Care sunt limitele in care raspunde mandatarul si cum se refera la mandat legislatia cu privire la societatile comerciale

Care sunt limitele in care raspunde mandatarul si cum se refera la mandat legislatia cu privire la societatile comerciale

In ce priveste contractul de mandat, sunt necesare mai intai explicatii despre modul cum acesta este reglementat de codul civil.

In primul rand, este definit ca fiind contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.

Se intelege ca, părţile contractului de mandat pot fi persoane fizice sau juridice, respectiv, mandantul împuterniceşte o altă persoană să încheie acte juridice pe seama sa iar mandatarul se obligăsă încheie acte juridice în numele mandantului.

In continuare se prezinta modalitatile in care poate fi intalnit.

De exemplu, mandatul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Se precizeaza insa ca, mandatul dintre două persoane fizice se prezumă insa a fi cu titlu gratuit iar mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros.

Dacă insa mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate.

Dreptul la acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata acesteia.

Mandatul mai poate fi cu sau fără reprezentare.

Astfel, mandatul este cu reprezentare atunci când, prin contract, mandatarul se obligă să încheie acte juridice „pe seama” și în numele mandantului. Mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor juridice pentru care a fost împuternicit.

Contractul de asistenta juridica este de regulă, un raport de mandat cu reprezentare. In cazul in care obligaţia avocatului se rezuma doar la acordarea de consultaţii juridice exista un contract  de antrepriză.

Dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit.

Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numeşte procură.

Dispoziţiile referitoare la reprezentarea în contracte se aplică în mod corespunzător.

 

  • Cazul special de acceptare tacită

În absenţa unui refuz neîntârziat, mandatul se consideră acceptat dacă priveşte actele a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta şi-a oferit serviciile fie în mod public, fie direct mandantului.

În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se va ţine seama, între altele, de prevederile legale, de practicile statornicite între părţi şi de uzanţe.

  • Care este intinderea mandatului cu reprezentare

Daca mandatul este general, acesta îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare şi de administrare.

Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.

Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.

  • Intre ce limite se executa mandatul cu reprezentare

Mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin mandat.

Cu toate acestea, el se poate abate de la instrucţiunile primite, dacă îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant şi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. În acest caz, mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la schimbările aduse executării mandatului.

  • Care trebuie sa fie diligenţa mandatarului cu reprezentare

Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar. Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să îl îndeplinească cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri.

Mandatarul este obligat să îl înştiinţeze pe mandant despre împrejurările care au apărut ulterior încheierii mandatului şi care pot determina revocarea sau modificarea acestuia.

  • Care sunt obligatiile mandatarului
  1. Obligaţia de a da socoteală, reprezinta principala obligatie a

mandatarului.

Mandatul trebuie îndeplinit în limitele stabilite în contract, orice mandatar fiind ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.

În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la mandant ori în numele lui se află în deţinerea mandatarului, acesta este obligat să le conserve.

 

De asemenea, conform art.2019 C.civ. exista obligatia de informare.

In acest sens, se prevede ca orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa. De asemenea, el este obligat, la cerere, să înapoieze toate actele sau bunurile primite în temeiul împuternicirii, pentru realizarea obligaţiilor sale, chiar dacă ceea ce a primit nu arfi fost datorat mandantului.

Ca exceptie, mandatarul se poate abate de la instrucţiunile primite, dacă îi este imposibilsă îl înştiinţeze în prealabil pe mandant şi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică”, în acest caz, mandatarul fiind obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la schimbările aduse executării mandatului.

2. Dobânzile la sumele datorate

Mandatarul datorează dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său începând din ziua întrebuinţării, iar pentru cele cu care a rămas dator, din ziua în care a fost pus în întârziere.

3. Răspunderea pentru obligaţiile terţilor

În lipsa unei convenţii contrare, mandatarul care şi-a îndeplinit mandatul nu răspunde faţă de mandant cu privire la executarea obligaţiilor asumate de persoanele cu care a contractat, cu excepţia cazului în care insolvabilitatea lor i-a fost sau ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii contractului cu acele persoane.

Astfel,instanta suprema, intr-o speta referitoare la obligatiile mandatarului, respectiv, nerestituirea preţului încasat de către mandatar a hotarat urmatoarele in legatura cu mijloacele juridice de recuperare la îndemâna mandantului: “Acţiunea în restituire bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, în sensul că nu poate fi primită când se costată posibilitatea folosirii unei alte acţiuni pentru realizarea dreptului.

Acţiunea pentru plata preţului încasat de mandatar izvorăşte din contractul de mandat încheiat de părţi şi exclude posibilitatea utilizării acţiunii pentru îmbogăţire fără justă cauză.

Acţiunea reclamantei mandante trebuia să fie întemeiată pe prevederile art. 1541 C. civ., potrivit cărora „mandatarul este dator oricând i se va cere, a da seama mandatului de lucrările sale şi de a-i remite ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar cuveni mandatului”.

  • Cateva exemple cu privire la mandat din legislatia cu privire la societatile comerciale

In ce priveste conducerea si administarea societatii pe actiuni, se prevede ca preşedintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară pentru o durată care nu poate depăşi durata mandatului său de administrator şi poate fi revocat oricând de către organul care l-a ales, respectiv consiliul de administraţie sau, după caz, adunarea generală ordinară.

Raporturile dintre directori şi societate sunt, în general, cele referitoare la mandat.

Răspunderea membrilor directoratului este aceeaşi ca natură juridică cu raspunderea administratorilor.

Durata mandatului de membru al consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea depăşi patru ani (art. 1531 din lege)

Adunarea generală, cu aceeași majoritate, alege altă persoană în locul administratorului revocat, decedat sau care a încetat exercitarea mandatului său.

Administratorilor le este interzis să exercite mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate.

Tot astfel, le este interzis să exercite acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune

Consiliul de administraţie sau, după caz, comitetul de direcţie, unde există, reprezintă societatea în justiţie şi faţă de terţi, putând da mandat de reprezentare oricărui asociat ori chiar unei persoane care nu este membru al consiliului. Consiliul de administraţie își alege dintre membrii săi un preşedinte.

  • Alte articole de acelasi autor:

Ce avantaje si dezavantaje aduce asiguratilor noua lege RCA;

In ce situatii in cazul raspunderii solidare pentru repararea prejudiciului fiecare inculpat raspunde doar pentru responsabilitatea sa;

In ce situatii conflictul de interese este apreciat ca fiind infractiune;

-Ce masuri trebuiesc intreprinse daca ti-a fost avariata masina;

Fapta de evaziune fiscala prevazuta de Legea 241/2005 art.9 lit.b constituie infractiune numai daca s-a produs un prejudiciu;

–A fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice  dar nu s-a anulat si dreptul de a conduce autovehicule;

In ce cazuri se acorda exercitarea autoritatii parintesti unui singur parinte in caz de divort.

Cabinet avocat Tudor Ion

Responsabilitate, profesionalism, loialitate fata de client

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Ce sunt clauzele abuzive in contracte si care sunt sanctiunile impotriva acestora

Ce sunt clauzele abuzive in contracte si care sunt sanctiunile impotriva acestora

 

De principiu, intre partile unui contract nu trebuie sa existe un dezechilibru si nici contractul sa contina clauze abuzive.

Din acest motiv, legiutorul a  reglementat clauzele abuzive atat prin Codul civil cat si prin doua legi, si anume, Legea nr. 193/2000( şi Legea nr. 72/2013.

Inca de la primele dispozitii ale Legii nr.143/2000 vom observa ca aceasta face referire la notiunile de profesionist si de consumator, astfel ca este necesar ca pentru a intelege mai bine notiunea de clauze abuzive, mai intai sa cunoastem cum reglementeaza  legea aceste notiuni.

Astfel, prin profesionist legea prevede ca se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care,în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama   acesteia.

Prin consumator se  înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care,în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie

Din analiza acestui text de lege se constata ca o persoana fizica urmeaza sa fie calificat drept consumator, în funcţie de calitatea în care acţionează în momentul încheierii unui act juridic. Astfel, daca la încheierea unui act juridic, persoana acţionează în calitate de persoană care desfăşoară activităţi economice, atunci nu va putea fi calificată drept consumator.

Daca insa va acţiona în calitate de simplu particular, atunci va putea fi calificată drept consumator;

In ce priveste grupul de persoane fizice constituite in asociatii, legea prevede ca au calitatea de consumatori atunci când acţionează în scopuri din afara activităţii economice desfăşurate

  •  Cum defineste clauza abuziva Legea nr.193/2000.

O clauză contractuala poate fi calificată drept clauză abuzivă, conform art.4 din Legea 193/2000, dacă îndeplineşte, în mod cumulativ, următoarele condiţiii:

-nu a fost negociată direct cu consumatorul;

-creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Se apreciaza ca exista un dezechilibru semnificativ atunci cand consumatorul trebuie să se găsească, urmare a contractului încheiat, într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă decât aceea în care s-ar fi aflat potrivit dreptului naţional ce s-ar fi aplicat în absenţa contractului.

-a fost inserată în contract cu nerespectarea cerinţelor bunei-credinţe.
In ce priveste modul in care se pot dovedi clauzele abuzive, acestea pot fi clauze al căror caracter abuziv trebuie dovedit-constituie regula-si clauze al căror caracter abuziv este prezumat.

In anexa care face parte integranta din lege se redau, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

In lege se prevede insa ca o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrare cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Cu toate acestea o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude insa aplicarea prevederilor legii pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.

Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

In continuare, legea prevede criteriile in functie de care se evalueaza natura abuziva a unei clauze contractual e, acestea fiind urmatoarele:

-natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;

-toti factorii care au determinat incheierea contractului;

-alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

In ce priveste sanctiunile, in cazul contractelor standard preformulate, profesionistul are obligatia sa remita, la cerere, oricarei persoane interesate, un exemplar din contractul pe care il propune.  Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua.

De aceea, profesionistilor le incumba obligatia de a informa complet, corect şi precis consumatorii asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor şi de a include în contracte clause clare, fără echivoc.

Incalcarea obligatiei de a nu introduce clauze abuzive in contracte conduce la sanctiuni,  cum sunt amenda sau chiar raspunderea penala.

Alte sanctiuni pot fi sunt cele in care clauza abuziva nu produce efecte împotriva consumatorilor, sau contractul poate continua(ex.daca consumatorul isi da acordul) sau contractul este desfiintat prin reziliere si plata de daune interese.

  • Alte articole de acelasi autor;

Ce se poate invoca pentru anularea deciziei de sanctionare disciplinara cu referire la procedura cercetării disciplinare;

-Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine

– Cum a motivat instanta revocarea unei masuri preventive dispuse fata de un inculpat acuzat de savarsirea unei infractiuni grave;

– Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;

– Infractiunea de evaziune fiscala savarsita prin “sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea , declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

Cabinet avocat Tudor Ion

Responsabilitate, profesionalism, loialitate fata de client.

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 


In ce conditii o persoana raspunde pentru o fapta ilicita sau este sanctionata pentru o raspundere contractuala

In ce conditii o persoana raspunde pentru o fapta ilicita sau este sanctionata pentru  o raspundere contractuala  

 Imagini pentru imagini raspundere contractuala

Ca avocat, am intalnit situatii in care, persoana pagubita isi pune problema cum poate sa-si recupereze mai usor si in mod legal prejudiciul, pe calea unei actiuni in raspundere contractuala sau a unei actiuni in raspundere delictuala, mai ales cand nu poate fi vorba de combinarea celor doua feluri de raspundere civila.

 

Raspunsul la o astfel de problema a fost dat de instanta suprema care a hotarat ca: intrucat nu este posibila combinarea in cadrul unei actiuni mixte a regulilor aplicate celor doua forme de raspundere, problema care se pune este de a stabili daca cel pagubit are posibilitatea de a-si recupera prejudiciul pe calea unei actiuni intemeiate pe raspunderea contractuala sau pe cea delictuala.

In cazul in care intre parti a existat un contract din a carui executare sau executare necorespunzatoare au existat prejudicii, nu este posibil sa se apeleze la raspunderea delictuala, singura cale de ales fiind aceea a raspunderii contractuale. Exceptia de la aceasta regula, cand optiunea intre cele doua forme este permisa opereaza numai atunci cand neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a contractului reprezinta in acelasi timp si o infractiune prevazuta de legea penala.

 

Mai multe date despre problema de mai sus putem afla din analizarea dispozitiilor care reglementeaza cele doua forme de raspundere civila.

Imagini pentru imagini raspundere contractuala

Astfel, art. 1349 Cod civil, care dispune asupra raspunderii civile delictuale, arata ca orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.
Asadar, atunci cand o persoana nu respecta dispozitiile mai sus aratate va interveni răspunderea civilă iar aceasta poate fi definita ca sancțiunea aplicată unei persoane care nesocotește dispozițiile legale imperative.

De fapt, răspunderea civilă este o singură instituţie juridică dar  se manifestă în două forme: raspunderea civila delictuală, de drept comun, şi raspunderea civila contractuală, specială şi derogatorie.

 

Cele două forme de răspundere civilă prezinta asemanari, dar  si deosebiri, astfel ca si condițiile răspunderii sunt si ele diferite.

Cu toate acestea, ambele forme de răspundere au ca element comun repararea prejudiciului.

 

Codul civil reglementează răspunderea civilă în art. 1349-1395, unde se arata in special despre răspunderea civila delictuala. Pe de alta parte, răspunderea contractuala este reglementata  în principal de art. 1350, art. 1516-1520, art. 1530-1548 Cod civil, in acest mod rezultand si deosebirea acesteia de răspunderea civila delictuală.

 

  • Răspunderea civilă delictuală

Imagini pentru imagini raspundere contractuala

Răspunderea civila delictuală intervine ca urmare a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, si se poate afirma ca in acest fel victima prejudiciului devinind creditor al reparaţiei datorate de faptuitor.

Răspunderea civila delictuala reprezinta de fapt un mijloc specific de reparare a pagubelor cauzate printr-o faptă ilicită, astfel incat are o functie reparatorie. Aceasta pentru ca prejudiciul trebuie reparat integral in scopul repunerii victimei în situaţia juridică pe care aceasta o avea anterior cauzării prejudiciului.

 

Asadar, de esența răspunderii delictuale, este obligația persoanei care a săvârșit fapta ilicită, de a repara prejudiciile cauzate. Reparaţia trebuie insa  să fie totală astfel incat să nu mai permită deosebirea dintre valoarea patrimonială de care beneficia victima înainte de pagubă şi valoarea patrimonială a victimei ulterior reparaţiei.

 

Dupa cum am aratat, desi, răspunderea civilă delictuala intervine ca urmare a unei  fapte juridice ilicite, in acelasi timp reprezintă si o atitudine, o manifestare de voință a unei persoane, prin ipoteză, contrară legii, exercitată fără intenția de a produce efecte juridice, dar care efecte se vor produce, totuși, în virtutea legii.

 

De mentionat ca, in cadrul răspunderii civile delictuale  coexista atat obligația de a repara prejudiciul, impusă de lege persoanei care l-a cauzat prin fapta ilicită cat si, corelativ, dreptul persoanei care a suferit un prejudiciu prin fapta ilicită, de a fi despăgubită în mod.

 

 

  • Deosebiri intre raspunderea civila delictuala si cea contractuala

Imagini pentru imagini raspundere contractuala

Conform art. 1350 cod civil care reglementeaza raspunderea civila contractuala, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
Asa cum se poate observa din aceasta reglementare, se impune o delimitare a răspunderii civile delictuale de răspunderea civilă contractual pentru ca răspunderea civilă delictuală se deosebește de răspunderea civilă contractuala.

 

Astfel, răspunderea civila contractuala ia naștere ca urmare a nerespectarii unei obligații ce derivă dintr-un contract, respectiv, a unei obligații contractuale. Prin urmare, incălcarea unei obligatii ce deriva dintr-un act juridic va atrage răspunderea contractuală, partea semnatară care nu și-a executat  obligatia, va raspunde, în principal, de convenția părților și, în subsidiar, de lege.

 

In cazul răspunderii delictuale insa, dupa cum am aratat, fundamentul răspunderii il reprezinta o faptă ilicită prevazuta de lege, astfel ca, răspunderea civila delictuală are ca temei legea si nu convenția părților.

 

  • Alte articole de acelasi autor:

Care sunt conditiile atragerii raspunderii persoanelor juridice care au savarsit infractiuni;

-Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;

Ce avantaje prezinta solicitarea de despagubiri accidente in cadrul procesului penal;

Care sunt criteriile de stabilire a daunelor morale in cazul unui accident cu mai multe victime;

– Cand o persoana devine din suspect inculpat si ce drepturi si obligatii are un inculpat in procesul penal;

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 

 


Cum a motivat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la sanctiunea ce se aplica in cazul lipsei consimtamantului pentru incheierea unui act juridic ca efect al depasirii limitelor legale ale mandatului administratorilor

Cum a motivat Inalta Curte de Casatie si Justitie sanctiunea ce se aplica in cazul lipsei consimtamantului pentru incheierea unui act juridic ca efect al depasirii limitelor legale ale mandatului administratorilor

Imagini pentru imagini administrator societate

Fiind sesizata cu o speta cu un asemenea obiect, motivarea instantei supreme a fost in sensul ca art.218 din Codul civil   prevede ca actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.

Aceste dispoziții generale sunt completate cu cele cuprinse în art. 70 al Legii nr. 31/1990 în sensul că administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.

 

Instanta suprema a mai argumentat ca aceste dispoziții creionează, cu aplicarea corespunzătoare a art. 15322 din Legea nr. 31/1990, sau după caz, a art. 241 din Legea nr. 297/2004, întinderea legală a puterilor organului de administrare al companiei în cadrul activității de angajare a persoanei juridice în relațiile cu terții. Încheierea unui act juridic cu depășirea limitelor legale de competență a organului de administrare este sancționată cu nulitatea absolută a actului juridic pentru lipsa consimțământului și cauză ilicită.

 

  • Cum a analizat instanta de fond speta respectiva

La instanta de fond, societatea reclamanta a chemat în judecată pe  parate solicitând să se constate nulitatea convențiilor pentru lipsa consimțământului valabil  și pentru cauză ilicită, părțile să fie repuse în situația anterioară și pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată. Prin incheiere, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâte și a stabilit un nou termen pentru continuarea judecății.

 

Pentru a dispune astfel, prima instanta a reținut că, deși reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în sensul lipsei aprobării prealabile a adunării generale extraordinare a acționarilor precum și încălcarea art. 1361 din Legea nr. 31/1990, care consacră principiul priorității interesului societar, nulitatea invocată este una relativă, deoarece prin încheierea convențiilor atacate nu s-a adus atingere niciunui interes general care ar prejudicia ordinea publică; pentru a întări această concluzie, prima instanță a citat prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

 

Înlăturând, în considerarea argumentelor expuse mai sus, susținerile recurentei potrivit cărora nulitatea care afectează cele trei convenții-protocol este una absolută, al cărei regim juridic este unul de imprescriptibilitate, tribunalul a constatat că devin incidente dispozițiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

 

Astfel, a apreciat că termenul de prescripție este de 18 luni și că, în speță, el a început să curgă de la data încheierii fiecărei convenții; în condițiile în care reclamanta ar invoca faptul că este terț față de acestea, a considerat că termenul începe să curgă de la momentul în care autoarea cererii a făcut demersuri cu privire la existența convențiilor (fie de când a solicitat, în cadrul judecării dosarului nr. 2341/114/2008 aflat pe rolul Tribunalului, expertizarea unor operațiuni economice fundamentate pe cele trei acte a căror anulare se solicită, fie de la data când a avut loc adunarea generală ordinară a acționarilor Societății., la care a participat și reclamanta, ședință în cadrul căreia urma să se discute ratificarea celor trei convenții, fie de la data când reclamanta a înregistrat pe rolul Tribunalului acțiunea în răspundere patrimonială a administratorilor societății , care a făcut obiect al dosarului nr. 1936/114/2010).

Imagini pentru imagini administrator societate

În raport de oricare dintre aceste date, prima instanță a apreciat că excepția prescripției este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a stabilit un nou termen, pentru soluționarea capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

 

Ulterior, s-a respins ca prescris capătul de cerere privind constatarea nulității celor trei convenții-protocol, a respins capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost învestită cu un capăt principal de cerere cu privire la care a admis excepția prescripției dreptului material și cu capătul accesoriu privind repunerea părților în situația anterioară.

Ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a respins capătul de cerere cu privire la constatarea nulității celor trei convenții-protocol, ca prescris, situație în care, în considerarea caracterului accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere, l-a respins și pe acesta.

 

  • Judecata la instanta de apel

 

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta sentința atacată a fost anulată și cauza a fost trimisă spre rejudecare, primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că prima critică vizează greșita soluționare de către judecătorul fondului a cererii principale, pe care a apreciat-o ca fiind prescrisă, susținând, în esență, că a fost interpretat eronat caracterul normei cuprinse în dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 247/2004, potrivit căreia actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește, individual sau cumulat, pe durata unui exercițiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor.

 

Alin. (3) al articolului sus-menționat prevede că, în cazul nerespectării prevederilor alin. (1) și (2), oricare dintre acționari poate solicita instanței judecătorești anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății.

 

Subliniind că rolul instanțelor judecătorești este acela de a efectua un control de legalitate a eventualelor decizii de înstrăinare a unui activ al unei societăți, iar nu de oportunitate, curtea de apel a apreciat că soluția legislativă cuprinsă în art. 241 din Legea nr. 297/2004 reprezintă opțiunea legiuitorului de a proteja și de a încunoștința acționarii unei societăți despre măsurile cu un anumit grad de importanță pe care administratorii sau directorii acesteia urmează să le ia.

Imagini pentru imagini administrator societate

A mai reținut că normele juridice se clasifică în norme de ordine publică și de ordine privată, în funcție de natura interesului ocrotit; astfel, norma de drept civil este de ordine privată dacă urmărește ocrotirea unui interes individual, în schimb, este de ordine publică dacă depășește cadrul interesului individual al subiectelor de drept civil, protejând un interes general, public.

 

De aceea, a considerat că aprobarea prealabilă cerută din partea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru tranzacțiile prevăzute de art. 241 din Legea nr. 297/2004 se constituie într-o cerință imperativă și de ordine publică, finalitatea textului fiind clară, respectiv aceea de a exista o cenzură a adunării extraordinare asupra actelor care, datorită importanței lor valorice, ar fi de natură să prejudicieze societatea.

 

Așa fiind, instanța de apel a apreciat că este greșită susținerea intimatelor-pârâte, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității celor trei convenții-protocol ar fi unul specific nulității relative, nu celei absolute, cât timp există un interes public ca aceste convenții să nu-și producă efectele.

 

Prin urmare, a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris.

Cum judecătorul fondului s-a pronunțat pe excepție, instanța de apel a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

 

  • Judecata la instanta de recurs

 

Împotriva acestei decizii, paratele au declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul respingerii apelului.

 

În motivare, recurentele au arătat că motivul de nulitate invocat de autoarea cererii de chemare în judecată este unul de nulitate relativă, deoarece prin încheierea celor trei convenții-protocol nu se aduce atingere niciunui interes general care ar prejudicia ordinea publică.

 

Au apreciat astfel că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 241 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, potrivit căruia orice acționar poate solicita anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății.

Așadar, recurentele au considerat că remediul judiciar este pus de legiuitor la dispoziția doar a acționarilor, nu și oricărei persoane interesate, așa încât nulitatea este una relativă.

 

În continuare, recurentele au precizat distincția care se face între nulitatea relativă și cea absolută, precum și regimul juridic al fiecăreia și apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958, a considerat că dreptul la acțiune este prescris, deoarece termenul de prescripție este de 18 luni și, în speță, el a început să curgă fie de la data încheierii fiecărei convenții, fie de la momentul în care autoarea cererii a făcut demersuri cu privire la existența

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

 

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni prin care reclamanta a solicitat să se constate nulitatea convențiilor-protocol   pentru lipsa consimțământului valabil al Societății U. S.A. și pentru cauză ilicită, precum și repunerea părților în situația anterioară.

 

Independent de motivele invocate în susținerea fiecărei cauze de nulitate, instanța supremă subliniază că lipsa consimțământului și cauza ilicită constituie cauze de nulitate absolută a actului juridic civil.

Sub aspectul prescripției, regula care diferențiază regimul juridic al nulității absolute de cel al nulității relative este expres prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 167/1958, conform căruia „Nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție”.

 

Altfel spus, acțiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, putând fi intentată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1857, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, iar cum judecătorul fondului s-a pronunțat pe excepție, justificat a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

 

  • Alte articole de acelasi autor:

Ce se poate invoca pentru anularea deciziei de sanctionare disciplinara cu referire la procedura cercetării disciplinare;

-CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL;

-Vanzarea imobilelor. Reguli speciale de vanzare a imobilelor;

Infractiunile contra persoanei;

In ce limite prin asigurarea RCA va puteti recupera prejudiciul

www.avocat-tudor.ro

0724260393


Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala

Ce tebuie sa stii despre conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de societatea comerciala

 

United around the table

In exercitarea activitatii pe care o desfasoara, administratorul  unei societati comerciale poate comite fapte prin care  aduce prejudicii societatii pe care o administreaza. Acestea pot consta in decizii inadecvate, contracte paguboase, indeplinirea defectuoasa a unor indatoriri care-i revin din contractul de administratie, hotararile adunarii generale, prevederile legale, actul constitutiv incheiat la infiintarea societatii sau hotararile adunarii generale a societatii.

In mod evident, cand societatea este pagubita, administratorul va raspunde pentru calitatea actului de administratie, neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a atributiilor ce ii revine, precum si pentru eventualul prejudiciul produs. In situatia cand fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, administratorii pot raspunde potrivit dispozitiilor din Codul penal, legii societatilor sau legilor penale speciale. Pentru a se putea apara, are nevoie sa contacteze un avocat specializat in acordarea de consultanta societati comerciale.

Spre exemplu, in cazul cand administratorul trebuie sa raspunda pentru o decizie de afaceri, in literatura de specialitate s-a aratat ca va fi necesar sa se aprecieze daca decizia este adecvata, bazata pe informatii documentate, administratorul sa fie indreptatit sa ia decizia respectiva, criteriul de apreciere fiind cel al bunului administrator, normal, mediu de prudent si diligent.

Un alt criteriu de care trebuie sa se tina cont in aprecierea culpei existente in luarea unei decizii de afaceri este cel al circumstantelor in care a fost luata decizia respectiva.

In toate aceste cazuri se vor avea in vedere criteriile in raport de care va raspunde administratorul, sa se dovedeasca ca administratorul a actionat cu vinovatie si ca, prin fapta sa, a crest un prejudiciu societatii.

Din dispozitiile legii societatilor comercile rezulta ca vinovatia, respectiv, culpa administratorului, se apreciaza in functia de obligatia de diligenta,de exercitarea atributiilor cu loialitate, cu buna credinta, in interesul societatii si de prudenta.

Criteriile de apreciere difera insa in raport de tipul societatii, in timp ce la societatea pe actiuni raspunderea, respectiv culpa, are drept criteriu de apreciere comportarea unui bun administrator, gestionarul obisnuit, la societatile cu raspundere limitata se aplica dispozitiile privind mandatul. In orice situatie, administratorul are nevoie de un avocat specializat pe acest domeniul de activitate.

avocat-societati-comerciale

Edificator in ceea ce priveste modul in care administratorii trebuie sa-si exercite atributiile este art. 1441 din legea nr.31/1990, care prevede urmatoarele:

  • membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator;
  • administratorul nu încalcă obligaţia de mai sus, dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate.
  • Decizie de afaceri, în sensul prezentei legi, este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societăţi;
  • membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societăţii;
  • membrii consiliului de administraţie nu vor divulga informaţiile confidenţiale şi secretele comerciale ale societăţii, la care au acces în calitatea lor de administratori. Această obligaţie le revine şi după încetarea mandatului de administrator.
  • conţinutul şi durata obligaţiilor prevăzute la alin. (5) sunt stipulate în contractul de administraţie.

Administratorii societatilor pe actiuni raspund fata de societate atat pentru deciziile si actele proprii cat si pentru faptele directorilor si ale personalului incadrat, conform art. 1442 din legea societatilor comerciale:

  • administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor, potrivit prevederilor art. 72 şi 73.
  • administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.
  • directorii vor înştiinţa consiliul de administraţie de toate neregulile constatate cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor lor.
  • administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni şi auditorului financiar.
  • in societăţile care au mai mulţi administratori răspunderea pentru actele săvârşite sau pentru omisiuni nu se întinde şi la administratorii care au făcut să se consemneze, în registrul deciziilor consiliului de administraţie, împotrivirea lor şi au încunoştinţat despre aceasta, în scris, pe cenzori sau auditorii interni şi auditorul financiar.

avocat-comercial5

Administratorul are o serie de interdictii, astfel cum rezulta din dispozitiile art. 1443 din Legea nr. 31/1990, acestea fiind urmatorele:

  • administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune.
  • aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.
  • dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile stabilite la alin. (1) şi (2), referitoare la participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul votului îl constituie:
  1. a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către persoanele menţionate la alin. (2), de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
  2. b) acordarea de către administrator sau de persoanele menţionate la alin. (2) a unui împrumut ori constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
  • administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) şi (2) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate.
  • este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
  • acordarea de împrumuturi administratorilor;
  • acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
  • garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
  • garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
  • dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.

Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul sau soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai administratorului; de asemenea, dacă operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator ori deţine, singură sau împreună cu una dintre persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris.

Prevederile alin. (1) nu se aplică:

  • în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro;
  • în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile exercitării curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) decât cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practică faţă de terţe persoane.

 Exonerarea de raspundere pentru administrator , poate interveni in urmatoarele situatii:

  • pentru actiuni sau inactiuni producatoare de prejudicii, administratorii vor trebui sa se opuna deciziilor respective in cadrul sedintelor consiliului de administratie si sa ceara consemnarea impotrivirii lor in registrul deciziilor consiliului de administratie;
  • in scopul de a nu raspunde pentru prejudicile create, administratorii care s-au opus masurilor respective, urmeaza sa comunice impotrivirea lor, in scris, cenzorilor sau auditorilor financiari.
  • administratorii care au lipsit de la sedintele consiliului de administratie, pot fi exonerati de raspundere pentru deciziile luate la sedintele respective, daca isi manifesta in termen de o luna impotrivirea fata de masurile in cauza prin consemnarea in registrul sedintelor consiliului si prin instiintarea, in scris, a cenzorilor sau auditorului financiar.

www.avocat-tudor.ro

Av. Tudor Ion 0724260393