In ce fel trebuie sa fie informata o persoana cercetata penal despre acuzatia adusa si care este sanctiunea in caz de nerespectare

In ce fel trebuie sa fie informata o persoana cercetata penal despre acuzatia adusa si care este sanctiunea in caz de nerespectare

Ca avocat penal in Bucuresti cunosc ca informarea unei persoane despre faptul ca este acuzata intr-un proces penal precum si informatiile concrete ce i se prezinta pentru a intelege dimensiunea acuzatiei este de o mare importanta in vederea exercitarii dreptului la aparare si la un proces echitabil.
In ce priveste aceasta notiune,in literatura de specialitate s-a aratat ca informarea despre acuzatia penala reprezinta incunostiintarea oficiala a persoanei acuzate despre natura si intinderea invinuiriise-I este adusa.

• Momente in desfasurarea procesului penal in care acuzatul trebuie
informat despre acuzatia adusa

Dupa cum se va arata,Conventia Europeana a Drepturilor Omului precum si legislatia nationala confera garantii in vederea respectarii acestui drept.
Acestea se prezinta in mai multe forme,in raport de etapa in care se desfasoara procesul penal,dar si de informatiile pe care le detine organul de cercetare penala despre activitatea infractionala care este cercetata.

Astfel, intr-o prima etapa de contact a persoanei cu organele judiciare,conform art.10 Cod procedura penala,suspectul are dreptul de a fi informat de îndată şi înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia.
De asemenea,intr-o etapa mai avansata a documentarii activitatii persoanei acuzate,inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia.

Intotdeauna insa,inainte de a fi ascultaţi, suspectului şi inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declaraţie.
Acesta este asa-numitul drept la tacere,drept de a nu se autoincrimina.

Art.307 din Codul de procedura penala reglementeza aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, si arata ca,persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

In ce priveste art.83,la care face referire textul de lege mai sus aratat,in acesta se dispune ca,in cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:
-dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
-dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;
-dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;
-dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
-dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;
-dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei;
-dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
-dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

O alta modalitate de informare este cea in care,pentru ca persoana acuzata sa fie informata despre rezultatul cercetarilor in urma finallizarii etapei de urmarire penala,copia certificata a rechizitoriului se comunica inculpatului,aspect ce rezulta din dispozitiile art.344 Cod procedura penala.

In fine,conform art.374 Cod procedura penala,in faza de judecata
presedintele explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce,il instiinteaza pe inculpat despre dreptul de a nu face nicio declaratie.

O problema importanta in legatura cu dreptul la informare despre acuzatia adusa unei persoane cercetate intr-o cauza penala este cea privind modul in care se prezinta,respectiv,informarea trebuie sa fie precisa,detailata si completa privind acuzatia adusa.
In lipsa unei informari in conditiile de corectitudine aratate,persoana acuzata nu va cunoaste cu exactitate faptele de care este acuzata si,in mod corespunzator,nu-si poate face o aparare eficienta,fiind incalcat grav dreptul la aparare.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin art.6 parag.3 lit.a), nu recunoaşte persoanei acuzate doar dreptul de a fi informat cu privire la învinuirea adusă, ci ea nuanţează acest drept, încunoştiinţarea trebuind să fi amănunţită. Prin aducerea la cunoştinţă a învinuirii de o manieră amănunţită, Convenţia a înţeles să impună o informare detaliată, precisă şi completă cu privire la faptele reţinute în sarcina „acuzatului”, precum şi cu privire la încadrarea juridică a acestora.

• cum a motivat respectarea dreptului la informare instanta de
judecata

Considerentele mai sus aratate cu privire la imodul de nformare a unei persoane despre acuzatia adusa rezulta in mod explicit din motivarea instantei data in urmatoarea cauza penala.
Prin actul de sesizare a instanţei,toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată reţinându-se ca încadrare juridică faptele prevăzute de art 189 alin 1şi 2 şi art 239 alin 1 cu aplicarea art 33 lit a Cpd penal .

Cu toate acestea, prin procesele verbale de la filele 140,141,142,143 DUP din datele de 17.12.2010, 02.12.2010 , 23.11.2010 , 22.11.2010 inculpaţilor PN , MN, VI şi respectiv AD li s-a prezentat materialul de urmărire penală , procurorul reţinând în sarcina lor faptele prevăzute de art 189 alin 2 şi art 239 alin 1 cu aplicarea art 33 lit a CP, aşadar altele decât cele reţinute în actul de sesizare. Mai mult decât atat , organul de urmărire penală a nesocotit dispoziţiile legale referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală nefăcând dovada imposibilităţii prezentării acestuia inculpaţilor CI şi SMG .

La dosarul de urmărire penală există adrese de căutare emise către Direcţia Penitenciarelor şi Primăria localităţii de domiciliu în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Chirilă Ionel , adrese la care nu s-a anexat nici un răspuns , neexistând dovada la dosar a efectuării de către procuror oricăror alte diligenţe în sensul îndeplinirii obligaţiilor impuse de prevederile art 254 CPP. Acest text de lege impune în sarcina organului de urmărire penală efectuarea oricăror acte din cuprinsul cărora să rezulte dincolo de orice dubiu imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală , inclusiv emiterea unui mandat de aducere şi efectuarea unor verificări la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei pentru identificarea domiciliului persoanei ce urmează a fi trimisă în judecată .

Garanţiile oferite inculpaţilor prin lege au fost încălcate încă din momentul începerii urmăririi penale .Prin rezoluţia întocmită de organele de poliţie, confirmată prin rezoluţia nr. 978/P/2008 din data de 28.09.2008 s-a început urmărirea penală faţă de toţi cei şase inculpaţi pentru săvîrşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal , faptă prevăzută şi pedepsită de art 189 alin 1 şi 2 CP – filele 5 DUP . La data de 28.09.2008 au fost audiaţi în calitate de învinuiţi AD , MN, SMG , fără a se încheia un proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii care să ateste că organul de urmărire penală a încunoştiinţat învinuitul despre drepturile şi garanţiile procesuale conform art 70 si art 6 alin 1 cpp,indicându-se doar pe formularul pe care s-a luat declaraţia încadrarea juridică a faptei în art 189 alin 1 si 2 CP- filele 105,113, 119 DUP. O zi mai târziu aceştia sunt audiaţi în calitate de inculpaţi fără ca la dosar sa existe ordonanţa de punere în miscare a acţiunii penale şi fără ca acestora să li se aducă la cunoştinţă fapta pentru care s-a pus în miscare acţiunea penală în ceea ce îi priveşte- filele 110,116,122 DUP . Ceilalţi trei învinuiţi nu au fost audiaţi şi nici nu li s-a adus la cunoştinţă învinuirea deşi la dosar nu există dovada imposibilităţii efectuării acestor acte.

La filele 125 şi 127 există două procese verbale de căutare datate 27.09.2008 prin care se atestă că PN şi CI nu au fost găsiţi la domiciliu , rudele învederând organului de cercetare penală că cei doi sunt plecaţi la o nuntă .
La data de 22.09.2009 prin rezoluţia aflată la fila 133 DUP procurorul a început urmărirea penală faţă de toate cele sase persoane trimise în judecată şi pentru infracţiunea de ultraj prevăzută şi pedepsită de art 239 alin 1 CP , fără ca acest act să îndeplinească toate cerinţele art 288 alin 1 CPP. Încă o dată dreptul la apărare al inculpaţilor a fost încălcat , organul de urmărire penală neextinzând prin ordonanţă procesul penal şi neschimbând încadrarea juridica a faptei pentru ca apoi să aducă la cunostinţă inculpaţior noua încadrare juridica, faţă de care aceştia să işi construiască apărările.
Paragrafele 2 şi 3 ale art.6 CEDO reglementează garanţii speciale procesului penal, garanţii care nu au autonomie şi valoare proprie, valoarea lor putându-se determina doar prin raportare la funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul procesului penal. Garanţiile speciale acordate unei persoane acuzate de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, prevăzute în paragraful 3 al. art.6 din Convenţie nu sunt decât aplicaţii particulare ale dreptului la un proces echitabil, reglementat în întregul ansamblu al art. 6 CEDO. De aceea, aceste garanţii nu au o finalitate prin ele însele, ci sunt părţi integrante ale dreptului la un proces echitabil în materie penală. Sub influenţa exercitată de Convenţie asupra dreptului procesual penal intern, art.6 al.3 3 C.p.p. are un nou conţinut ca urmare a modificării operate prin Legea nr.281/2003, conţinut puternic inspirat din prevederile art.6 parag.3 lit.a) şi b) din CEDO, ambele reglementări apărând ca veritabile garanţii ale dreptului la apărare, atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern.

Garanţiile speciale aduse de art.6 parag.3 lit.a) CEDO, se referă şi la dreptul învinuitului de a fi informat, în termenul cel mai scurt, despre natura şi cauza acuzaţiei ce i se aduce.
În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de informare, acesta nu este altul decât acela de aducere la cunoştinţa celui „acuzat” a faptelor materiale pentru care este învinuit şi a încadrării juridice date acestora.

Curtea a pus în atenţia statelor necesitatea ca această activitate procesuală să se desfăşoare cu o maximă diligenţă din partea autorităţilor competente, având în vedere importanţa deosebită a acestui moment care marchează încunoştiinţarea oficială a celui vizat despre acuzaţia ce i se aduce. O astfel de îndrumare din partea Curţii a fost dată în cazul Mattoccia c/Italia.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin art.6 parag.3 lit.a), nu recunoaşte celui „acuzat” doar dreptul de a fi informat cu privire la învinuirea adusă, ci ea nuanţează acest drept, încunoştiinţarea trebuind să fi amănunţită.

Prin aducerea la cunoştinţă a învinuirii de o manieră amănunţită, Convenţia a înţeles să impună o „informare” detaliată, precisă şi completă cu privire la faptele reţinute în sarcina „acuzatului”, precum şi cu privire la încadrarea juridică a acestora.
Această garanţie reprezintă una din condiţiile esenţiale ale unui proces echitabil , ea fiind strâns legată şi de garantarea dreptului la apărare, potrivit parag.3 lit.b) şi c);aducerea la cunoştinţă a învinuirii într-un mod detaliat, complet, clar şi precis reprezintă totodată şi o premisă pentru o bună construire a apărării.
În privinţa înţelesului noţiunilor „natura şi cauza acuzaţiei”, acestea au în vedere obligaţia organelor competente de a aduce la cunoştinţa celui acuzat, atât faptele materiale reţinute în sarcina acestuia – cauza acuzaţiei, dar şi încadrarea juridică dată acestora.
De asemenea, condiţia informării în cel mai scurt termen subzistă şi în situaţia schimbării „acuzaţiei”, fie sub aspectul faptelor materiale comise, fie sub cel al încadrării juridice. În această ipoteză, necesitatea încunoştiinţării celui „acuzat” despre modificările intervenite, în cel mai scurt termen, se impune pentru ca acesta, în raport de noua situaţie de fapt şi de drept, să beneficieze de timpul necesar şi de „înlesnirile” necesare pregătirii unei bune apărări.
Având în vedere cele menţionate mai sus , văzând şi dispoziţiile art. 332 Cod procedură penală va restitui cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz pentru a se reface actele de urmărire penală viciate.

• Jurisprudenta CEDO despre dreptul la informare

Art. 6 § 3 lit. a. Curtea aminteşte că o persoană acuzată penal trebuie să fie informată în cel mai scurt timp şi de o manieră detaliată asupra cauzei acuzaţiei, adică a faptelor materiale care sunt puse în sarcina sa, precum şi asupra naturii acuzaţiei, adică calificarea juridică a faptelor. Este adevărat că întinderea acestor informaţii variază în funcţie de împrejurările cauzei, însă acuzatul trebuie să dispune de elemente suficiente pentru a înţelege în întregime acuzaţia îndreptată împotriva sa. Caracterul adecvat al informării se apreciază în raport e prevederile art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie.
• Alte articole de acelasi autor:
-Ce infractiuni contra securitatii nationale prevede Codul penal;
–Ce argumente in vederea inlocuirii masurii controlului judiciar pe cautiune au sustinut procurorii in cazul lui Sebastian Ghita si ce a sustinut apararea;
–Plata a jumatate din cuantumul amenzii la contraventii rutiere nu inseamna recunoasterea faptei;
–Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
–In ce situatii se aplica răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri.
Profesionalism,reponsabilitate,loialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Pentru ce motive Curtea Constitutionala a apreciat ca dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, sunt formulate insuficient de clar

Pentru ce motive Curtea Constitutionala a apreciat ca dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, sunt formulate insuficient de clar

 Imagini pentru curtea constitutionala imagini

In Monitorul Oficial din 13 noiembrie a.c. a fost publicată Decizia Curtii Constitutionale nr.458din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu.

 

Curtea Constituţională a fost sesizata cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu.

 

  • Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate

îl constituie dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

– Art. 15: „Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezenta secţiune se pedepseşte.”;

-Art. 132: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”

 

  • Autorul exceptiei susţine:

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine:

 

-dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 nu satisfac necesitatea de previzibilitate a normei legale, fiind formulate insuficient de clar pentru ca destinatarii lor să îşi poată adapta acţiunile sau inacţiunile astfel încât să se conformeze legii penale şi să nu o încalce.

 

-prin sintagma „infracţiuni prevăzute de prezenta secţiune”, dispoziţia criticată nu poate fi interpretată ca având în vedere infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la art. 297 din Codul penal, deoarece acest din urmă act normativ nu este o secţiune a Legii nr. 78/2000. Arată că, din punct de vedere cronologic, iniţial în cuprinsul Legii nr. 78/2000 existau infracţiunile prevăzute de art. 10, 11, 12 şi 13, infracţiuni al căror conţinut constitutiv este prevăzut în chiar cuprinsul reglementării, abia în anul 2004 fiind introduse în Legea nr. 78/2000 două norme de trimitere, şi anume art. 131 şi art. 132. În acest context, apreciază că, deşi art. 15, care se referă la incriminarea tentativei, a rămas în cuprinsul Legii nr. 78/2000, acest fapt nu poate duce la incriminarea tentativei la infracţiunea de abuz în serviciu.

 

Dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu pot fi privite ca reglementând o infracţiune de sine stătătoare care să justifice aplicarea dispoziţiilor art. 15 din acelaşi act normativ, referitoare la sancţionarea tentativei. În continuare, susţine că prin noua legislaţie s-a realizat  o demarcaţie între infracţiunile de corupţie şi cele de serviciu.

 

Precizează că norma prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere, ce trebuie să se raporteze la conţinutul infracţiunii la care se face trimitere, şi anume abuzul în serviciu reglementat de art. 297 din Codul penal. Consideră că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 reglementează o formă agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel că, atât timp cât pentru infracţiunea de bază nu se prevede sancţionarea tentativei, nici pentru forma agravantă nu se poate sancţiona tentativa. Pentru aceste motive apreciază că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, încălcându-se prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Autorul excepţiei apreciază si că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece nu se poate stabili într-o lege specială, cum este şi Legea nr. 78/2000, fără a exista o justificare obiectivă şi raţională, o incriminare a tentativei care să se aplice doar unor categorii de persoane limitativ prevăzute, iar nu şi celorlalţi cetăţeni.

 

  • Ce a motivat Curtea Constitutionala

 

Potrivit art. 15 din Codul penal, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, aceasta fiind singurul temei al răspunderii penale. Curtea reţine că în doctrină s-a arătat că, din punct de vedere material, infracţiunea constituie o activitate care uneori implică o desfăşurare atât în timp, cât şi în spaţiu, adică o succesiune de mai multe acţiuni ce tind către producerea unei modificări în lumea externă – urmările infracţionale. Între momentul în care în psihicul infractorului se schiţează ideea comiterii infracţiunii şi acela în care are loc consumarea acesteia pot exista mai multe etape ale lui iter criminis.

 

Curtea constată că, deşi legiuitorul a reglementat pedepsirea formei tentate, tocmai prin modul în care este reglementată infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, forma tentată a acestei infracţiuni se identifică întotdeauna cu infracţiunea consumată de abuz în serviciu, în varianta-tip, prevăzută de art. 297 din Codul penal.

Prin urmare, Curtea apreciază că această situaţie juridică pune probleme din perspectiva clarităţii şi previzibilităţii legii şi implicit a aplicării dispoziţiilor de lege criticate. Astfel, aceeaşi faptă poate fi considerată atât varianta tentată a unei infracţiuni, cât şi varianta consumată a altei infracţiuni, cu consecinţe diferite în planul tratamentului sancţionator şi al competenţei materiale a organelor judiciare, deoarece norma legală permite ca persoanei ce a săvârşit fapta respectivă să îi poată fi aplicate fie prevederile ce reglementează varianta-tip a infracţiunii de abuz în serviciu, fie prevederile ce reglementează infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 alin. (2) din Codul penal.

 

Or, Curtea constată că această modalitate de reglementare, care permite autorităţilor să aplice legea penală într-o manieră subiectivă, lăsând acestora posibilitatea alegerii normei legale pentru aplicarea sa la un caz concret, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul respectării principiului legalităţii. Curtea apreciază că şi în situaţia în care persoana în cauză ar fi obţinut consiliere juridică în această privinţă nu ar fi putut cunoaşte pedeapsa aplicabilă faptei săvârşite, în condiţiile în care această faptă poate constitui, potrivit legii, atât varianta-tip a unei infracţiuni, cât şi forma tentată a altei infracţiuni. Aşa fiind, Curtea constată că acest fapt determină imposibilitatea persoanei în cauză de a-şi adapta conduita la prescripţia normativă.

 

Or, atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituţiei, care, potrivit art. 1 alin. (5), este obligatorie. Astfel nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate (Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 31).

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Curtea Constitutionaka a decis admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Romeo Stavarache în Dosarul nr. 1.590/110/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 132 din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, sunt neconstituţionale.

  • Alte articole de acelasi autor:

In ce situatii se poate limita programul de vizitare a minorului de catre un parinte dupa divort;

– Avocat accidente – dspagubiri accidente rutiere;

– Care sunt conditiile de admisibilitate a emiterii ordinului de protectie intr-un caz de violenta in familie;

-Cum este aparat dreptul la propria imagine  prin mijloace juridice;

In ce situatii conflictul de interese este apreciat ca fiind infractiune.

Cum va poate ajuta un avocat in cazul producerii unui accident rutier

 

Cabinet avocat Tudor Ion

Responsabilitate, professionalism, loialitate fata de client

www.avocat-tudor.ro

0724260393

 

 

 

 


Ce precedent al Curtii Constitutionale poate influenta in contextul refuzului acceptarii propunerii ca Sevil Shhaideh sa fie premier avand in vedere dreptul constitutional al presedintelui de a decide numele premierului

Ce precedent al Curtii Constitutionale poate influenta in contextul refuzului acceptarii propunerii ca Sevil Shhaideh sa fie premier avand in vedere dreptul constitutional al presedintelui de a decide numele premierului  

Imagini pentru imagini Curtea constitutionala

Presedintele Klaus Iohanis a anuntat ca nu accepta propunerea PSD si ALDE ca Sevil Shhaidehsa fie premier.

De remarcat ca presedinteleKlaus  Iohanis nu a prezentat motivele pentru care refuza nominalizarea lui Sevil Shhaideh, precizand insa ca asteapta o alta propunere.

Se cunoaste insa ca Liviu Dragnea anuntase deja ca nu va prezenta un alt nume decat Sevil Shhaideh ca prim ministru.

 

  • Cand a mai decis Curtea constitutional cu privire la un asemenea subiect

Imagini pentru imagini parlamentul romaniei

O hotarare a Curtii Curtii constitutionale referitoare la dreptul constitutional al presedintelui de a decide numele premierului a avut loc in anul 2014 si se referea la un aviz dat de Curtea Constitutionala la propunerile de modificare a Constitutiei facute de USL.

 

De mentionat ca a reprezentat si un raspuns la propunerile facute de modificare a mecanismului prin care presedintele desemneaza premierul in urma consultarii partidelor.

Se poate aprecia ca, intentia USL de la acea data era ca sa se dispuna masura ca presedintele sa desemneze ca premier acea persoana propusa de partidul care a obtinut cel mai mare numar de mandate in Parlament.

In acest fel era avantajat USL pentru ca se elimina formula de „majoritate” parlamentara si se simplifica in avantajul celui mai mare partid rezultat din alegeri nominalizarea prim-ministrului.

 

Conform ziare.com, noul mecanism era unul in trepte, care prevedea, in cazul unei egalitati in numarul de mandate, ca premierul sa mearga la partidul cu cele mai multe voturi. In cazul in care premierul propus in prima faza nu trece de votul Parlamentului, este desemnat un premier din partea partidului aflat pe locul doi ca numar de mandate. Dupa doua astfel de voturi de neincredere, presedintele era obligat sa dizolve Parlamentul.

 

Curtea a criticat acest mecanism, aratand ca este eliminata din joc posibilitatea formarii aliantelor, ceea ce ar duce la blocaje institutionale.

 

  • Care sunt criteriile pe care trebuie sa le aiba in vedere presedintele atunci cand numeste un premier

Curtea Constitutionala s-a referit in acel context la rolul presedintelui in desemnarea premierului in sensul ca procedura de desemnare a unui premier trebuie sa aiba in vedere doua elemente:

-acceptarea rezultatului alegerilor, prin scorul obtinut de competitorii electorali;

-finalitatea procedurii,adica desemnarea unui prim-ministru care are capacitatea de a asigura o majoritate in Parlament pentru obtinerea votului de investitura.

Concluzionand, criteriile pe care trebuie sa le aiba in vedere presedintele atunci cand numeste un premier sunt rezultatul alegerilor si realitatea parlamentara.

 

  • Care a fost motivarea Curtii Constitutionale privind rolul Presedintelui

Imagini pentru imagini Curtea constitutionala

Presedintele Romaniei, neputand avea rol de decident in aceasta procedura, ci de arbitru si mediator intre fortele politice, are doar competenta de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianta politica sau partidul politic care detine majoritatea absoluta a mandatelor parlamentare sau, in cazul in care nu exista o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianta politica sau partidul politic care poate asigura sustinerea parlamentara necesara obtinerii votului de incredere al Parlamentului.

 

  • Alte articole de acelasi autor:

 

Ce trebuie sa stii despre confiscarea extininsa si confiscarea ca masuri de siguranta;

Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;

UNELE REGLEMENTARI PRIVIND PERSOANA JURIDICA IN NOUL COD CIVIL(NCC). PREZENTARE DE CATRE CABINET AVOCATURA TUDOR ION;

Ce trebuie avut in vedere la contestarea contraventiilor de viteza constatate prin aparatul radar, continuare;

www.avocat-tudor.ro

0724260393