Ce trebuie avut in vedere in dosarele de evaziune fiscala in care inspectorii ANAF efectueaza investigatii in raport de dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale nr.72/2019 publicata in M.O. din 2.05.2019

Ce trebuie avut in vedere in dosarele de evaziune fiscala in care inspectorii ANAF efectueaza investigatii in raport de dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale nr.72/2019 publicata in M.O. din 2.05.2019

Ca avocat in Baroul Bucuresti,in dosare infractiuni de evaziune fiscala,m-am intalnit cu situatii in care inspectorii fiscali din cadrul ANAF efectuau acte de constatare a unei infractiuni de evaziune fiscala inainte de inceperea urmarii penale.
In continuare,procurorul pe baza acestor documente dispunea inceperea urmaririi penale,ANAF se constituia parte civila,si, pe baza documentelor initiale,in final, se intocmea un raport de constatare si apoi rechizitoriul.

Uneori,inculpatului,fara pregatire juridica si financiar-contabila, in raport de termenii juridici si contabili pe care deseori nu-I intelegea,nu i se admitea efectuarea unei expertize si era trimis in instanta doar pe baza raportului de constatare al inspectorilor antifrauda,si acestia,formuland probe in acuzare,unde nu participa un expert parte care sa-l consilieze pe inculpat.
Astfel ca, era vadita disproportia dintre acuzare si aparare,aceeasi parte efectueaza investigatii,solicita pretentii si pe baza acestor acte se trimite dosarul in instanta.
Doar in instanta inculpatul aveea posibilitatea sa ceara admiterea de probe,dar la acest moment procesual nu mai beneficia de prevederile art.10 din Legea 241/2005,de reducerea pedepsei,si nici de posibilitatea de a achita un prejudiciu corect stabilit si de o evaluare corecta la urmarirea penala.

Decizia Curtii Constitutionale nr.72/2019 a constatat aceste aspecte de nelegalitate,fiind pronuntata in soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 indice1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscala.

• Ce concluzii se desprind din dispozitiile Deciziei Curtii
Constitutionale nr.72/2019 din 29 ianuarie 2019 publicata in M.O. din 2.05.2019

-daca inspectorii fiscali au intocmit inainte de inceperea urmaririi penale documente,rezultatul investigatiilor acestora nu poate constitui mijloc de proba,cuprinse în art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, întrucât, pentru lămurirea aspectelor de specialitate ale cauzei, legea procesual penală cunoaşte procedee probatorii graţioase şi formale de obţinere a mijlocului de probă specific, prin dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală;
-intr-un astfel de caz,probatoriul esenţial acuzării a fost produs de însăşi una dintre părţile procesului penal, nerespectându-se echitatea procedurii şi egalitatea de arme. ANAF,prin inspectorii sai a efectuat cercetarile si tot ANAF s-a constituit parte civila.
-oferirea posibilităţii ulterioare întocmirii mijlocului de probă de specialitate de a-l discuta şi combate prin depunerea de memorii sau susţineri verbale în faţa instanţei de judecată nu suplineşte atingerea adusă principiului egalităţii de arme între apărare şi acuzare prin „producerea” mijlocului de probă acuzator în condiţii oculte şi discreţionare, exclusiv la dispoziţia şi sub controlul organului de urmărire penală, de către un subiect procesual principal;
– în măsura în care o garanţie esenţială a sistemului de obţinere a probelor – obţinerea acestora prin mijloace de probă întocmite după începerea procesului penal – cuprinsă în Codul de procedură penală este încălcată chiar de legiuitor printr-o reglementare legală cu dispoziţii procedural penale – Codul de procedură fiscală -, înseamnă că ea devine inaplicabilă în privinţa persoanelor implicate în raporturi de drept fiscal, care nu mai beneficiază de această garanţie procesual penală, ceea ce conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi a acestor persoane în raport cu alte persoane implicate în raporturi de drept de altă natură, şi cărora le este aplicabil cadrul general în materia mijloacelor de probă.

• Mai in detaliu,Decizia Curtii Constitutionale s-a referit la urmatoarele:

Curtea a constatat că în concepţia noului Cod de procedură penală administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă. În aceste condiţii, Curtea reţine că procesul-verbal reglementat de art. 233 indice1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, fiind întocmit de organele fiscale anterior începerii urmăririi penale, nu poate fi calificat, sub imperiului actualului Cod de procedură penală, ca mijloc de probă.

Cu privire la natura mijlocului de probă la care se referă art. 233^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, acesta nu poate fi înscris în categoria mijloacelor de probă cuprinse în art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, întrucât, pentru lămurirea aspectelor de specialitate ale cauzei, legea procesual penală cunoaşte procedee probatorii graţioase şi formale de obţinere a mijlocului de probă specific, prin dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală. În schimb, verificările fiscale la care se referă norma criticată nu cunosc nicio reglementare sub aspectul procedurii de urmat, al limitelor acestora sau al posibilităţii de contestare a concluziilor rezultatului acestor verificări, intrând mai degrabă în categoria mijloacelor de probă nenumite, prevăzute de art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, fără însă a fi prevăzută procedura de obţinere a acestora. Or, tocmai aceste omisiuni ale legiuitorului imprimă un caracter discreţionar.

Prin atribuirea inspectorilor fiscali a competenţei funcţionale de a „controla” şi „verifica” în procedurile penale aspecte de specialitate fiscală, activităţi al căror rezultat să fie folosit de către organele judiciare ca mijloace de probă, li se dă explicit primilor atribuţii care le depăşesc pe cele ale unui simplu expert sau specialist, inspectorii fiscali având puterea de a desfăşura activităţi investigative neprecizate şi discreţionare, care au calitatea unor adevărate acte de cercetare penală.
Prin urmare, lipsa calităţii legii este de natură a înfrânge dezideratul înfăptuirii justiţiei în numele legii în cadrul unui proces echitabil.
Un alt aspect care conduce la neconstituţionalitatea prevederilor criticate izvorăşte din însăşi calitatea inspectorilor de prepuşi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instituţie cu calitate procesuală activă în cauzele având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală şi nu numai, cărora li se recunoaşte dreptul de a întocmi procese-verbale, mijloace de probă caracterizate în procesul penal, care cuprind rezultatul investigaţiilor inspectorilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi evaluarea acestuia. Prin asocierea activităţii de urmărire penală a procurorului, care, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, reprezintă interesele generale ale societăţii, adică inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea funcţionarilor părţii civile, cărora li se recunoaşte atribuţia de a efectua adevărate acte de cercetare penală, sunt afectate rolul şi statutul procurorului, din perspectiva imparţialităţii şi obiectivităţii sale. Or, a recunoaşte părţii civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii şi de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare a principiului egalităţii de arme, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi a egalităţii în faţa legii a participanţilor la procesul penal, fiind totodată o nesocotire a dreptului la apărare al subiecţilor procesuali pasivi (suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente). Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a subliniat imperativul neutralităţii şi independenţei celui chemat să asiste organele judiciare prin lămuririle sale de specialitate, respectiv că, în calitate de auxiliari ai organelor judiciare, experţii trebuie să fie echidistanţi faţă de părţile cauzei, în caz contrar fiind prejudiciat principiul egalităţii de arme. De asemenea, din aceeaşi jurisprudenţă rezultă că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt omise în acele cazuri în care li se recunosc capacităţi investigative funcţionarilor organelor de stat care nu au calitatea de organe judiciare, ale căror constatări sunt folosite ulterior drept probe ale acuzării.

Din perspectiva mijloacelor de probă de specialitate, se arată că inclusiv raportul de constatare, ca procedeu probatoriu, cunoaşte o limitare a cvasicontradictorialităţii specifice raportului de expertiză, subiecţilor procesuali principali nefiindu-le recunoscut dreptul de a formula observaţii faţă de obiectivele constatării, de a participa prin intermediul unui expert parte sau de a oferi lămuriri expertului, respectiv o îngrădire a drepturilor procesuale ce este justificată prin urgenţa lămuririlor solicitate de către organul de urmărire penală sau prin pericolul de dispariţie a unor mijloace de probă ori de schimbare a unor situaţii de fapt. Ca atare, având în vedere natura verificărilor fiscale şi calitatea specialistului chemat să întocmească procesul-verbal aferent – în calitate de reprezentat al uneia dintre părţile procesului penal, se apreciază că, din perspectiva instrucţiei penale, prevederile criticate restrâng dreptul la un proces echitabil, câtă vreme probatoriul esenţial acuzării poate fi produs de însăşi una dintre părţile procesului penal, nerespectându-se echitatea procedurii şi egalitatea de arme. Oferirea posibilităţii ulterioare întocmirii mijlocului de probă de specialitate de a-l discuta şi combate prin depunerea de memorii sau susţineri verbale în faţa instanţei de judecată nu suplineşte atingerea adusă principiului egalităţii de arme între apărare şi acuzare prin „producerea” mijlocului de probă acuzator în condiţii oculte şi discreţionare, exclusiv la dispoziţia şi sub controlul organului de urmărire penală, de către un subiect procesual principal.

Concluzionând, Curtea constată că în concepţia noului Cod de procedură penală administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă. În aceste condiţii, Curtea reţine că procesul-verbal reglementat de art. 233 indice1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, fiind întocmit de organele fiscale anterior începerii urmăririi penale, nu poate fi calificat, sub imperiului actualului Cod de procedură penală, ca mijloc de probă. În schimb, potrivit Codului de procedură penală, organul de urmărire penală are competenţa ca, ulterior începerii urmăririi penale, să dispună efectuarea unei verificări fiscale conform art. 233 indice1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, finalizată prin întocmirea unui proces-verbal, sau a unei constatări conform art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, finalizată cu un raport de constatare, caz în care procesul-verbal, respectiv raportul de constatare constituie mijloace de probă conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.

Curtea reţine că, în lipsa unui cadru legislativ clar şi coerent în materia mijloacelor de probă în domeniul fiscal, cu respectarea principiului unicităţii reglementării în materie, este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, în materie penală, întregul sistem de obţinere a probelor vizează constatarea existenţei sau inexistenţei acuzaţiei în materie penale, inclusiv garanţiile procesuale intrinseci acestuia, drept care legiuitorul are obligaţia constituţională de a reglementa în mod coerent şi unitar maniera de obţinere a acestora pentru a nu leza securitatea juridică a persoanei. Or, în măsura în care o garanţie esenţială a sistemului de obţinere a probelor – obţinerea acestora prin mijloace de probă întocmite după începerea procesului penal – cuprinsă în Codul de procedură penală este încălcată chiar de legiuitor printr-o reglementare legală cu dispoziţii procedural penale – Codul de procedură fiscală -, înseamnă că ea devine inaplicabilă în privinţa persoanelor implicate în raporturi de drept fiscal, care nu mai beneficiază de această garanţie procesual penală, ceea ce conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi a acestor persoane în raport cu alte persoane implicate în raporturi de drept de altă natură, şi cărora le este aplicabil cadrul general în materia mijloacelor de probă. 54. Raportând cele prezentate mai sus la speţa de faţă, Curtea constată că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără să stabilească o necesară corelare între art. 233^1 alin. (3) şi sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul alin. (5), cu referire la alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, pe de o parte, şi art. 61 alin. (5), art. 97 alin. (2) lit. e), art. 172 alin. (9) şi art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, pe de altă parte, cu consecinţa fragilizării sistemului de administrare a probelor în procesul penal, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca o consecinţă a încălcării principiului egalităţii în drepturi şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine şi afectarea prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2). 55. Cele anterior menţionate sunt valabile mutatis mutandis şi în privinţa art. 350 alin. (1) şi sintagmei „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul alin. (3), cu referire la alin. (1) din Legea nr. 207/2015, prevederi care, la rândul lor, încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar ca o consecinţă a încălcării principiului egalităţii şi a dreptului la un proces echitabil, sunt afectate şi art. 24 alin. (1), şi art. 124 alin. (2) din Constituţie

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 233 indice 1 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu referire la alin. (2) şi (3) din acelaşi articol este neconstituţională.
3. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 cu referire la alin. (1) din acelaşi articol este neconstituţională.
• Alte articole de acelasi autor:
-Care sunt conditiile atragerii raspunderii persoanelor juridice care au savarsit infractiuni;
-Ce masuri trebuiesc intreprinse daca ti-a fost avariata masina;
–Ce afirmatii a facut Bogdan Olteanu la iesirea din arest ca urmare a judecarii masurii preventive si acuzatiei privind infractiunea trafic de influenta;
Fapta de evaziune fiscala prevazuta de Legea 241/2005 art.9 lit.b constituie infractiune numai daca s-a produs un prejudiciu;
–A fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice dar nu s-a anulat si dreptul de a conduce autovehicule;
–In ce cazuri se acorda exercitarea autoritatii parintesti unui singur parinte in caz de divort;
–De ce este necesara modernizarea metodei de efectuare a anchetei psihosociale in cazul stabilirii conditiilor exercitarii autoritatii parintesti de catre instanta de tutela;
– In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto;
– Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
– Ce prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis;
– Ce tebuie sa stii despre conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Cum a argumentat instanta suprema ce reprezinta si prin ce metoda tehnica se comite infractiunea de acces neautorizat la un sistem informatic

Cum a argumentat instanta suprema ce reprezinta si prin ce
metoda tehnica se comite infractiunea de acces neautorizat la un sistem informatic

Ca avocat in drept penal in Baroul Bucuresti am constatat ca infractiunea de acces neautorizat la un sistem informatic este una din infractiunile intalnite in cazuistica instantelor.
Se cunosc din practica instantelor si unele metode pentru accesul fara drept la sistemele informatice, printre care:fortarea masurilor de securitate,prin parole,coduri de acces,citirea datelor de pe banda magnetica a unui card autentic prin diferite dispozitive de citire manuala sau captarea codului PIN.

De remarcat este si ca,fapte de acest gen au fost comise chiar si de catre persoane care nu au avut neaparat cunostinte de informatica avansate,uneori fiind absolvente de cursuri liceale sau au dobandit anumite cunostinte din surse informationale din mediul virtual.

Una din infractiunile care se pot savarsi prin astfel de metode este infractiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic.
Aceasta infractiune face parte din categoria infractiunilor contra sigurantei si integritatii datelor informatice.
Astfel,art.360 Cod penal dispune ca, accesul, fără drept la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Daca fapta este săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Dacă fapta a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Pentru a intelege mai bine continutul acestei infractiuni sunt necesare clarificari in legatura cu unii termeni folositi de legiuitor la reglementarea acesteia,dupa cum urmeaza.

Notiunea de acces fara drept
Actioneaza fara drept persoana care se afla in una din urmatoarele situatii:
-nu este autorizata,in temeiul legii sau al unui contract;
-depaseste limitele autorizarii;
-nu are permisiunea din partea personei fizice sau juridice competente,potrivit legii,sa o acorde,de a folosi,administra sau controla un sistem informatic ori de a desfasura cercetari stiintifice sau de a efectua orice alta operatiune intr-un sistem informatic.

Trebuie avut in vedere si modul in care este definita accesarea ilegala in legislatia internationala. Astfel,in art.2 din Conventia Consiliului Europei din 23 noiembrie 2001 privind criminalitatea informatica se arata:fiecare parte va adopta masurile legislative si alte masuri necesare pentru a incrimina ca infractiune,potrivit dreptului sau intern,accesarea intentionata si fara drept a ansamblului ori a unei parti a unui sistem informatic.
O parte poate conditiona o astfel de incriminare de comiterea incalcarii respective prin violarea masurilor de securitate,cu intentia de obtine date informatice ori cu alta intentie delictuala,sau de legatura dintre incalcarea respectiva si un sistem informatics conectat la alt sistem informatic.

Masuri de securitate
Se intelege folosirea unor proceduri,dispozitive sau programe informatice specializate cu ajutorul carora accesul la un sistem informatic este restrictionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori.

Sistem informatic
Sistem inforrmatic este orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate in relatie functionala” dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor cu ajutorul unui program inforrmatic.

Tot pentru a intelege mai bine in ce consta aceasta infractiune,inclusiv din punct de vedere al mecanismului prin care se produce este necesar sa examinam:

• Cum a argumentat instanta suprema care este tehnica prin care
se comite infractiunea de acces,fara drept,la un sistem informatic

Pentru a retine incidenta infractiunii de acces,fara drept,la un sistem informatic in scopul obtinerii de date informatice si prin incalcarea masurilor de securritate,Inalta Curte de Casatie si Justitie a argumentat urmatoarele. Prin folosirea unui card bancar,real sau nu,fara drept,la un automat bancar,faptuitorul transmite prin intermediul componentelor sistemului(tastatura) solicitari catre unitatea centrala a sistemului,care ii vor permite posesorului nelegitim al cardului accesul catre date informatice din sistemul bancar. Prin aceasta,datele informatice stocate au devenit vulnerabile,integritatea lor fiind amenintata. Legatura de cauzalitate dintre actiunea faptuitorului si urmarea produsa datelor informatice rezulta din insasi materialitatea faptei.

Interpretarea mai sus aratata a intantei supreme a fost in conformitate si cu punctul de vedere exprimat de catre Institutul pentru Tehnologii Avansate
referitor la metoda tehnica prin care se savarseste aceasta infractiune.

• Un exemplu de infractiune de acces, fără drept, la un sistem
informatic din cazuistica instantelor.

Intr-o cauza penala avand ca obiect infractiunea de acces illegal la un sistem informatic s-a retinut ca,din examinarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, tribunalul a constatat următoarea situație de fapt:
Persoana vătămată deține împreună cu soțul său un magazinul la imobilul unde aceștia și locuiesc,avand si un computer personal care este conectat la rețeaua de internet. Partea vătămată și-a creat un cont de facebook pe numele soțului ei, prin intermediul căruia socializa cu diferite persoane, printre care și o persoana de sex bărbătesc din aceeași comună,discuții din care s-ar fi putut interpreta ca are o relație sentimentala cu acesta.
Ulterior persoana cu care socializa a fost identificata în persoana martorului.

La magazinul respectiv vânzător era fratele soțului persoanei vătămate. Acesta fiind prieten cu inculpatul i-a solicitat ajutorul în sensul de a instala un program Windows XP pe computerul familiei respective, aflat in magazin. Inculpatul a fost de acord și a instalat acel program și cu acea ocazie a constatat că exista un cont de facebook folosit de familia respectiva. Profitând ca avea cunoștințe de ordin tehnic în operarea calculatorului și fără acordul persoanei vătămate acesta a accesat fără drept contul de facebook, intrând astfel în posesia unor convorbiri între persoana vătămata si martor, din care inculpatul a înțeles ca între cei doi exista o relație sentimentală.

In concret inculpatul a instalat pe sistemul informatic al parții vătămate aplicații de tip troian si keylogger (înregistrator de apăsare tasta care surprinde activitatea utilizatorului si-l salvează . criptat). De asemenea, inculpatul a modificat browserul de internet pentru a stoca datele de utilizator si parolele de acces in așa fel încât la o utilizare ulterioara utilizatorul sa nu mai trebuiască sa introducă parola de acces la cont si astfel chiar el la o utilizare ulterioara a calculatorului respectiv sa poată accesa contul si datele private rezidente pe contul persoanei vătămate înregistrat pe situl www.facebook.. aceasta modalitate inculpatul a efectuat 15 capturi de ecran salvate în fișiere tip imagine, pe care apoi le-a copiat pe un card de memorie marca SONY, capacitate 512 MB și ulterior le-a transferat în calculatorul său personal aflat la domiciliu, unde au și fost găsite cu ocazia percheziției domiciliare.

După aceasta operațiune inculpatul a anunțat-o pe partea vătămată că știe despre aventura si și că dacă vrea ca aceste date sa nu ajungă la cunoștința soțului ei, va trebui să-i plătească unele sume de bani.
Partea vătămată i-a spus și martorului despre aceasta situație, iar acesta din urmă a întreprins unele demersuri, în sensul că i-a oferit inculpatului o masă la un restaurant din Tîmboiesti, pentru ca acesta sa-i remită datele compromițătoare, însă inculpatul nu s-a lăsat convins.

Ulterior inculpatul i-a solicitat păștii vătămate suma de 200 lei pentru ca datele compromițătoare să nu ajungă în posesia soțului ei, dar la refuzul părții vătămate de a-i înmâna suma de bani cerută inculpatul i-a trimis mai multe mesaje soțului parții vătămate,de pe un telefon mobil cu număr prin care îl anunța pe acesta ca este în posesia unor date compromițătoare despre soția sa.
În aceeași zi partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat, iar acesta i-a repetat solicitarea că dacă vrea ca aceste date compromițătoare să nu ajungă la cunoștința soțului ei va trebui sa-i plătească suma de 5.000 lei și doar așa va fi de acord sa-i remită victimei toate probele în original.
În zilele următoare între părți au avut loc convorbiri telefonice pe același subiect, respectiv inculpatul îi cerea insistent bani părții vătămate altfel o amenința că va da in vileag aceste date si probe compromițătoare soțului ei cât si tuturor locuitorilor.

În final, văzând ca inculpatul nu cedează partea vătămată a apelat la organele de politie și acestea au organizat un flagrant în urma căruia inculpatul a fost surprins având asupra sa suma cerută victimei de 5.000 lei formată din 25 bancnote a câte 200 lei si cardul de memorie ce conținea datele compromițătoare și despre care inculpatul a afirmat că urma sa fie remis victimei după ce-și încasa suma solicitată.

S-a apreciat că situația de fapt astfel cum a fost descrisă este dovedită în cauză cu declarațiile constante de recunoaștere ale inculpatului, care și-a motivat faptele pe lipsa resurselor financiare, declarația și plângerea parții vătămate, declarațiile martorilor soțul victimei și ale celui care avusese conversația cu victima pe facebook și ale celorlalți martori audiați, procesele-verbale de percheziție informatică asupra celor două calculatoare, ale inculpatului și victimei.

În drept, faptele inculpatului care a accesat fără drept și în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în scopul obținerii de date informatice la care nu avea dreptul si prin încălcarea masurilor de securitate, contul personal de facebook aparținând parții vătămate, utilizând calculatorul acesteia, după care datele astfel obținute erau copiate pe un card de memorie și apoi transferate în calculatorul său personal, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și transferul neautorizat de date informatice, ambele în formă continuată, prev. de art. 360 alin. 1, 2 si 3 Cod penal si art. 364 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi.

Fapta aceluiași inculpat care a constrâns-o pe partea vătămata să-i dea diferite sume de bani amenințând-o că va da in vileag informații compromițătoare despre ea, referitoare la o presupusă relație adulterina,informații pe care le va aduce la cunoștința soțului, toate acestea fiind făcute în scopul de a obține pentru sine un folos patrimonial injust, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. 1, 2 si 3 Cod penal.
• Alte articole de acelasi autor:
-Pentru ce fapte se pot aplica amenzi contraventionale soferilor care efectueaza transporturi rutiere si cine le aplica;
–In ce poate consta consilierea de cate un avocat specializat in dreptul muncii;
–Activitatea unui avocat specializat in drept penal;
-CE ESTE MALPRAXISUL MEDICAL;
Concedierea salariatului pentru necorespundere profesionala;
–PEDEPSELE IN NOUL COD PENAL
–COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE;
–ARESTAREA PREVENTIVA
Profesionalism,responsabilitate,loialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Ce este mai favorabil pentru inculpatul care vrea sa recunoasca fapta,un acord de recunoastere a vinovatiei cu procurorul sau procedura simplificata de recunoastere in instanta

Ce este mai favorabil pentru inculpatul care vrea sa recunoasca fapta,un acord de recunoastere a vinovatiei cu procurorul sau procedura simplificata de recunoastere in instanta

Ca avocat in cauze penale in Bucuresti am fost intrebat de unii inculpati care din aceste modalitati de recunoastere a vinovatiei le este mai favorabila.
Unii inculpati,care nu sunt atat de vinovati precum rezulta din primele acuzatii din dosar,de teama unei pedepse mai mari si a posibilei lipse de obiectivitate a organului de cercetare penala,ori pentru a scapa mai repede de perioada de detentie sau din alte motive, sunt dispusi sa incheie un acord de recunoastere a vinovatiei chiar de la urmarirea penala.
Altii insa,asteapta sa se administreze probatoriul la urmarirea penala,inclusiv probele in aparare,si numai dupa aceea,recunosc fapta in instanta.

Raspunsul la intrebarea din ritlul articolului poate rezulta din examinarea celor doua institutii,a asemanarilor,dar mai ales a deosebirilor dintre ele.
De acea,pentru fiecare caz in parte raspunsul trebuie sa rezulte in urma examinarii concrete a conditiilor,care din institutii poate fi mai avantajoasa.

• acordului de recunoastere a vinovatiei
Initiativa incheierii acordului apartine atat inculpatului cat si procurorului care supravegheaza urmarirea penala. Inculpatul ar urma sa-si recunoasca vinovatia si va accepta sa i se aplice o sanctiune penala,iar in urma negocierilor procurorul sa fie de acord cu aplicarea pedepsei,durata,cuantumul si modalitatea de executare.

Se observa ca,procurorul si inculpatul trebuie sa fie in consens asupra situatiei de fapt,incadrarii juridice,individualizarea pedepsei si modalitatii de executare a acesteia. In realitate insa,procurorul este cel care stabileste incadrarea juridica a a faptei,inclusiv cicumstantele agravante sau atenuante iar inculpatul va trebui sa le accepte.

In aceasta privinta,in textul de lege se arata ca,in cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. Efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror,cât şi de către inculpat. Limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior.
Dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord.
Inculpaţii minori nu pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

• Care sunt conditiile pentru incheierea acordului de recunoastere
a vinovatiei
Pentru incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei valabil trebuiesc indeplinite anumite conditii,astfel:
1. acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu
privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.
Asadar,nu se pot incheia acorduri de recunoastere a vinovatiei cu privire la infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu detentiunea pe viata sau inchisoarea al carui maxim special depaseste 7 ani.
2. acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.
3. la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.
Aceasta ultima prevedere este necesara pentru ca inculpatul sa inteleaga consecintele acordului de recunoastere a vinovatiei,motiv pentru care este obligatorie consilierea sa de un avocat.

• Cuprinsul acordului de recunoastere a vinovatiei

Pentru a fi valabil,acordul de recunoastere a vinovatiei trebuie sa aiba urmatorul continut:
-data şi locul încheierii;
-numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie;
-date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
-descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
-încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
-probele şi mijloacele de probă;
-declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
-felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat;
-semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.

Dupa incheierea acordului,procurorul va sesiza instanta cu acordul de recunoasterea a vinovatiei,urmand ca aceasta sa verifice conditiile.
Se poate observa ca in acest caz,procurorul nu mai intocmeste un rechizitoriu,iar instanta va analiza intr-o procedura necontradictorie daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru incheierea acordului.
In consecinta,in instanta nu se vor purta discutii contradictorii in ce priveste fondul acuzatiei,daca fapta a fost comisa sau nu de inculpat,a formei vinovatiei sale, iar in cazul in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege se va admite acordul de recunoastere a vinovatiei.

• Diferente intre acordul de recunoastere a vinovatiei si procedura
simplificata

Intre cele doua institutii exista asemanarea ca in ambele se recunoaste vinovatia.
Cu toate acestea,se remarca o deosebire in ce priveste etapele in care recunoasterea intervine. In timp ce recunoasterea in cazul incheierii acordului intervine in timpul urmaririi penale,respectiv,dupa punerea in miscare a actiunii penale,in procedura simplificata insa,aceasta intervine la etapa judecatii in prima instanta. In plus,trebuie constata si admisa de instanta de judecata.

Astfel,in art.375 din Codul de procedura penala,capitolul II,cu privire la judecarea cauzelor in prima instanta,procedura în cazul recunoaşterii învinuirii se arata:Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.
Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.
Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).

Dupa cum am aratat deja,difera si modul in care este sesizata instanta de judecata. In cazul acordului de recunoastere a vinovatiei, instanta nu este sesizata prin rechizitoriu si nu exista etapa camera preliminara. in cazul procedurii simplificate,se parcurge in intregime urmarirea penala,se intocmeste rechizitoriul,are loc etapa camerei preliminara si cea din fata instantei de judecata.

Un aspect important este ca,in cazul recunoasterii vinovatiei in timpul judecatii trebuie recunoscute toate faptele pentru care inculpatul a fost trimis in judecata prin rechizitoriu. Mai problematic uneori este ca recunoasterea trebuie sa fie referitoare la modul in care faptrle sunt descrise in rechizitoriu,ceea ce poate constitui un dezavantaj fata de acordul de recunoastere a vinovatiei.
Aceasta situatie creaza in unele cazuri probleme pentru inculpati,mai ales cand nu a fost documentata suficient de bine activitatea inculpatului,nu au comis toate faptele mentionate in actul de acuzare,sau in rechizitoriu se retin fie in mod gresit,fie exagerat, faptele pentru care este acuzat.

Deseori am intalnit situatii in care inculpatii,despre care in dosar nu sunt probe suficiente in acuzare,isi fac calcule ce ar insemna mai bine pentru ei. Sa recunoasca fapta si sa execute pedeapsa redusa cu o treime,chiar daca sunt deficientele mai sus aratate. Sau, sa nu recunoasca,si sa se “aventureze” in administrarea unui probatoriu,pe care nu il pot evalua inca daca este suficient pentru ca instanta sa stabileasca ca sunt nevinovati,astfel fiind posibila executarea unei pedepsee mai mari decat daca ar fi recunoscut de ala inceputul judecatii.
Din motivele aratate,ae intampla ca,prima ipoteza sa fie preferata de inculpati.

Pe de alta parte,in cazul recunoasterii vinovatiei in timpul judecatii este posibil ca inculpatul sa beneficieze de o pedepsa mai mica pentru ca legea prevede reducerea cu o treime a pedepsei,iar judecatorul cauzei poate sa aprecieze favorabil inculpatului circumstantele reale ale faptei si circumstante atenuante. Pe cand,in cazul acordului de recunoastere a vinovatiei este posibil ca la negocieri sa nu existe un consens cu privire la aceste conditii de reducere a pedepsei,si astfel, sa conduca la o pedeapsa mai mare decat daca recunoasrterea ar fi avut loc in instanta.

• Alte articole de acelasi autor:
Din ce motive este bine sa se rezerve dreptul de uzufruct sau abitatie la instrainarea unei locuinte si ce greseli trebuie evitate;
Din ce motive nu a fost anulat dreptului de a conduce un vehicul desi a fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice;
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto.
-Care este deosebirea dintre masurile de siguranta si pedepse;
-Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de societatea comerciala;
– Renuntarea la judecata.
– Ce prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis;
– Avocat dreptul muncii.
–Cum a hotarat instanta despre nerespectarea indicatorului cedeaza trecerea si prioritatea de trecere desi petentul a oprit la acest indicator.
Responsabilitate,profesionalism,confidentialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Din ce motive poate fi refuzata extradarea si ce au motivat instantele privind refuzul extradarii

Din ce motive poate fi refuzata extradarea si ce au motivat instantele privind refuzul extradarii

Ca avocat penal Baroul Bucuresti interesat de extradare am aflat din mass-media ca o instanta din Belgia a refuzat extradarea unui cetatean roman condamnat pentru furt.
In apararea,acesta a invocat conditiile precare de detentie din Romania.
Fata de acest aspect,instanta a cerut autorităților române date suplimentare despre condițiile de detenție.

Analizand informatiile primate,instanta din Belgia a ajuns la concluzia ca persoana respectiva urma sa execute pedeapsa într-o camera de două persoane,cu o suprafață de doar trei metri pătrați.
In aceste conditii,si pe baza materialului probator referitor la conditiile de detentie din Romania,instanța a motivat că nu poate accepta extrădarea cetateanului roman,motivul fiind că există „riscul evident al unui tratament inuman și degradant”.

Asadar,in anumite conditii extradarea poate fi refuzata,insa conditiile respective trebuie sa fie prevazute in legislatia tarii precum si in acte juridice internationale ca motive obligatorii de extradare.

• Care sunt motivele obligatorii de refuz al extradarii

In conformitate cu prevederile Legii 302/2004,dar si cu unele instrumente juridice internationale ratificate de tara noastra,extradarea va putea fi refuzata daca se invoca anumite motive obligatorii.
Asadar,autoritatile romane trebuie ca mai intai sa constate ca este incidenta una din cauzele stipulate in legea speciala care reglementeaza refuzul extradarii,imprejurare in raport de care nu va acorda extradarea.

Motivele obligatorii de refuz,astfel cum sunt prevazute in legea care reglemementeaza acest aspect al extradarii sunt urmatoarele:
-nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania;

-exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social;
-situatia persoanei risca sa se agraveze din unul dintre motivele enuntate
mai sus;

-cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele constituite prin instrumentele internationale pertinente, sau in vederea executarii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;
-se refera la o infractiune de natura politica sau la o infractiune conexa unei infractiuni politice;
-se refera la o infractiune militara care nu constituie infractiune de drept
comun.

• Ce fapte nu sunt considerate infractiuni de natura politica
In conformitate cu dispozitiile Legii nr.302/2004,care este o lege speciala in acest domeniu,nu sunt considerate infractiuni de natura politica urmatoarele.
-atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;
-crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;
-infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate
maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

-orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);
-infractiunile prevazute la art. 1 din Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, si in alte instrumente internationale pertinente;
-infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;
-orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.

• Motive optionale de refuz al extradarii

In afara de motivele obligatorii potrivit carora extradarea va fi refuzata,in legea nr.302/2004 sunt prevazute si unele motive optionale,in raport de analiza carora extradarea poate fi refuzata.
Aceste motive sunt urmatoarele:

Extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta care motiveaza cererea face obiectul unui proces penal in curs, sau atunci cand aceasta fapta poate face obiectul unui proces penal in Romania.

Extradarea unei persoane poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate. In caz de refuz al extradarii, prevederile art. 23 alin. (1) se aplica in mod corespunzator.

• Transferul procedurii penale in cazurile de refuz al extradarii

Refuzul extradarii propriului cetatean ori a refugiatului politic obliga statul roman ca la cererea statului solicitant sa supuna cauza autoritatilor sale judiciare competente, astfel incat sa se poata exercita urmarirea penala si judecata, daca este cazul. In acest scop statul solicitant ar urma sa transmita gratuit Ministerului Justitiei din Romania dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

In cazul in care Romania opteaza pentru solutia refuzului extradarii unui cetatean strain, invinuit sau condamnat in alt stat pentru una din infractiunile considerate grave sau pentru orice alta infractiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa inchisorii al carei minim special este de cel putin 5 ani, examinarea propriei competente si exercitarea, daca este cazul, a actiunii penale se fac din oficiu, fara exceptie si fara intarziere. Autoritatile romane solicitate hotarasc in aceleasi conditii ca si pentru orice infractiune cu caracter grav prevazuta si pedepsita de legea romana.

• O cauza in care instanta s-a pronuntatat cu privire la gravitatea
pedepsei ca motiv de refuz al extradarii

In acest sens,instanta a motivat ca fapta parintelui care paraseste teritoriul unui stat strain impreuna cu copilul sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte,privandu-l de exercitarea drepturilor parintesti stabilite de o instanta din statul solicitant prin deplasarea minorului pe teritoriul Romaniei, se incadreaza, potrivit legii romane, in dispozitiile art. 379 C. pen. referitoare la infractiunea de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului, pentru care legea prevede pedeapsa maxima de 3 luni inchisoare.
Drept urmare, nu intruneste conditia privind gravitatea pedepsei stabilita in art. 26 din Legea nr. 302/2004. Fapta nu se incadreaza si in dispozitiile art. 205 C. pen. referitoare la infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, intrucat actiunea parintelui nu are caracter ilegal in raport cu minorul, nefiind decazut din drepturile parintesti, ci numai in raport cu celalalt parinte.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, prin mandatul european de arestare se solicită, de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executrii unei pedepse sau unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciprocer, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002”.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis de Procurorul Republicii de la Tribunalul de Mare Instanță din Lille este conform dispozițiilor legale anterior enunțate, iar persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identintatea sa.

• O cauza in care Inalta Curte de Casatie si Justitie a analizat daca
sunt incidente cazurile de refuz al extradarii este urmatoarea:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, prin mandatul european de arestare se solicită, de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executrii unei pedepse sau unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciprocer, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002”.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis de Procurorul Republicii de la Tribunalul de Mare Instanță din Lille este conform dispozițiilor legale anterior enunțate, iar persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.
Față de prevederile art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sunt incidente motivele de refuz obligatoriu la predare următoarele situații:
„a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română;
d) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege;
e) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;
f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent”.
De asemenea, se mai reține că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de liberatate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent, autoritatea judiciară română poate refuza executarea acestuia.
Din verificarea mandatului emis de autoritățile franceze rezultă că acesta întrunește cerințele de conținut și formă prevăzute de art. 86 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile de care este suspectată persoana solicitată sunt sancționate de legea statului emitent cu închisoarea de până la 25 de ani.
În ceea ce privește motivele de refuz al extrădării, Înalta Curte constată faptul că niciunul dintre motivele invocate de persoana solicitiată nu este incident în cauză, lipsa probelor care să susțină acuzarea neputând constitui o împrejurare care să poată fi analizată în raport cu vreunul din cazurile de refuz al extrădării.
Se mai constată că la alegerea măsurii preventive, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la situația de fapt reținută și la numărul mare de persoane implicate.
Față de aceste considerente, urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 86/F din 19 mai 2016, a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Ce informatii trebuie sa furnizeze angajatorul salariatului in mod obligatoriu la incheierea contractului de munca si ce se poate face in caz de neexecutare;
–Pe ce criterii este sanctionata o fapta ca fiind infractiune sau contraventie la Legea nr.50/1991privind autorizarea executarii constructiilor;
–In ce conditii instanta apreciaza ca un conducator auto este in stare de necesitate cand savarseste infractiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere;
–De ce este considerata Camera preliminara o faza distincta a procesului penal
-Drept penal-legalitate
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto;
–Ce avantaje prezinta solicitarea de despagubiri accidente in cadrul procesului penal;
– Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
-Ce criterii a avut in vedere instanta la admiterea cererii de stabilirea paternitatii din afara casatoriei formulata de reclamanta in conditiile in care tatal biologic intervine in solutionarea cererii.

Cabinet avocat Tudor Ion
Profesionalism,responsabilitate,loialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


In ce conditii se putea acorda extradarea ziaristului turc Kamil Demirkaya

In ce conditii se putea acorda extradarea ziaristului turc Kamil Demirkaya

In aceste zile se vorbeste de cererea de extradare a ziaristului turc Kamil Demirkaya,acesta avand  unui mandat de extradare emis de autoritătile din Turcia si in care,dupa cum se stie,Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, cererea autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului.

 

Din mass media rezulta că acuzaţiile oficiale se referă la faptul că ar fi avut conturi şi bani într-o bancă ce a fost înfiinţată legal în Turcia şi că, în calitate de cadru didactic şi manager al unor şcoli considerate ca aparţinând „reţelei Gulen”, a avut instalată pe telefon o aplicaţie, care în 2015, a fost închisă la nivel global şi nu mai există.

 

Ziaristul Kamil Demirkaya, angajat al publicaţiei Zaman România, a fost reţinut în 5 decembrie, în baza unui mandat de extrădare,a fost însă eliberat după ce a fost audiat de autorităţile judiciare române.

Desigur ca nu cunoastem la aceasta ora care va fi motivarea instantei de respingere a cererii de extradre,dat fiind data recenta a solutionarii cauzei,

Am considerat insa util,ca din perspectiva acestui caz, sa ma refer la conditiile ce trebuiesc indeplinite in vederea acordarii cererii de extradare.

 

Pericolul generat de cresterea criminalitatii trasfrontaliere a determinat ca statele lumii sa creeze anumite instrumente juridice prin care sa coopereze in vederea prevenirii si combaterii acesteia.

Extradarea este una din formele cooperarii judiciare internationale in materie penala si,de fapt,cea mai importanta dintre acestea.

 

In ce priveste notiunea de extradare,in literatura juridica s-au dat mai multe definitii extradarii, intre care,predarea unui individ acuzat sau condamnat pentru o infractiune unui stat de catre alt stat pentru a-Iiaplica legea sa penala. In legislatia romana,extradarea este prevazuta in Titlul II art.18-83 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala dar si in in art.19 din Constitutia Romaniei si art.14 Cod penal.

 

Referitor la persoanele supuse extradarii,in Legea nr.302/2004 se arata ca pot fi extradate din Romania,la cererea unui stat strain, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant.

 

Mai aratam,de asemenea, ca,extradarea presupune doua aspecte ce presupun urmatoarele:

1.un alt stat face o cerere statului roman cu privire la persoane care se afla pe teritoriul Romaniei;

2.statul roman este cel care solicita extradarea,este statul solicitant, unui alt stat.

 

  • extradarea in cazul cand statul roman este solicitat

Referitor la primul aspect mai sus aratat,procedura se mai numeste si extradare pasiva . Aceast presupune ca un alt stat face o cerere statului roman cu privire la persoane care se afla pe teritoriul Romaniei,care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru comiterea de infractiuni,ori sunt cautate pentru executarea unei pedepse,a unor masuri de siguranta sau a unei alte hotarari pronuntate de statul care cere extradarea.

 

Pentru acordarea extradarii de catre statul roman,conform legislatiei Romaniei trebuiesc insa indeplinite anumite conditii care se refera la urmatoarele:

-conditii referitoare la persoana infractorului.

-cetatenia persoanei a carei extradare se cere.

Astfel,cetatenii romani pot fi extradati din Romania,numai in conditiile in care se respecta conditiile referitoare la acest aspect aratate in Legea nr.302/2004. Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati din Romania doar in conditiile unei conventii interbationale sau de reciprocitate.

-varsta,este de asemenea, o cerinta ce trebuie verificata. Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu va raspunde penal,iar minorul cu varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se probeaza ca a savarsit fapta fara discernamant. In consecinta,daca secere extradarea in conditiile aratate nu se va acorda extradarea.

-locul in care se gaseste persoana a carei extradare se solicita-sa se afle pe teritoriul statului roman;

-persoana sa nu fie exceptata de la extradare;

-extradarea sa nu produca consecinte grave vietii si integritatii persoanei a carei extradare se cere.

 

-conditii referitoare la fapta;

-sa se fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului care solicita extradarea;

-fapta sa fie prevazuta ca infractiune in legile ambelor state.

Astfel,in Legea nr.302/2004,se arata despre dubla incriminare ca extradarea poate fi admisa numai daca fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana a carei extradare se solicita este prevazuta ca infractiune atat de legea statului solicitant, cat si de legea romana.

Prin derogare,extradarea poate fi acordata si daca fapta respectiva nu este prevazuta de legea romana, daca pentru aceasta fapta este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte.

Diferentele existente intre calificarea juridica si denumirea data aceleiasi infractiuni de legile celor doua state nu prezinta relevanta, daca prin conventie internationala sau, in lipsa acesteia, prin declaratie de reciprocitate nu se prevede altfel.

 

-conditii referitoare la pedeapsa;

-statul roman nu va acorda extradarea in situatia in care fapta pentru care se cere extradarea este se pedepsest cu moartea.

-infractiunea pentru care se cere extradarea sa fie pedepsita cu inchisoarea si sa fie deo anumita gravitate.

In Legea nr.302/2004 se arata ca,extradarea este acordata de Romania, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, pentru fapte a caror savarsire atrage potrivit legislatiei statului solicitant si legii romane o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an, iar in vederea executarii unei pedepse, numai daca aceasta este de cel putin 4 luni.

 

-conditii referitoare la competenta;

Se verifica daca fapta nu atrage competenta de cercetare pentru autoritatile judiciare romane.

 

-conditii de ordin procedural.

-existenta unei cereri de extradare;

-statul roman va dispune arestarea faptuitorului in scopul ca acesta sa nu se sustraga de la procedura respecttiva;

-statul care solicita extradarea trebuie sa comunice informatii despre infractiunea pentru care este cercetata persoana a carei extradare se cere.

 

  • In concret,ne referim in continuare la unele conditii privind

extradarea cetatenilor romani,astfel cum rezulta din dispozitiile legii romane referitoare la extradare.

 

  • Persoane exceptate de la extradare

1.cetatenii romani, daca nu sunt intrunite conditiile prevazute la art. 20.

  • 20 din Legea nr.302/2004 se refera la extradarea cetatenilor

romani si prevede urmatoarele;

-Cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale multilaterale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii:
-persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare;

-persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;

-persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

-atunci cand extradarea se solicita in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii, o conditie suplimentara este ca statul solicitant sa dea asigurari considerate ca suficiente ca, in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, persoana extradata va fi transferata in vederea executarii pedepsei in Romania.

 

Cetatenii romani pot fi extradati in baza dispozitiilor tratatelor bilaterale si pe baza de reciprocitate.

In scopul constatarii indeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1) 3), Ministerul Justitiei poate solicita prezentarea unui act emis de autoritatea competenta a statului solicitant.

 

2.persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania;
3.persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale;
4.persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.

  1. calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii.

Daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza. Printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, persoana extradata va fi transferata in vederea executarii pedepsei in Romania.

 

Cererea de extradare a cetateanului turc a fost respinsa,nefiind indeplinite conditiile de mai sus. Urmeaza ca din motivarea instantei sa le cunoastem.

 

  • Alte articole de acelasi autor:

-Infractiunile contra persoanei;

-In ce consta infractiunea de frauda informatica;

 Ce avantaje prezinta solicitarea de despagubiri accidente in cadrul procesului penal;

Care sunt criteriile de stabilire a daunelor morale in cazul unui accident cu mai multe victime;

-Cand o persoana devine din suspect inculpat si ce drepturi si obligatii  are un inculpat in procesul penal;

Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;

Care sunt conditiile de admisibilitate a emiterii ordinului de protectie intr-un caz de violenta in familie.

Responsabilitate,profesionalism,confidentialitate

www.avocat-tudor.ro

072426039