.11.2012 şi până la majoratul minorului.

-impotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de apel, pârâtul a învederat faptul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind stabilirea programului de vizitare, pentru părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul sau la care minorul nu are domiciliul, şi acordarea pensiei pentru întreţinere prevăzută de art. 402 alin.1 Cod civil, rap. la art. 529 al.1 rap.  la art. 529 al.1 N Cod civil, respectiv la momentul obligării tatălui pârât la plata pensiei de întreţinere.

Totodată, apelantul a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond  nu a indicat clar domiciliul reclamantei, unde va avea locuinţa minorul, precum şi unde se va desfăşura programul de vizitare al tatălui pârât.

Instanţa de fond a stabilit un program de vizitare fără a avea in vedere dispoziţiile legale aplicabile in speţă, precum şi dispoziţiile Legii nr. 272/2004 in acest sens.

-astfel, prima instanţă a dispus un program de vizitare restricţionat, fără posibilitatea luării minorului in domiciliul pârâtului, aspect care afectează atât programul de viaţă al părţilor cât şi al minorului, lipsind de conţinut dreptul subiectiv al cărui exerciţiu devine formal de ambele părţi.

Practic, arată apelantul, nu se poate asigura intimitatea necesară unei relaţii personale, atât de delicată între pârât şi copilul său, prin menţinerea acestui program de vizitare, in care dreptul pârâtului de a-şi vizita minorul este prevăzuta de două ori pe lună, câteva ore in domiciliul mamei reclamante.

Având in vedere faptul că la instanţa de fond nu s-a administrat niciun probatoriu pentru soluţionarea acestui capăt de cerere, fiind respinse probele solicitate de pârât, dar si de reclamantă, apelantul a solicitat, in temeiul art. 295 C.pr.civilă, completarea de probatorii cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi proba testimonială cu un martor, pentru a dovedi împrejurarea  că reclamanta este cea care interzice pârâtului de a avea legături personale cu minorul, singura modalitate de a comunica cu aceasta fiind doar telefonic.

-un al doilea motiv de apel, se referă la faptul că instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere pentru minorul C.R.F., de la data introducerii acţiunii 23.11.2012, deoarece au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv copii de pe dovezile de transfer bancar pentru sumele de bani trimise lunar reclamantei, cu titlu de pensie de întreţinere încă înainte de introducerea acţiunii de divorţ.

In opinia apelantului, prima instanţă trebuia să dispună plata pensiei de întreţinere de la data pronunţării hotărârii, respectiv de la data de 06.06.2013.

-al treilea motiv de apel are in vedere lipsa menţiunii din dispozitivul sentinţei a aspectului privind stabilirea domiciliului minorului la domiciliul reclamantei, domiciliu care, in mod eronat, nu este indicat in acţiune.

Apelantul a considerat deosebit de important a se menţiona în mod clar locuinţa unde va avea domiciliul minorul, având in vedere că, in prezent, reclamanta locuieşte in Spania, situaţie ce rezultă din înscrisurile de la dosar, iar nemenţionarea in mod clar a domiciliului  minorului la domiciliul reclamantei, ar putea conduce la concluzia că acest domiciliu este cel unde stă în prezent reclamanta, şi unde ar trebui să se desfăşoare legăturile personale ale pârâtului cu minorul, fapt ce ar reprezenta un prejudiciu atât pentru pârât cât şi pentru minor, fiind in imposibilitate de executare.

-prin încheierea pronunţată la data de 17.12.2014, n baza art. 295 cu aplicarea art. 167 alin 1 cod proc. Civilă, tribunalul a încuviinţat, pentru părţi, completarea probatoriului cu înscrisuri, cu interogatorii şi cu câte un martor.

În faza procesuală a apelului au fost administrate probele cu înscrisuri, cu interogatoriile părţilor şi cu martorul Z.C.D., propus de apelant, intimata renunţând la administrarea acestei probe.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de pârât, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Instanţa de control judiciar consideră că analiza motivelor de apel formulate de apelantul-pârât C.M. trebuie să pornească de la expunerea dispoziţiilor legale ce au incidenţă asupra raporturilor/relaţiilor personale pe care fiecare dintre părinţi trebuie să le dezvolte cu copilul minor rezultat din relaţia acestora, precum şi de la împrejurarea că prezenta cale de atac vizează modalitatea de soluţionare a capetelor de cerere accesorii divorţului.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, actualizată şi republicată, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

În alineatul 4 al aceluiaşi text legal se statuează că, în caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

În continuare, prin dispoziţiile art. 18 din acelaşi act normativ, sunt reglementate, fără caracter limitativ, modalităţile de exercitare a relaţiilor personale dintre părinţi şi copiii lor minori, printre care se regăsesc vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele la care nu locuieşte în mod obişnuit, corespondenţa sau orice altă formă de comunicare cu copilul, întâlniri ale copilului cu părintele cu care nu locuieşte în mod obişnuit, într-un loc neutru, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.

De asemenea, potrivit art. 496 alin. 5 Noul Cod civil, părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia, instanţa de tutelă putând limita exerciţiul acestui drept, dacă este în interesul superior al copilului.

-coroborând textele legale enunţate mai-sus, tribunalul reţine că legiuitorul consacră deopotrivă atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorului, cât şi dreptul copilului, care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea, ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale cu ambii părinţi, precum şi cu rudele sale faţă de care a dezvoltat legături de ataşament.

Răspunderea părintească reprezintă ansamblul drepturilor şi obligaţiilor conferite unei persoane fizice în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil, cuprinzând în special încredinţarea şi dreptul de vizită.

În cadrul operaţiunii de atribuire a răspunderii părinteşti, care include autoritatea  părintească sau orice relaţie similară acestei autorităţi, prin care se determină drepturi, puteri şi obligaţii ale părinţilor, ale tutorelui sau ale altui reprezentant legal în legătură cu persoana sau bunurile copilului, conform art. 1 alin. 2 din Convenţia de la Haga adoptată la 19.10.1996, cu privire la competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea privind răspunderea părintească şi măsurile de protecţie a copiilor, criteriul esenţial, călăuzitor, care trebuie avut în vedere de instanţa de judecată este reprezentat de interesul superior al copilului minor.

Consacrarea expresă, cu caracter general a acestui principiu în legislaţia internă s-a realizat prin  disp. art. 2 din Legea nr. 272/2004 care statuează că orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, principiu care este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor, altor reprezentanţi legali, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

-prima instanță a stabilit situaţia de fapt existentă între părţile litigante doar parţial corect, întrucât din probatoriul administrat reiese cu certitudine împrejurarea că atât apelantul-pârât, cât şi intimata-reclamantă (împreună cu minorul R.F. ), nu locuiesc efectiv şi permanent pe teritoriul României, astfel că măsura încuviinţării dreptului tatălui de a avea legături personale cu copilul, prin vizitarea acestuia în domiciliul mamei, situat în oraşul Plopeni, în prima şi a treia duminică din lună, între orele 10-18, este lipsită de orice eficienţă.

Practic, coroborând cuprinsul cererii de chemare în judecată formulate de C.S.L. cu cel al  întâmpinării şi cererii reconvenţionale formulate de Cârstoiu Marius, precum şi cu înscrisurile depuse în primul ciclu procesual: adeverinţa de înregistrare a mutării apelantului într-o locuinţă nouă (filele 39-40 dosar fond) şi fişa de înscriere a familiei pentru demersuri de înregistrare sau modificare de date (fila 73 dosar fond), respectiv cu răspunsurile la interogatoriile administrate ambelor părţi de instanța de apel (filele 118 -123, 130-131 dosar apel) şi cu depoziţia martorului Z.C.D., tribunalul constată că apelantul-pârât locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Germania, în vreme ce intimata-reclamantă locuieşte, în cea mai mare parte a timpului, şi munceşte în Spania.

Dreptul apelantului-pârât de a păstra legături personale cu minorul C.R.F., născut la 12.09.2012, este incontestabil, decurgând din textele legale enunţate în precedent, recunoscut ca atare chiar şi de intimata-reclamantă, singurul aspect litigios fiind reprezentat, în esenţă, de costurile pe care le implică reunirea lui Câstoiu Marius cu fiul său, indiferent dacă locul întâlnirii este în România sau în Spania, unde copilul locuieşte efectiv împreună cu mama sa şi unde, de altfel, a şi fost vizitat de tată.

În altă ordine de idei, instanța de control judiciar reţine că apelantul-pârât a manifestat interes permanent pentru dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor personale cu fiul său, pe care l-a şi luat în domiciliul părinţilor săi din Municipiul Slobozia, aşa cum însăşi intimata a recunoscut la interogatoriul administrat.

În plus, tribunalul consideră că dezvoltarea unei comunicări fireşti între tată şi copil, fără constrângeri sau bariere, care s-ar ivi prin prezenţa celuilalt părinte, implică posibilitatea de a-l lua pe minor din domiciliul sau reşedinţa mamei, măsură ce este în interesul copilului, mai ales că niciunul dintre mijloacele de probă administrate nu au demonstrat incapacitatea apelantului de a-i asigura fiului său un program de hrană, de odihnă şi de distracţie, corespunzător nevoilor acestuia.

În sensul arătat, instanţa reţine că s-a pronunțat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în hotărârea dată în cauza Monory contra României şi Ungariei, a statuat că posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţa de familie protejat de art. 8, statele având obligaţia de a asigura reunirea copilului cu părintele său.

Tocmai de aceea, dând eficienţă prevederilor art. 496 alin 5 din noul cod civil coroborat cu art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 272/2004, cu aplicarea art. 296 cod proc. Civilă, tribunalul va admite apelul declarat de apelantul-pârât-reclamant C.M. împotriva sentinţei civile nr. 10238/06.06.2013 a Judecătoriei Ploieşti, pe care o va schimba în parte în sensul că încuviinţează apelantului-pârât-reclamant dreptul de avea legături personale cu minorul C.R.F., născut la data de 12.09.2012, potrivit următorului program de vizitare, aplicabil în intervalul de timp în care intimata-reclamant-pârâtă locuieşte efectiv împreună cu minorul în Spania:

În primul şi al treilea trimestru al fiecărui an, prin vizitarea copilului la reşedinţa mamei din Spania, pe durata unei săptămâni (şapte zile consecutive), ce va fi stabilită de comun acord de către părţi.

Pe durata vizitei, apelantul-pârât-reclamant va putea lua copilul din reședința mamei, de la ora 9.00, şi îl va putea duce în parc sau în alte spaţii sigure pentru acesta, urmând a-l restitui intimatei-reclamante-pârâte la ora 19.00, cu respectarea programului de hrană, de odihnă, respectiv de educare (grădiniţă sau şcoală).

Părţile vor stabili, de comun acord, data efectivă a vizitei apelantul-pârât-reclamant, cu minim o lună înaintea deplasării în Spania, costurile ocazionate de transport şi de cazare urmând a fi suportate de Cârstoiu Marius.

În al doilea şi al patrulea trimestru  al fiecărui an, prin luarea copilului în domiciliul din România al apelantului-pârât-reclamant, pe durata unei săptămâni (şapte zile consecutive), ce va fi stabilită de comun acord de către părţi, cu minim o lună înaintea deplasării în România, costurile ocazionate de transportul copilului şi al mamei acestuia urmând a fi suportate de C.S.L.;

Pe durata vacanţei de vară, cu posibilitatea luării copilului în domiciliul din România al apelantului-pârât-reclamant, timp de două săptămâni (14 zile consecutive), în anii impari în luna iulie, iar în anii pari în luna august, perioada concretă fiind stabilită de comun acord de către părţi, cu minim o lună înaintea deplasării în România, costurile ocazionate de transportul copilului urmând a fi suportate de Cârstoiu Marius.

De asemenea, tribunalul va încuviinţa apelantului-pârât-reclamant dreptul de avea legături personale cu minorul C.R.F., potrivit următorului program de vizitare, aplicabil în intervalul de timp în care intimata-reclamant-pârâtă va locui efectiv împreună cu minorul în România:

În primul şi al treilea week-end din fiecare lună, prin luarea copilului în domiciliul din România al apelantului-pârât-reclamant, de sâmbătă, ora 10.00, până duminică, ora 18.00;

Pe durata vacanţei de vară, cu posibilitatea luării copilului în domiciliul din România al apelantului-pârât-reclamant, timp de trei săptămâni, în anii impari în luna iulie, iar în anii pari în luna august;

În perioada vacanţei de iarnă, timp ce trei zile consecutive, prin luarea copilului în domiciliul din România al apelantului-pârât-reclamant, urmând ca, în anii impari, să includă ziua de 25 decembrie, iar, în anii pari, zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie;

În perioada vacanţei de primăvară timp de trei zile consecutive,  prin luarea copilului în domiciliul din România al apelantului-pârât-reclamant, urmând ca, în anii impari să includă prima zi de Paşte, iar, în anii impari, a doua zi de Paşte.

Perioadele concrete  indicate în paragraful precedent vor fi stabilite de comun acord de către părţi, cu minim o lună înaintea deplasării în România a apelantului-pârât-reclamant Cârstoiu Marius.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la data de la care apelantul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea copilului, tribunalul constată că, potrivit art.  532 cod civil, pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea, pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.

Potrivit probelor administrate în cauză, apelantul-pârât a contribuit la întreţinerea minorului R.F.  atât prin transmiterea către mamă a unor diferite sume de bani, potrivit înscrisurilor depuse la dosar (filele 43-51 dosar fond), cât şi prin achiziţionarea de diferite bunuri şi produse necesare creşterii copilului (filele 96-105 dosar apel).

Pe cale de consecinţă, reţinând că până la data pronunţării sentinţei primei instanțe, respectiv 06.06.2014, apelantul şi-a îndeplinit obligaţia de a contribui la întreţinerea fiului său minor, conform art. 525 cod proc. Civilă, tribunalul va obliga pe C.M. la plata unei pensii de întreţinere în favoarea  minorului, în cuantum de 150 lei lunar, începând cu data pronunţării sentinţei primei instanţe, respectiv 06.06.2014, şi până la majoratul copilului.

 

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 

Avocat Bucuresti

Ne puteti contacta pentru orice detalii legate de serviciile oferite de cabinetul nostru de avocatura - 0724 260 393

Back To Top web hosting inregistrare domenii gazduire site hosting romania inregistrare domeniu gazduire domenii gazduire site gazduire domenii gazduire web host site magazin online gazduire web magazin online gazduire woocommerce redactare articole articole seo gazduire e-mail advertoriale seo pret advertoriale seo gazduire website gazduire email gazduire mail gazduire e-mail gazduire website agentie web design oferta creare site web oferta creare site web magazin online pret oferta magazin online agentie de web design bratari bratari barbati bratari femei bratari dama bratari ieftine seturi de bratari brățări bărbați agentie marketing reclame facebook reclame google agentie promovare site promovare online campanii google campanii facebook promovare seo servicii marketing promovare social media