In ce conditii se comite infractiunea de spalarea banilor conform hotararii instantei supreme

In ce conditii se comite infractiunea de spalarea banilor conform hotararii instantei supreme

Ca avocat in Bucuresti stiu ca unele activitati infractionale au ca scop spalarea banilor obtinuti in mod ilicit. Traficul de droguri,inselaciunea,darea de mita pot conduce la obtinerea de profituri substantiale si in astfel de situatii se va urmari valorificarea sumelor prin introducerea acestora in circuitul financiar,dar fara sa fie atrasa atentia asupra activitatilor din care provin sau asupra persoanelor implicate.

In acest scop,beneficiarul va cauta acele modalitati prin care sa nu se cunoasca provenienta profitului , cum ar fi prin schimbarea formei sau trimiterea catre destinatii unde este mai putin probabil ca vor atrage atentia.
Este asa numita spalare a banilor,un proces prin care se da o aparenta de legalitate unor profituri obtinute ilegal de catre infractori care, fara a fi compromisi, beneficiaza ulterior de sumele obtinute.
Spalatorul de bani intrerprinde o serie de preschimbari sau miscari ale fondurilor pentru a le indeparta de sursa din care provin.

Cu alte cuvinte,spalarea banilor este un procedeu prin care se incearca ascunderea originii si posesiei reale a veniturilor provenind din activitati infractionale. Astfel cum s-a aratat in literatura de spectialitate,in cazurile in care operatiunea de spalare a banilor reuseste, activitatea respectiva va permite mentinerea controlului asupra acestor venituri si va oferi o acoperire legitima pentru sursa veniturilor lor.

Definirea spalarii banilor in legislatia romana se gaseste in Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terrorism si dispune ca urmatoarele fapte constituie infracţiunea de spălare a banilor:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din
săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Schimbarea bunului,ca modalitate de comiterea infractiunii presupune o transformare fizica,o schimbare de infatisare,pastrand insa,valoarea intrinseca a bunului.
O alta modalitate a schimbarii bunului o reprezinta inlocuirea lucrului produs al infractiunii cu un lucru detinut legal de alta persoana.

Transferul de bunuri in scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestora constituie o o alta modalitate a variantei de baza a infractiunii.
In acest caz se urmareste ascunderea originii ilicite a bunului produs al infractiunii.
In literatura de specialitate s-a dat ca exemplu al modalitatii transferului de bunuri, mutarea bunului respectiv dintr-o locatie,in care s-ar putea deduce provenienta ilegala,intr-un alt loc,unde bunul ar dobandi o aparenta de provenienta legitima.
Transferul de bunuri poate avea si forma transferului unor sume de bani in alta jurisdictie ca urmare a unei delapidari in sistemul bancar

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a
situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

Varianta de comitere a infractiunii prin ascunderea bunului presupune modificarea infatisarii fizice a bunului,in vederea punerii lui in circulatie. Autorul infractiunii vizeaza o aparenta de legalitate a produsului infractiunii.

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din săvârşirea de infracţiuni.

Legea mai prevede ca asocierea sau iniţierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Dupa cum se poate constata din cele de mai sus, metodele de spalare a banilor pot fi multiple.
In literatura de specialitate s-au dat ca exemple urmatoarele:
-cumpararea si vinderea unui obiect de lux,trecerea banilor printr-o retea internationala, de afaceri legale si prin companii care exista numai ca persoane juridice fara a desfasura afaceri.

-retrageri si depuneri in numerar a unor sume neobisnuit de mari din/in contul curent al unei persoane juridice, care nu utilizeaza in mod obisnuit plata in numerar.
-depuneri frecvente in numerar efectuate in contul unui client de catre terte parti fara legatura aparenta cu detinatorul contului.
-retrageri repetate din mai multe sucursale ale institutiei de credit.
-retrageri de numerar dintr-un cont care a fost creditat in mod neobisnuit cu sume importante provenite din tara sau strainatate;

Asa cum rezulta din lucrarea :Manual de instruire privind combarea spalarii banilor si finantarea terorismului”, formele preferate de investitii efectuate in timpul fazei de spalare includ:
-Produse financiare;
-Numerar si cecuri bancare;
-Obligatiuni si actiuni;
-Garantii bancare;
-Garantii bancare primare/emise de banci de rang II;
-Acreditive stand-by;
-Bilete la ordin emise de banci de rang II;
-Bunuri de lux;
-Aur si pietre pretioase;
-Antichitati,opere de arta;
-Materii prime;
-Materiale de constructii;
-Produse agricole

Astfel,intr-o speta solutionata de instanta suprema s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, împreună cu inculpatul E., a pretins de la inculpatul H., director de dezvoltare al S.C. I. S.A., suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru fiecare dintre cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, pentru ca în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei elective să promoveze în cadrul Consiliului Judeţean un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în favoarea societăţii J. S.R.L., în cadrul contractului de concesiune derulat cu C.J. realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional, sumă din care la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanţa de fond a mai constatat că fapta inculpatului A. care,a convenit cu inculpatul C. ca acesta să procedeze la încheierea în fals a Contractului nr. x/12.05.2004, precum şi a Facturii fiscale nr. x/23.05.2014, între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv S.C. D. S.R.L. şi societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative S.R.L., reprezentată de numitul K., ce atesta în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, acte folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă – sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţean, în valoare de 5.000 euro – încercând astfel să disimuleze adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare de bani prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) C. pen.

Legiuitorul nu a incriminat, de principiu, actele de pregătire, cu excepţia unor cazuri deosebite, când din cauza periculozităţii lor deosebite se sancţionează, fie prin asimilarea cu tentativa (spre exemplu, art. 412 C. pen.), fie prin asimilarea cu forma consumată a infracţiunii (spre exemplu, art. 290 alin. (1) C. pen.).
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte observă că, prin Decizia penală nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, iar inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. s-a reţinut că infracţiunea de spălare de bani nu s-a consumat, înţelegerea şi încheierea convenţiei între S.C. D. şi I., disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei neputând constitui decât un act pregătitor al infracţiunii de spălare a banilor, activitatea fiind întreruptă datorită intervenţiei organelor judiciare.
De asemenea, referitor la inculpatul C. s-a reţinut că infracţiunea de spălare de bani nu s-a consumat, în condiţiile în care suma de 5000 euro stipulată în contract nu a fost remisă, înţelegerea şi încheierea convenţiei, disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei neputând constitui decât un act pregătitor al acţiunii de spălare al banilor.

Prioritar, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut forma tentată a infracţiunii de spălare de bani, respectiv complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani, deşi a subliniat, în mod expres, că înţelegerea şi încheierea convenţiei, disimularea provenienţei şi caracterului ilicit al unei sume de bani, anterioară transmiterii sumei nu poate constitui decât un act pregătitor al acţiunii de spălare al banilor.
Or, deşi la infracţiunea de spălare de bani tentativa se pedepseşte potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, actele pregătitoare nu sunt asimilate tentativei şi, ca atare, nu sunt incriminate.

Aşadar, în cauză, având în vedere situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii C. şi A., respectiv tentativă la spălare de bani şi complicitate la tentativă la spălare de bani, nu sunt prevăzute de legea penală.
Pe de altă parte, în cauză, din conţinutul infracţiunii de spălare a banilor lipseşte chiar situaţia premisă a existenţei bunului.
Astfel, se observă că realizarea elementului material al laturii obiective presupune, aşa cum s-a menţionat anterior, existenţa banilor, în materialitatea lor, întrucât asupra lor operează ascunderea sau disimularea.

Or, săvârşirea infracţiunii de dare de mită (infracţiunea predicat în cauza dedusă judecăţii), în modalitatea normativă a promisiunii, constituie un început de punere în executare a hotărârii infracţionale, o tentativă asimilată prin voinţa legiuitorului cu fapta consumată (pentru infracţiunea de dare de mită) şi care nu s-a epuizat prin remiterea sumei de bani, ci s-a consumat anticipat prin simpla promitere. Tocmai de aceea nu poate asigura, în această formă, a promisiunii, obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor şi ca atare, nu există situaţia premisă necesară comiterii acestei infracţiuni.

În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că „se poate vorbi despre existenţa produsului infracţiunii, în cazurile în care infracţiunea permite un asemenea produs. Prin urmare, pentru ca o infracţiune să poate fi baza infracţiunii de spălare de bani, aceasta trebuie să conducă la existenţa unui bun în materialitatea lui. (…) Astfel, pentru ca un bun să fie transferat, dobândit, folosit, deţinut sau altele, acesta în primul rând trebuie să existe, ca urmare a săvârşirii de infracţiuni. Aceste aspecte conduc la argumentele expuse, respectiv că infracţiunea predicat trebuie să se fi consumat.” (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 411/A/2017 din 28.11.2017, www.x.ro)

• Alte articole de acelasi autor:
-Care sunt conditiile atragerii raspunderii persoanelor juridice care au savarsit infractiuni;
–Ce masuri trebuiesc intreprinse daca ti-a fost avariata masina;
Fapta de evaziune fiscala prevazuta de Legea 241/2005 art.9 lit.b constituie infractiune numai daca s-a produs un prejudiciu;
–A fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice dar nu s-a anulat si dreptul de a conduce autovehicule;
–In ce cazuri se acorda exercitarea autoritatii parintesti unui singur parinte in caz de divort;
– Ce prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis;
– Ce tebuie sa stii despre conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;
-avocat legi speciale;
– De ce este considerata Camera preliminara o faza distincta a procesului penal
-Drept penal-legalitate
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto;
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Cum sa nu se depaseasca limitele libertatii de exprimare in cazul articolelor de presa conform motivarii unei instante

Cum sa nu se depaseasca limitele libertatii de exprimare in cazul articolelor de presa conform motivarii unei instante

In aceste ultime zile in care se desfasoara campania electorală pentru alegerile prezidenţiale cei implicati,pe langa promisiuni,despre care nu stim daca se vor putea onora, au folosit uneori cuvinte dure,chiar atacuri la persoana.
De asemenea,unele articolele de presa au fost partinitoare,in functie de interesele urmarite, ar putea fi apreciate ca aducand atingere dreptului la onoare si demnitate al celui vizat.

Ca urmare,cunoasterea limitelor in care trebuie sa se exercite libertatea de exprimare este necesara. Un exemplu in acest sens din practica unei instante,preluat dintr-o revista de specialitate precum si referirea la textele de lege ce se aplica pot fi folositoare.

• Un exemplu din jurisprudenta
Prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratilor la plata unei sume de bani reprezentand daune morale,sa elimine din continutul site-ului articolul jignitor la adresa sa,sa publice pe site-ul respectiv hotararea pronuntata in cauza precum si publicarea hotararii pronuntate intr-un ziar de circulatie nationala.

Reclamanta a aratat ca pe site-ul respectiv au fost publicate o serie de articole de presa vizand-o pe aceasta si familia sa,context in care au fost jigniti,denigrati,prezentati ca persoane imorale,corupte.

Instantele, de fond si de apel au admis cererea reclamantei.
S-a retinut ca, prin articolele de presa publicate pe site-ul respectiv este evidenta intentia de publicare a unor informatii de “senzatie”,informatii nefundamentate pe o baza factuala solida,insa prejudiciabila pentru reclamanta,careia i-au fost incalcate drepturile personale nepatrimoniale fundamentale constand in dreptul la onoare,deptul la reputatie si dreptul la propria imagine.
Nu este de ignorat nici disconfortul psihic suferit de aceasta,concretizat in tulburarea linistii sufletesti si mentale,temerii ca imaginea sa in societate este compromisa.

Fiind vorba de un articol de presa,libertatea de exprimare,astfel cum este consacrata in art.10 din Conventie,constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice.insa exercitarea acestei libertati nu trebuie sa fie facuta in mod abuziv si discretionar,ci trebuie subsumata bunei credinte in exercitarea ei.
Dimpotriva,trebuie inteles ca trebuie sa furnizeze informatii exacte si demne de incredere cu respectarea deontologiei jurnalistice.

S-au dat mai multe exemple din practica Curtii europeane a drepturilor omului in care s-a statuat ca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite,ce tin mai ales de protectia reputatiei si drepturilor altuia.

Curtea a retinut ca intr-o cauza,instantele nationale au considerat ca reclamantul,ziarist experimentat,ar fi trebuit sa stie ca informatiile privind persoanele implicate intr-o procedura penala in curs erau confidentiale.

Este vorba de puterea unui articol de presa de a putea anihila in fractiuni de secunda imaginea pe care apelanta si-a construit-o zi de zi,pe durata a zeci de ani,muncind.

• Care sunt dispozitiile legale aplicabile

Codul civil reglementeaza in Sectiunea a 3-a dreptul la libera exprimare,dreptul la libera exprimare,dreptul la viata privata ,dreptul la demnitate,dreptul la propria imagine,atingerile aduse vietii private si limitele incidente in privinta acestor drepturi.

Dreptul la libera exprimare
Este prevazut in art.70 Cod civil,care dispune ca orice persoană are dreptul la libera exprimare.
Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75.

Dreptul la viata privata
Este reglementat in art.71 din Codul civil,care dispune ca orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.
Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie,nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la propria imagine
Orice persoană are dreptul la propria imagine.
În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

Art.75 Cod civil Limite
Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prevede ca “orice persoana are dreptul la respectarea vietii private si familial,a domiciliului sau si a corespondentei sale”.
• Alte articole de acelasi autor:
-INFRACTIUNILE CONTRA SIGURANTEI SI INTEGRITATII SISTEMELOR SI DATELOR INFORMATICE;
-INFRACTIUNILE CONTRA INTEGRITATII CORPORALE SAU SANATATII;
-Ce prevede legislatia drogurilor daca consumatorul de droguri cercetat nu este cooperant cu procurorul sau nu isi da acordul pentru a fi inclus in programul de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri;
–Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
–Ce a avut in vedere I.C.C.J cand a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului ca urmare a împăcării părţilor.
-In ce conditii in cazul cererii de divort din culpa exclusiva a paratului acesta poate fi obligat la plata unei prestatii compensatorii sub forma unei rente viagere;
–Cum solicitati audierea ca martori a rudelor in cazul contraventiilor la regimul circulatiei rutiere;
-Din ce motive DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la infractiunea de favorizarea faptuitorului in cazul persoanelor condamnate care apar ca autori de lucrări științifice;
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident;
-Ce inseamna un avocat in Uniunea Europeana;
–Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;
–Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine.
Cabinet avocat Tudor Ion
Responsabilitate, profesionalism,loialitate fata de client
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Cum invoci si ce neregularitati exista privind citarea si comunicarea actelor intr-un proces

Cum invoci si ce neregularitati exista privind citarea si comunicarea actelor intr-un proces

Ca avocat civil in Bucuresti am intalnit cazuri in care partile din dosar au invocat in instanta faptul ca nu au fost citate pentru ca citatia nu a fost gasita in cutia postala sau ca blocul are multe apartamente si se sustrag documente din cutiile postale,ori dezordinea rezultand din modul cum se pun trimiterile postale in cutii.
Chiar, intr-un dosar,partea a invocat faptul ca partea adversa lucra la oficiul postal unde se cartau citatiile si actele de procedura din dosarul sau si facea in asa fel ca sa nu se expedieze actele de procedura care-i erau adresate si doar intamplator a aflat de proces.

Mai nou,spre nedumerirea unei parti din dosar,care se afla la domiciliu si putea fi usor contactata si evitat un drum la instanta,gaseste in cutia postala menţiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării ori, când există urgenţă, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanţei de judecată pentru a i se comunica citaţia. Se mai arata ca daca domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul, înştiinţarea va cuprinde menţiunea că pentru a i se comunica citaţia destinatarul este în drept să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul;

Precum si menţiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen.

In mod evident ca,in situatia in care sunteti parte a unui proces, pentru a evita situatia neprimirii actelor,se impune sa cunoasteti daca s-au respectat cerintele prevazute de lege privind citarea si modul de comunicare a actelor de procedura.

Legea prevede insa ca instanta are obligatia de a cita partile iar atunci cand aceasta se incalca,actele ulterioare vor fi afectate de sanctiunea nulitatii.
In sensul obligatiei instantei de a cita partle,art.153 NCPC prevede ca instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.
Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Pentru a interveni nulitatea datorata necitarii unei parti sau citarii nelegale ar trebui sa se produca partii o vatamare care nu poate fi inlaturata altfel decat prin desfiintarea actului.
Un exemplu de astfel de vatamare este lipsa totala a citarii.
Pentru ca partea nu a fost deloc citata,prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. De altfel,in cazul nulitatilor prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

• In ce consta incalcarea regulilor privind citarea

Pentru a invoca incalcarea acestor reguli trebuie examinat mai intai daca citarea sau dovada de comunicare a actului este valabila.
De exemplu, dovada de efectuare a procedurii de citare,care se intoarce la dosar,daca aceasta nu are mentiunile obligatorii pentru care legea prevede sanctiunea nulitatii.
Astfel,art.164 NCPC prevede urmatoarele despre cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului-verbal,urmand sa fie examinate:
Dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde:
a) anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit;
b) numele, prenumele şi funcţia agentului, precum şi, dacă este cazul, ale funcţionarului de la primărie;
c) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, şi domiciliul ori sediul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel citat locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, depus în cutia poştală ori afişat pe uşa locuinţei. Dacă actul de procedură a fost înmânat în alt loc, se va face menţiune despre aceasta;
d) numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de procedură a fost înmânat altei persoane decât destinatarului;
e) denumirea instanţei de la care emană citaţia ori alt act de procedură şi numărul dosarului;
f) semnătura celui care a primit citaţia sau alt act de procedură, precum şi semnătura agentului sau, după caz, funcţionarului de la primărie care o certifică, iar în cazul în care se întocmeşte proces-verbal, semnătura agentului, respectiv a funcţionarului primăriei.

Procesul-verbal va cuprinde, de asemenea, şi arătarea motivelor pentru care a fost întocmit.

Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Legea mai prevede ca menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.
In ce priveste nulitatea citatiei si a procedurii de citare,este mentionat
ca aceasta va putea fi invocata chiar intr-o cale de atac.

• Alte articole de acelasi autor:
-Ce prevede legea despre independenta sotilor si controlul corespondentei celuilalt sot;
-Intre ce persoane exista obligatia de intretinere conform Codului civil;
-In ce conditii se apreciaza ca divortul este din culpa unuia dintre soti;
-Ce prevede Codul civil despre intinderea acordului sotilor cand acesta are loc pe cale judiciara;
Din ce motive nu a fost anulat dreptului de a conduce un vehicul desi a fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice;
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto.
-Care este deosebirea dintre masurile de siguranta si pedepse;
-Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de societatea comerciala;
-Renuntarea la judecata.
– Ce prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis;
–Avocat dreptul muncii.
Responsabilitate,profesionalism,confidentialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724269093


In ce fel trebuie sa fie informata o persoana cercetata penal despre acuzatia adusa si care este sanctiunea in caz de nerespectare

In ce fel trebuie sa fie informata o persoana cercetata penal despre acuzatia adusa si care este sanctiunea in caz de nerespectare

Ca avocat penal in Bucuresti cunosc ca informarea unei persoane despre faptul ca este acuzata intr-un proces penal precum si informatiile concrete ce i se prezinta pentru a intelege dimensiunea acuzatiei este de o mare importanta in vederea exercitarii dreptului la aparare si la un proces echitabil.
In ce priveste aceasta notiune,in literatura de specialitate s-a aratat ca informarea despre acuzatia penala reprezinta incunostiintarea oficiala a persoanei acuzate despre natura si intinderea invinuiriise-I este adusa.

• Momente in desfasurarea procesului penal in care acuzatul trebuie
informat despre acuzatia adusa

Dupa cum se va arata,Conventia Europeana a Drepturilor Omului precum si legislatia nationala confera garantii in vederea respectarii acestui drept.
Acestea se prezinta in mai multe forme,in raport de etapa in care se desfasoara procesul penal,dar si de informatiile pe care le detine organul de cercetare penala despre activitatea infractionala care este cercetata.

Astfel, intr-o prima etapa de contact a persoanei cu organele judiciare,conform art.10 Cod procedura penala,suspectul are dreptul de a fi informat de îndată şi înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia.
De asemenea,intr-o etapa mai avansata a documentarii activitatii persoanei acuzate,inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia.

Intotdeauna insa,inainte de a fi ascultaţi, suspectului şi inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declaraţie.
Acesta este asa-numitul drept la tacere,drept de a nu se autoincrimina.

Art.307 din Codul de procedura penala reglementeza aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, si arata ca,persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

In ce priveste art.83,la care face referire textul de lege mai sus aratat,in acesta se dispune ca,in cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:
-dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
-dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;
-dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;
-dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
-dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;
-dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei;
-dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
-dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

O alta modalitate de informare este cea in care,pentru ca persoana acuzata sa fie informata despre rezultatul cercetarilor in urma finallizarii etapei de urmarire penala,copia certificata a rechizitoriului se comunica inculpatului,aspect ce rezulta din dispozitiile art.344 Cod procedura penala.

In fine,conform art.374 Cod procedura penala,in faza de judecata
presedintele explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce,il instiinteaza pe inculpat despre dreptul de a nu face nicio declaratie.

O problema importanta in legatura cu dreptul la informare despre acuzatia adusa unei persoane cercetate intr-o cauza penala este cea privind modul in care se prezinta,respectiv,informarea trebuie sa fie precisa,detailata si completa privind acuzatia adusa.
In lipsa unei informari in conditiile de corectitudine aratate,persoana acuzata nu va cunoaste cu exactitate faptele de care este acuzata si,in mod corespunzator,nu-si poate face o aparare eficienta,fiind incalcat grav dreptul la aparare.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin art.6 parag.3 lit.a), nu recunoaşte persoanei acuzate doar dreptul de a fi informat cu privire la învinuirea adusă, ci ea nuanţează acest drept, încunoştiinţarea trebuind să fi amănunţită. Prin aducerea la cunoştinţă a învinuirii de o manieră amănunţită, Convenţia a înţeles să impună o informare detaliată, precisă şi completă cu privire la faptele reţinute în sarcina „acuzatului”, precum şi cu privire la încadrarea juridică a acestora.

• cum a motivat respectarea dreptului la informare instanta de
judecata

Considerentele mai sus aratate cu privire la imodul de nformare a unei persoane despre acuzatia adusa rezulta in mod explicit din motivarea instantei data in urmatoarea cauza penala.
Prin actul de sesizare a instanţei,toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată reţinându-se ca încadrare juridică faptele prevăzute de art 189 alin 1şi 2 şi art 239 alin 1 cu aplicarea art 33 lit a Cpd penal .

Cu toate acestea, prin procesele verbale de la filele 140,141,142,143 DUP din datele de 17.12.2010, 02.12.2010 , 23.11.2010 , 22.11.2010 inculpaţilor PN , MN, VI şi respectiv AD li s-a prezentat materialul de urmărire penală , procurorul reţinând în sarcina lor faptele prevăzute de art 189 alin 2 şi art 239 alin 1 cu aplicarea art 33 lit a CP, aşadar altele decât cele reţinute în actul de sesizare. Mai mult decât atat , organul de urmărire penală a nesocotit dispoziţiile legale referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală nefăcând dovada imposibilităţii prezentării acestuia inculpaţilor CI şi SMG .

La dosarul de urmărire penală există adrese de căutare emise către Direcţia Penitenciarelor şi Primăria localităţii de domiciliu în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Chirilă Ionel , adrese la care nu s-a anexat nici un răspuns , neexistând dovada la dosar a efectuării de către procuror oricăror alte diligenţe în sensul îndeplinirii obligaţiilor impuse de prevederile art 254 CPP. Acest text de lege impune în sarcina organului de urmărire penală efectuarea oricăror acte din cuprinsul cărora să rezulte dincolo de orice dubiu imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală , inclusiv emiterea unui mandat de aducere şi efectuarea unor verificări la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei pentru identificarea domiciliului persoanei ce urmează a fi trimisă în judecată .

Garanţiile oferite inculpaţilor prin lege au fost încălcate încă din momentul începerii urmăririi penale .Prin rezoluţia întocmită de organele de poliţie, confirmată prin rezoluţia nr. 978/P/2008 din data de 28.09.2008 s-a început urmărirea penală faţă de toţi cei şase inculpaţi pentru săvîrşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal , faptă prevăzută şi pedepsită de art 189 alin 1 şi 2 CP – filele 5 DUP . La data de 28.09.2008 au fost audiaţi în calitate de învinuiţi AD , MN, SMG , fără a se încheia un proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii care să ateste că organul de urmărire penală a încunoştiinţat învinuitul despre drepturile şi garanţiile procesuale conform art 70 si art 6 alin 1 cpp,indicându-se doar pe formularul pe care s-a luat declaraţia încadrarea juridică a faptei în art 189 alin 1 si 2 CP- filele 105,113, 119 DUP. O zi mai târziu aceştia sunt audiaţi în calitate de inculpaţi fără ca la dosar sa existe ordonanţa de punere în miscare a acţiunii penale şi fără ca acestora să li se aducă la cunoştinţă fapta pentru care s-a pus în miscare acţiunea penală în ceea ce îi priveşte- filele 110,116,122 DUP . Ceilalţi trei învinuiţi nu au fost audiaţi şi nici nu li s-a adus la cunoştinţă învinuirea deşi la dosar nu există dovada imposibilităţii efectuării acestor acte.

La filele 125 şi 127 există două procese verbale de căutare datate 27.09.2008 prin care se atestă că PN şi CI nu au fost găsiţi la domiciliu , rudele învederând organului de cercetare penală că cei doi sunt plecaţi la o nuntă .
La data de 22.09.2009 prin rezoluţia aflată la fila 133 DUP procurorul a început urmărirea penală faţă de toate cele sase persoane trimise în judecată şi pentru infracţiunea de ultraj prevăzută şi pedepsită de art 239 alin 1 CP , fără ca acest act să îndeplinească toate cerinţele art 288 alin 1 CPP. Încă o dată dreptul la apărare al inculpaţilor a fost încălcat , organul de urmărire penală neextinzând prin ordonanţă procesul penal şi neschimbând încadrarea juridica a faptei pentru ca apoi să aducă la cunostinţă inculpaţior noua încadrare juridica, faţă de care aceştia să işi construiască apărările.
Paragrafele 2 şi 3 ale art.6 CEDO reglementează garanţii speciale procesului penal, garanţii care nu au autonomie şi valoare proprie, valoarea lor putându-se determina doar prin raportare la funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul procesului penal. Garanţiile speciale acordate unei persoane acuzate de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, prevăzute în paragraful 3 al. art.6 din Convenţie nu sunt decât aplicaţii particulare ale dreptului la un proces echitabil, reglementat în întregul ansamblu al art. 6 CEDO. De aceea, aceste garanţii nu au o finalitate prin ele însele, ci sunt părţi integrante ale dreptului la un proces echitabil în materie penală. Sub influenţa exercitată de Convenţie asupra dreptului procesual penal intern, art.6 al.3 3 C.p.p. are un nou conţinut ca urmare a modificării operate prin Legea nr.281/2003, conţinut puternic inspirat din prevederile art.6 parag.3 lit.a) şi b) din CEDO, ambele reglementări apărând ca veritabile garanţii ale dreptului la apărare, atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern.

Garanţiile speciale aduse de art.6 parag.3 lit.a) CEDO, se referă şi la dreptul învinuitului de a fi informat, în termenul cel mai scurt, despre natura şi cauza acuzaţiei ce i se aduce.
În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de informare, acesta nu este altul decât acela de aducere la cunoştinţa celui „acuzat” a faptelor materiale pentru care este învinuit şi a încadrării juridice date acestora.

Curtea a pus în atenţia statelor necesitatea ca această activitate procesuală să se desfăşoare cu o maximă diligenţă din partea autorităţilor competente, având în vedere importanţa deosebită a acestui moment care marchează încunoştiinţarea oficială a celui vizat despre acuzaţia ce i se aduce. O astfel de îndrumare din partea Curţii a fost dată în cazul Mattoccia c/Italia.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin art.6 parag.3 lit.a), nu recunoaşte celui „acuzat” doar dreptul de a fi informat cu privire la învinuirea adusă, ci ea nuanţează acest drept, încunoştiinţarea trebuind să fi amănunţită.

Prin aducerea la cunoştinţă a învinuirii de o manieră amănunţită, Convenţia a înţeles să impună o „informare” detaliată, precisă şi completă cu privire la faptele reţinute în sarcina „acuzatului”, precum şi cu privire la încadrarea juridică a acestora.
Această garanţie reprezintă una din condiţiile esenţiale ale unui proces echitabil , ea fiind strâns legată şi de garantarea dreptului la apărare, potrivit parag.3 lit.b) şi c);aducerea la cunoştinţă a învinuirii într-un mod detaliat, complet, clar şi precis reprezintă totodată şi o premisă pentru o bună construire a apărării.
În privinţa înţelesului noţiunilor „natura şi cauza acuzaţiei”, acestea au în vedere obligaţia organelor competente de a aduce la cunoştinţa celui acuzat, atât faptele materiale reţinute în sarcina acestuia – cauza acuzaţiei, dar şi încadrarea juridică dată acestora.
De asemenea, condiţia informării în cel mai scurt termen subzistă şi în situaţia schimbării „acuzaţiei”, fie sub aspectul faptelor materiale comise, fie sub cel al încadrării juridice. În această ipoteză, necesitatea încunoştiinţării celui „acuzat” despre modificările intervenite, în cel mai scurt termen, se impune pentru ca acesta, în raport de noua situaţie de fapt şi de drept, să beneficieze de timpul necesar şi de „înlesnirile” necesare pregătirii unei bune apărări.
Având în vedere cele menţionate mai sus , văzând şi dispoziţiile art. 332 Cod procedură penală va restitui cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz pentru a se reface actele de urmărire penală viciate.

• Jurisprudenta CEDO despre dreptul la informare

Art. 6 § 3 lit. a. Curtea aminteşte că o persoană acuzată penal trebuie să fie informată în cel mai scurt timp şi de o manieră detaliată asupra cauzei acuzaţiei, adică a faptelor materiale care sunt puse în sarcina sa, precum şi asupra naturii acuzaţiei, adică calificarea juridică a faptelor. Este adevărat că întinderea acestor informaţii variază în funcţie de împrejurările cauzei, însă acuzatul trebuie să dispune de elemente suficiente pentru a înţelege în întregime acuzaţia îndreptată împotriva sa. Caracterul adecvat al informării se apreciază în raport e prevederile art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie.
• Alte articole de acelasi autor:
-Ce infractiuni contra securitatii nationale prevede Codul penal;
–Ce argumente in vederea inlocuirii masurii controlului judiciar pe cautiune au sustinut procurorii in cazul lui Sebastian Ghita si ce a sustinut apararea;
–Plata a jumatate din cuantumul amenzii la contraventii rutiere nu inseamna recunoasterea faptei;
–Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
–In ce situatii se aplica răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri.
Profesionalism,reponsabilitate,loialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Pentru ce motive Curtea Constitutionala a apreciat ca dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, sunt formulate insuficient de clar

Pentru ce motive Curtea Constitutionala a apreciat ca dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, sunt formulate insuficient de clar

 Imagini pentru curtea constitutionala imagini

In Monitorul Oficial din 13 noiembrie a.c. a fost publicată Decizia Curtii Constitutionale nr.458din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu.

 

Curtea Constituţională a fost sesizata cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu.

 

  • Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate

îl constituie dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

– Art. 15: „Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezenta secţiune se pedepseşte.”;

-Art. 132: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”

 

  • Autorul exceptiei susţine:

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine:

 

-dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 nu satisfac necesitatea de previzibilitate a normei legale, fiind formulate insuficient de clar pentru ca destinatarii lor să îşi poată adapta acţiunile sau inacţiunile astfel încât să se conformeze legii penale şi să nu o încalce.

 

-prin sintagma „infracţiuni prevăzute de prezenta secţiune”, dispoziţia criticată nu poate fi interpretată ca având în vedere infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la art. 297 din Codul penal, deoarece acest din urmă act normativ nu este o secţiune a Legii nr. 78/2000. Arată că, din punct de vedere cronologic, iniţial în cuprinsul Legii nr. 78/2000 existau infracţiunile prevăzute de art. 10, 11, 12 şi 13, infracţiuni al căror conţinut constitutiv este prevăzut în chiar cuprinsul reglementării, abia în anul 2004 fiind introduse în Legea nr. 78/2000 două norme de trimitere, şi anume art. 131 şi art. 132. În acest context, apreciază că, deşi art. 15, care se referă la incriminarea tentativei, a rămas în cuprinsul Legii nr. 78/2000, acest fapt nu poate duce la incriminarea tentativei la infracţiunea de abuz în serviciu.

 

Dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu pot fi privite ca reglementând o infracţiune de sine stătătoare care să justifice aplicarea dispoziţiilor art. 15 din acelaşi act normativ, referitoare la sancţionarea tentativei. În continuare, susţine că prin noua legislaţie s-a realizat  o demarcaţie între infracţiunile de corupţie şi cele de serviciu.

 

Precizează că norma prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere, ce trebuie să se raporteze la conţinutul infracţiunii la care se face trimitere, şi anume abuzul în serviciu reglementat de art. 297 din Codul penal. Consideră că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 reglementează o formă agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel că, atât timp cât pentru infracţiunea de bază nu se prevede sancţionarea tentativei, nici pentru forma agravantă nu se poate sancţiona tentativa. Pentru aceste motive apreciază că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, încălcându-se prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Autorul excepţiei apreciază si că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece nu se poate stabili într-o lege specială, cum este şi Legea nr. 78/2000, fără a exista o justificare obiectivă şi raţională, o incriminare a tentativei care să se aplice doar unor categorii de persoane limitativ prevăzute, iar nu şi celorlalţi cetăţeni.

 

  • Ce a motivat Curtea Constitutionala

 

Potrivit art. 15 din Codul penal, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, aceasta fiind singurul temei al răspunderii penale. Curtea reţine că în doctrină s-a arătat că, din punct de vedere material, infracţiunea constituie o activitate care uneori implică o desfăşurare atât în timp, cât şi în spaţiu, adică o succesiune de mai multe acţiuni ce tind către producerea unei modificări în lumea externă – urmările infracţionale. Între momentul în care în psihicul infractorului se schiţează ideea comiterii infracţiunii şi acela în care are loc consumarea acesteia pot exista mai multe etape ale lui iter criminis.

 

Curtea constată că, deşi legiuitorul a reglementat pedepsirea formei tentate, tocmai prin modul în care este reglementată infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, forma tentată a acestei infracţiuni se identifică întotdeauna cu infracţiunea consumată de abuz în serviciu, în varianta-tip, prevăzută de art. 297 din Codul penal.

Prin urmare, Curtea apreciază că această situaţie juridică pune probleme din perspectiva clarităţii şi previzibilităţii legii şi implicit a aplicării dispoziţiilor de lege criticate. Astfel, aceeaşi faptă poate fi considerată atât varianta tentată a unei infracţiuni, cât şi varianta consumată a altei infracţiuni, cu consecinţe diferite în planul tratamentului sancţionator şi al competenţei materiale a organelor judiciare, deoarece norma legală permite ca persoanei ce a săvârşit fapta respectivă să îi poată fi aplicate fie prevederile ce reglementează varianta-tip a infracţiunii de abuz în serviciu, fie prevederile ce reglementează infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 alin. (2) din Codul penal.

 

Or, Curtea constată că această modalitate de reglementare, care permite autorităţilor să aplice legea penală într-o manieră subiectivă, lăsând acestora posibilitatea alegerii normei legale pentru aplicarea sa la un caz concret, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul respectării principiului legalităţii. Curtea apreciază că şi în situaţia în care persoana în cauză ar fi obţinut consiliere juridică în această privinţă nu ar fi putut cunoaşte pedeapsa aplicabilă faptei săvârşite, în condiţiile în care această faptă poate constitui, potrivit legii, atât varianta-tip a unei infracţiuni, cât şi forma tentată a altei infracţiuni. Aşa fiind, Curtea constată că acest fapt determină imposibilitatea persoanei în cauză de a-şi adapta conduita la prescripţia normativă.

 

Or, atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituţiei, care, potrivit art. 1 alin. (5), este obligatorie. Astfel nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate (Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 31).

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Curtea Constitutionaka a decis admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Romeo Stavarache în Dosarul nr. 1.590/110/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, sunt neconstituţionale.

  • Alte articole de acelasi autor:

In ce situatii se poate limita programul de vizitare a minorului de catre un parinte dupa divort;

– Avocat accidente – dspagubiri accidente rutiere;

– Care sunt conditiile de admisibilitate a emiterii ordinului de protectie intr-un caz de violenta in familie;

-Cum este aparat dreptul la propria imagine  prin mijloace juridice;

In ce situatii conflictul de interese este apreciat ca fiind infractiune.

Cum va poate ajuta un avocat in cazul producerii unui accident rutier

 

Cabinet avocat Tudor Ion

Responsabilitate, professionalism, loialitate fata de client

www.avocat-tudor.ro

0724260393