Daca acuzatia nu este dovedita dincolo de orice indoiala cum isi formeaza convingerea judecatorul pentru a pronunta o solutie

Daca acuzatia nu este dovedita dincolo de orice indoiala cum isi formeaza convingerea judecatorul pentru a pronunta o solutie

Probele obtinute in mod nelegal,ca avocat in Bucuresti,cunosc ca nu pot fi folosite in procesul penal.
De asemenea sunt excluse probele in situatia constatarii nulitatii actului prin care a fost dispusa sau autorizata administrarea unor astfel de probe ori prin care aceste au fost administrate.
Totodata,conform art.103 alin.(2) Cod procedura penala condamnarea inculpatului are loc doar in situatia dovedirii acuzatiei dincolo de orice indoiala.

Avand in vedere aceste garantii procesuale prin Decizia nr.47 din 16 februarie 2016 Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin,(2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.”

In decizia mentionata,Curtea Constitutionala a definit convingerea magistratului ca fiind acea stare a unei persoane răspunzătoare de aplicarea legii, bazată pe buna-credință, care este împăcată cu propria conștiință morală care a îndrumat-o în aflarea adevărului prin utilizarea tuturor mijloacelor legale, respectiv a probelor.

Convingerea ce stă la baza hotărârilor pe care un judecător le pronunță are drept fundament o conștiință juridică ce se formează numai după epuizarea duelului judiciar. De aceea, în măsura în care judecătorul nu poate ajunge la o concluzie fermă, legiuitorul a consacrat instituția reluării cercetării judecătorești sau a dezbaterilor prevăzută de art. 395 din Codul de procedură penală.

Pentru a ajunge însă la o anumită convingere judecătorul va face o analiză logică, științifică și riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar. Așa fiind, câtă vreme convingerea magistratului respectă principiul constituțional al independenței judecătorului care se supune numai legii, atunci ea nu poate fi privită ca un impediment în înfăptuirea actului de justiție, ci, dimpotrivă, ca o garanție a lui.

Că aceasta a fost viziunea legiuitorului stă dovadă însuși dreptul judecătorului dintr-un complet de judecată de a formula, potrivit propriei convingeri, o opinie separată.

Chiar dacă judecătorul, asemeni multor altor profesiuni, poate dezvolta în cadrul activității sale anumite deprinderi, acest fapt nu echivalează cu libertatea sa de a da dezlegare unei pricini bazându-se numai pe ceea ce ar putea crede, deoarece „cunoașterea” evenimentului supus judecății presupune existența unui echilibru între acuzare și apărare, astfel încât acuzația să fie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă

În plus, Curtea a constatat ca dispozițiile contestate nu contravin principiului independenței judecătorilor, deoarece, dimpotrivă, ele fiind o reflectare a acestuia, care reprezintă garanția constituțională a „nesupunerii” judecătorului unei alte puteri, unor alte persoane sau interese, dinăuntrul sau din afara sistemului judiciar, și a „supunerii” sale doar legii, orice structură de subordonare sau de comandă asupra acestuia este exclusă și nu îi poate afecta independența.

Noțiunea de „lege” este folosită în sensul său larg, care include, pe lângă Legea fundamentală, și toate celelalte acte normative cu forță juridică echivalentă legii sau inferioară acesteia, care constituie ansamblul normativ pe care trebuie să se fundamenteze actul de justiție.

Așa fiind, având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu afectează prevederile constituționale ale art. 124.

În ce privește critica raportată la statul de drept, la principiul supremației legii și la dreptul la un proces echitabil, Curtea a constatat că tocmai dispozițiile legale contestate referitoare la dispunerea condamnării doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă conferă procedurii caracterul echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin.(2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare.

În acest sens prin Hotărârea din 15 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit (paragrafele 131, 134 și 147), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cazul în care mărturia neverificată depusă de un martor se coroborează cu alte mijloace de probă, aprecierea caracterului său determinant depinde de forța probatorie a celorlalte mijloace de probă.

În fapt, termenul „determinant (ă) ” trebuie interpretat într-un sens restrâns, ca desemnând o probă de asemenea relevanță sau importanță încât este în măsură să determine soluția cauzei. Așa fiind, s-a concluzionat că, atunci când o declarație relatată reprezintă proba exclusivă sau determinantă împotriva acuzatului, admiterea sa ca mijloc de probă nu implică automat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În același timp, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau în mod determinant pe mărturiile martorilor care nu se înfățișează în instanță, Curtea trebuie să supună procedura celei mai riguroase examinări. Din cauza riscurilor inerente admiterii probelor de acest tip, instanța europeană a stabilit că în fiecare dintre cauze trebuie să existe suficiente elemente de contrabalansare care să ofere posibilitatea ca o condamnare să se bazeze pe o astfel de probă numai dacă aceasta este suficient de fiabilă ținând seama de importanța ei în cauză.

Cât privește conceptul de îndoială rezonabilă, prin aceeași decizie Curtea a constatat că acesta este tot de sorginte jurisprudențial-europeană, înțelesul fiind regăsit, de exemplu, în Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunțată în Cauza Boicenco împotriva Republicii Moldova (paragraful 104), potrivit căreia standardul de probă „dincolo de un dubiu rezonabil” permite deducerea sa și din coexistența unor concluzii suficient de întemeiate, clare și concordante sau a unor prezumții de fapt similare și incontestabile.

Distinct de cele arătate, argumente care își păstrează valabilitatea mutatis mutandis și în prezenta cauză, Curtea reține că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă își are originea în modul de reglementare a sistemului probator, referitor la care doctrina identifică două orientări majore: cea a capacității probelor de a convinge, respectiv de a conduce la formarea convingerii intime a judecătorului aflat în situația de a soluționa o cauză penală, orientare specifică sistemului de drept continental, și cea a capacității probelor de a demonstra vinovăția, dincolo de orice îndoială rezonabilă, specifică sistemului de drept anglo-saxon și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Din analiza sistematică a întregului Cod de procedura penala rezultă înlocuirea de către legiuitor în cuprinsul noii reglementări a orientării specifice dreptului continental, bazată pe formarea convingerii intime a judecătorului, care a existat în Codul de procedura penala din 1968, cu cea de-a doua orientare, preluată în legislația românească din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așadar, judecătorul trebuie convins „dincolo de orice dubiu rezonabil” de către procuror sau de către părți, el neavând sarcina de a administra probe pentru aflarea adevărului, așa cum se întâmpla sub imperiul vechiului cod, decât în mod subsidiar pentru formarea convingerii sale, astfel cum rezultă din prevederile art. 100 alin.(2) din Codul de procedură penală.
• Alte articole de acelasi autor:
-Cum stabileste instanta cat de mare este pedepsa cand pronunta condamnarea pentru savarsirea unei infractiuni;
Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
–Ce a avut in vedere I.C.C.J cand a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului ca urmare a împăcării părţilor.
-In ce conditii in cazul cererii de divort din culpa exclusiva a paratului acesta poate fi obligat la plata unei prestatii compensatorii sub forma unei rente viagere;
–Cum solicitati audierea ca martori a rudelor in cazul contraventiilor la
regimul circulatiei rutiere;
-Din ce motive DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la infractiunea de favorizarea faptuitorului in cazul persoanelor condamnate care apar ca autori de lucrări științifice;
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat
prin accident;
– Ce inseamna un avocat in Uniunea Europeana;
–Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de
Societatea Comerciala;
–Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine.
Cabinet avocat Tudor Ion
Responsabilitate, profesionalism,loialitate fata de client
www.avocat-tudor.ro
0724260393


In ce consta malpraxisul medical provenind din erori de tratament si ce prevede legea

In ce consta malpraxisul medical provenind din erori de tratament si ce prevede legea

Din surse mass-media si ca avocat malpraxis in Bucuresti se cunosc cazuri de tratamente medicale sau interventii chirurgicale aplicate gresit,neglijent,inadecvat si care au atras raspunderea personalului medical.
In alte situatii s-a dovedit malpraxis medical pentru insuficienta cunostintelor medicale,pacientul nu a fost examinat suficient de bine inainte de efectuarea operatiei,nu s-au cunoscut contraindicatiile unor medicamente,s-au provocat infectii grave in organismul pacientului ori interventii chirurgicale gresite.
Din pacate,enumerarea actelor de imprudenta, neglijenta ori alte erori medicale in aplicarea tratamentelor este mult mai numeroasa si se cunosc tot mai multe astfel de cazuri.

De aceea,cunoasterea a ceea ce presupune efectuarea unui tratamentul corect precum si a legislatiei care reglementeaza raspunderea personalului medical si a drepturilor pacientului in acest domeniu poate fi benefica.

Intr-un articol precedent am aratat ca o prima etapa in stabilirea relatiei cu pacientul care se prezinta la medic este stabilirea diagnosticului.
Dupa ce medicul stabileste diagnosticul urmeaza aplicarea unui tratament,acesta fiind considerat ca urmatoarea etapa a interventiei cadrului medical in cazul unei afectiuni a pacientului.
In acest stadiu,mai intai medicul va examina pacientul,dupa care va alege medicamentele si metodele de ingrijire ori interventie chirurgicala pe care le considera adecvate si le va folosi in cadrul tratamentului.

In ce priveste prescrierea medicatiei,personalul medical va avea in vedere afectiunea de care sufera precum si caracteristicile pacientului,va trebui sa dovedeasca responsabilitate si sa cunoasca foarte bine efectele medicamentelor.
Se cunosc cazuri in care a fost prescris un alt medicament decat cel necesar tratarii afectiunii,cantitatea de medicamente prescrisa nu a fost cea corecta ori timpul de administrare a fost prea mare sau dimpotriva,prea mic fata de cat era necesar in cazul respectiv.

Asadar,pacientului i se vor prescrie acele medicamente, ingrijiri medicale ori se va interveni chirurgical,astfel incat sa beneficieze de un tratament adecvat afectiunii de care sufera dar si in functie de starea sanatatii sale.

• Ce prevede legea despre raspunderea personalulului medical

Conform dispozitiilor legale,medicul,medicul dentist,asistentul medical sau moasa vor executa obligatia de tratament fata de pacient staruind cu toata constiinciozitatea,priceperea,atentia si buna-credinta pentru a ameliora starea sanatatii pacientului ori pentru a-l imbunatati.

In acelasi sens,conform art.655 din Legea nr.95/2006,in acordarea asistenţei medicale si îngrijirilor de sănătate,personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.
Se are in vedere ca exista ghiduri si protocoale medicale ce cuprind recomandari privind activitatile ce se efectueaza in raport de diferite tipurile de afectiune.

Medicul are libertatea de alegere a metodei de tratament, insa lipsa de preventie ori de precautie in alegerea tratamentului pot sa conduca la esecuri in acordarea asistentei medicale si chiar atragerea culpei practicianului in exercitarea actului medical.

Totodata,cadrul medical trebuie sa prescrie acel tratament care sa conduca la riscuri cat mai mici pentru tratament,pe cat posibil sa cunoasca riscurile pe care le impune metoda de tratament.

In mod corespunzator,pacientul are dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate de care societatea dispune.

Dispozitii in ce priveste raspunderea personalului medical se gasesc si in art.642 din Legea nr.95/2006.
Acest text de lege dispune ca personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.
Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale.

Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

Răspunderea civilă reglementată prin aceasta lege nu înlătură insa angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.

• Practica judiciara
In practica judiciara si in literatura de specialitate s-au dat numeroase exemple de malpraxis medical ca urmare a unor erori in efectuarea tratamentului si care au atras raspunderea pentru malpraxis medical:
-au fost administrate injectii care nu erau prescrise corect de medic;
-injectiile sau medicamentele nu s-au aplicat in dozajul corespunzator;
-incizia asupra unui alt organ decat cel care trebuia operat;
-insuficienta ori gresita examinare a unor analize medicale sau radiografii.

• Alte articole de acelasi autor;
-La ce moment unei persoane i se atribuie calitatea de suspect in procesul penal;
-Ce prevede Ordinul nr. 1343/2006 din 06/11/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.
-De ce este necesara modernizarea metodei de efectuare a anchetei psihosociale in cazul stabilirii conditiilor exercitarii autoritatii parintesti de catre instanta de tutela;
-Ce avantaje prezinta solicitarea de despagubiri accidente in cadrul procesului penal;
-In ce conditii revine unei persoane raspunderea pentru fapta proprie.
-Daca sunteti audiat intr-un dosar penal,dupa ce reguli se face ascultarea,se pun intrebari,raspunsul si consemnarea declaratiei;
Care sunt conditiile atragerii raspunderii persoanelor juridice care au savarsit infractiuni;
-Ce masuri trebuiesc intreprinse daca ti-a fost avariata masina;
-Fapta de evaziune fiscala prevazuta de Legea 241/2005 art.9 lit.b constituie infractiune numai daca s-a produs un prejudiciu;
–A fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice dar nu s-a anulat si dreptul de a conduce autovehicule;
–In ce cazuri se acorda exercitarea autoritatii parintesti unui singur parinte
in caz de divort.
-Cum procedati daca sunteti victima unui accident provocat de un conducator auto ce are inmatriculat autoturismul in alta tara;
-Ce infractiuni contra securitatii nationale prevede Codul penal;
-Ce trebuie sa dovedesti daca esti sanctionat pentru taximetrie
clandestina in scopul anularii procesului verbal;
-Contencios administrative si fiscal;
-In ce cazuri se acorda exercitarea autoritatii parintesti unui singur parinte
in caz de divort
www.avocat-tudor.ro
0724260393


In ce domenii poate apare conflictul de interese si cum este reglementat in legislatie

In ce domenii poate apare conflictul de interese si cum este reglementat in legislatie

O persoana poate avea la un anumit moment interese financiare sau de altă natură, ce pot afecta luarea unor decizii corecte și imparțiale.
In anumite circumstante,prezența unui conflict de interese poate conduce chiar si la fapte de corupție.

Conflictul de interese a fost definit ca un set de circumstanțe unde există riscul ca raționamentul profesional sau acțiunile legate de un interes principal vor fi în mod nejustificat influențate de un interes secundar.
Conform Wikipedia,interesul principal se referă la principalele obiective de profesie sau activitate, cum ar fi protecția clienților, starea de sănătate a pacienților, integritatea de cercetare sau atribuțiile unei funcții publice.

Interesul secundar include beneficiul personal care nu este limitat doar la un câștig financiar, ci și alte motive precum dorința de a face favoruri pentru familie și prieteni sau dorința pentru avansare pe plan profesional. Aceste interese secundare nu sunt tratate ca un element negativ în sinea lor, dar sunt inacceptabile atunci când acestea afectează interesul principal.
Reglementările privind conflictul de interes în spațiul public se concentrează în principal pe relații financiare, deoarece acestea sunt mai obiective și cuantificabile, și implică, de obicei, mediul politic, juridic sau medical.

Legislatia noastra reglementeaza conflictul de interese,iar unele din domeniile in care se poate manifesta se vor arata in continuare.

• Legea 161/2003
Defineste conflictul de interese ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.
Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

• Legea nr.184/2016 din 17 octombrie 2016 privind instituirea unui
mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie public
Capitolul ,Dispoziţii generale,referitor la “Constituirea mecanismului de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie public”
Precizeaza ca scopul acestei legi este prevenirea conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

• Art.1303 Cod civil despre conflictul de interese prevede urmatoarele:
Contractul încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu reprezentatul poate fi anulat la cererea reprezentatului, atunci când conflictul era cunoscut sau trebuia să fie cunoscut de contractant la data încheierii contractului.

• Contractul cu sine insusi si dubla reprezentare reglementate de
art.1304 Cod civil

Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil numai la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi în cazul dublei reprezentări.

• Legea 78/2000 pentru prevenirea,descoperirea si sanctionarea
faptelor de coruptie

In art.1 din Legea 78/2000, intitulat Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane in scopul prevenirii faptelor de coruptie se precizeaza ca persoanele prevăzute la art. 1 lit. a), precum şi persoanele care deţin o funcţie de conducere, de la directori inclusiv, în sus, în cadrul regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, instituţiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii Naţionale a României, băncilor la care statul este acţionar majoritar, au obligaţia să îşi declare averea în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor,functionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.

Nedepunerea declaraţiei de avere de către persoanele prevăzute la alin. (1) atrage declanşarea din oficiu a procedurii de control al averii în condiţiile Legii nr. 115/1996.

Art.1 lit.a) din Legea 78/2000,la care fac dispozitiile generale ale legii, precizeaza ca aceste dispozitii se aplica persoanelor care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;

• Legea 393/2004 privind Statutul alesilor locali

Aleşii locali sunt obligaţi să îşi facă publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, respectiv la secretarul general al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz.

Un exemplar al declaraţiei privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese.
Al doilea exemplar al declaraţiei de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care le va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese.

In declaraţia privind interesele personale, aleşii locali vor specifica:
a) funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale, autorităţilor şi instituţiilor publice, asociaţiilor şi fundaţiilor;
b) veniturile obţinute din colaborarea cu orice persoană fizică sau juridică şi natura colaborării respective;
c) participarea la capitalul societăţilor comerciale, dacă aceasta depăşeşte 5% din capitalul societăţii;
d) participarea la capitalul societăţilor comerciale, dacă aceasta nu depăşeşte 5% din capitalul societăţii, dar depăşeşte valoarea de 100.000.000 lei;
e) asociaţiile şi fundaţiile ai căror membri sunt;
f) bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune;
g) funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale, autorităţilor sau instituţiilor publice de către soţ/soţie;
h) bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune de către soţ/soţie şi copii minori;
i) lista proprietăţilor deţinute pe raza unităţii administrativ-teritoriale din ale căror autorităţi ale administraţiei publice locale fac parte;
j) cadourile şi orice beneficii materiale sau avantaje făcute de orice persoană fizică ori juridică, legate sau decurgând din funcţia deţinută în cadrul autorităţii administraţiei publice locale; orice cadou sau donatie primită de aleşii locali într-o ocazie publică sau festivă devin proprietatea acelei instituţii ori autorităţi;

• Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei in exercitarea demnitatilor publice,a functiilor publice si in mediul de afaceri,prevenirea si sanctionarea coruptiei
Dispune ca persoanele care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute vor depune o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară, cu excepţia celor legate de mandatul sau funcţia publică pe care o exercită.

Funcţiile şi activităţile care se includ în declaraţia de interese sunt:
a) calitatea de asociat sau acţionar la societăţi comerciale,
companii/societăţi naţionale, instituţii de credit, grupuri de interes economic, precum şi membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale;

b)funcţia de membru în organele de conducere, administrare şi
control ale societăţilor comerciale, regiilor autonome, companiilor/societăţilor naţionale, instituţiilor de credit, grupurilor de interes economic, asociaţiilor sau fundaţiilor ori al altor organizaţii neguvernamentale;

c) calitatea de membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale;
d) calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, retribuite sau neretribuite, deţinute în cadrul partidelor politice, funcţia deţinută şi denumirea partidului politic.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), care nu îndeplinesc alte funcţii sau nu desfăşoară alte activităţi decât cele legate de mandatul sau funcţia pe care
o exercită, depun o declaraţie în acest sens.
• Alte articole de acelasi autor:
-Cum stabileste instanta cat de mare este pedepsa cand pronunta condamnarea pentru savarsirea unei infractiuni;
–Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
–Ce a avut in vedere I.C.C.J cand a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea
minorului ca urmare a împăcării părţilor.
-In ce conditii in cazul cererii de divort din culpa exclusiva a paratului
acesta poate fi obligat la plata unei prestatii compensatorii sub forma unei rente viagere;
–Cum solicitati audierea ca martori a rudelor in cazul contraventiilor la
regimul circulatiei rutiere;
-Din ce motive DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la infractiunea de
favorizarea faptuitorului in cazul persoanelor condamnate care apar ca autori de lucrări științifice;
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat
prin accident;
– Ce inseamna un avocat in Uniunea Europeana;
–Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;
–Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de
Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine.
Cabinet avocat Tudor Ion
Responsabilitate, profesionalism,loialitate fata de client
www.avocat-tudor.ro
0724260393


In ce situatii in caz de malpraxis medical intervine raspunderea pentru diagnosticul eronat

In ce situatii in caz de malpraxis medical intervine raspunderea pentru diagnosticul eronat

Diagnosticul eronat poate conduce la malpraxis medical,fiind apreciat ca un act medical de o importanta deosebita in activitatatea medicala.
Daca diagnosticul este eronat si tratamentul administrat va fi gresit,iar consecintele pot fi din cele mai nefaste.
Diagnosticul este o prima etapa in obligatia de ingrijire,de a acorda asistenta medicala si constituie o indatorire principala a personalului medical.

In ce priveste normele aplicabile in acest domeniu,art.652 al Legii nr.95/2006,dispune ca medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Din acelasi text de lege mai rezulta ca medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.
Totodata,medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.

Presupunand ca o persoana a fost acceptata ca pacient si ca la un anumit moment sufera de o afectiune, prima etapa in asistenta medicala si tratament este stabilirea unui diagnostic. Oricine a fost la medic cunoaste
ca medicul urmeaza sa cunoasca de ce natura este boala de care sufera pacientul,gradul acesteia precum si evolutia acesteia.
De asemenea,medicul se va informa despre afectiunile anterioare si prezente ale pacientului,acesta urmand sa furnizeze informatiile cerute,se fac investigatii de specialitate.

Desigur ca poate constitui o problema in fixarea unui diagnostic corect daca pacientul prezinta informatii reale sau false. In acest din urma caz,in mod evident ca medicul nu poate fi acuzat de culpa medicala.
In functie de diagnosticul fixat se va determina si tratamentul ce va fi aplicat pacientului.

• dispozitiile legale care reglementeaza modul in care medicul trebuie
sa execute obligatia de diagnostic

Conform art.70 din Codului deontologic al medicilor,medicul, in vederea elaborarii diagnosticului si a tratamentului trebuie sa consacre toata constiinciozitatea si timpul necesar,ajutandu-se,daca este cazul,de cunostintele cele mai avansate in materie si recurgand la consulturi cat mai competente.

In cazul in care diagnosticul este eronat iar culpa apartine medicului,care nu a dovedit constiinciozitate,acesta va raspunde civil. Se are in vedere si consecinta ca, urmare a diagnosticului gresit si tratamentul pacientului s-a aplicat gresit.

In practica instantelor referitoare la erorile de diagnostic,s-au constatat cazuri datorate neglijentei medicului care nu a depus diligentele necesare pentru interpretarea corecta a datelor de care a dispus,de lipsa de cunostinte de specialitate a medicului,ignorarea regulilor stiintei medicale.

Desigur ca,aceste deficiente in activitatea de diagnostic trebuie sa fie probate in mod corespunzator,sa se demonstreze culpa acestuia,numai astfel pot conduce la obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit de pacient.
In literatura de specialitate,medicul trebuie sa angajeze toata inteligenta,priceperea si indemanarea sa si sa utilizeze toate mijloacele pe care stiinta medicala i le pune la dispozitie in acel moment pentru a stabili natura afectiunii de care sufera pacientul.

De fixarea unui diagnostic corect depinde tratamentul administrat si evolutia corespunzatoare a starii de sanatate a pacientului.
In mod corespunzator,daca diagnosticul este rezultatul unei confuzii,al necunoasterii profesiei,imprudentei,omiterii unor investigatii absolute necesare se va angaja raspunderea medicului.

In acest sens,sunt si dispozitiile art.642 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii,care dispune ca persoanlul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare,care include si neglijenta,imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii,prin acte individuale in cadrul procedurilor de diagnostic.
• Alte articole de acelasi autor:
-In ce conditii se comite infractiunea de spalarea banilor conform hotararii instantei supreme;
-Cum sa nu se depaseasca limitele libertatii de exprimare in cazul articolelor de presa conform motivarii unei instante;
-infractiunile contra sigurantei si integritatii sistemelor si datelor informatice;
-infractiunile contra integritatii corporale sau sanatatii;
-Ce prevede legislatia drogurilor daca consumatorul de droguri cercetat nu este cooperant cu procurorul sau nu isi da acordul pentru a fi inclus in programul de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri;
–Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
–Ce a avut in vedere I.C.C.J cand a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului ca urmare a împăcării părţilor;
-In ce conditii in cazul cererii de divort din culpa exclusiva a paratului acesta poate fi obligat la plata unei prestatii compensatorii sub forma unei rente viagere;
–Cum solicitati audierea ca martori a rudelor in cazul contraventiilor la
regimul circulatiei rutiere;
-Din ce motive DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la infractiunea de
favorizarea faptuitorului in cazul persoanelor condamnate care apar ca autori de lucrări științifice;
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat
prin accident;
-Ce inseamna un avocat in Uniunea Europeana;
–Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de
Societatea Comerciala;
-Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de
Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine.
Cabinet avocat Tudor Ion
Responsabilitate, profesionalism,loialitate fata de client
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Care sunt situatiile de malpraxis medical in care unitatea sanitara nu raspunde impreuna cu personalul medical pentru prejudiciile cauzate de acesta

Care sunt situatiile de malpraxis medical in care unitatea sanitara nu raspunde impreuna cu personalul medical pentru prejudiciile cauzate de acesta

Incălcarea regulilor datorita unei conduite necorespunzătoare antrenează răspunderea socială din partea celui vinovat si il obliga să suporte consecinţele faptei sale.
De exemplu,atunci cand un act medical este exercitat in mod defectuos si constituie malpraxis medical, raspunderea poate fi atrasa nu numai pentru personalul medical ci si pentru unitatea sanitara publica sau privata al carui angajat este personalul medical respectiv.

• temeiul legal in care este atrasa raspunderea unitatii medicale pentru
fapta personalului medical

1. Mai intai,pentru a fi angajata raspunderea furnizorilor de servicii
medicale pentru faptele prejudiciabile ale personalului medical angajat este necesar sa fie intrunite toate conditiile raspunderii pentru fapta proprie a angajatului,respectiv, conditiile raspunderii civile delictuale ori contractuale.
Asadar,victima prejudiciului-pacientul sau persoana indreptatita la despagubire-pentru a putea beneficia de posibilitatea tragerii la raspundere a unitatii sanitare pentru fapta angajatului sau,va trebui sa faca dovada:
-existentei prejudiciului,
-a faptei ilicite a persoalului medical;
-a existentei raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
-a vinovatiei angajatului.

• personalul medical răspunde civil pentru urmatoarele prejudicii:
In ce priveste prima conditie,a existentei prejudiciului,Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul justitiei dispune ca personalul medical raspunde pentru urmatoarele prejudicii:
-prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament;
-prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale.
-prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
Se precizeaza insa ca,răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.

Proportia in care raspund pentru prejudiciu,din art.643 al legii mentionate rezulta ca, toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.

• In ce situatii personalul medical nu este răspunzător pentru daunele
şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:
Ca exceptie a dispozitiilor de mai sus,Legea nr.95/2006 prevede ca totusi,personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii in urmatoarele situatii:

a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;
b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.

2. persoana prejudiciata va trebui sa faca dovada calitatii de angajat a
personalului medical care a comis fapta recalamata.

Aceasta reprezinta o cerinta importanta in vederea atragerii raspunderii unitatii sanitare.
Trebuie cunoscuta insa semnificatia termenului de personal medical.
Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii se refera la raspunderea civila a personalului medical si defineste termenul de personal
medical ca fiind medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medical.
De asemenea,este definit si malpraxisul, ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

3. prejudiciul sa fi fost creat in exercitarea actului medical sau medico-
farmaceutic,prin acte medicale ale practicianului,in cadrul procedurilor de preventie,diagnostic si tratament.

4. sa existe un raport de subordonare,in cadrul careia angajatorul a
incredintat o functie angajatului,pe care acesta din urma a acceptat sa o primeasca.

Acesta reprezinta o alta conditie esentiala a raspunderii angajatorului/comitentului pentru fapta angajatului/prepusului.
Se are in vedere faptul ca raportul de subordonare in cadrul raporturilor juridice din domeniul sanitar rezulta din contractul de munca.
In literatura de specialitate s-a aratat ca activitatea medicului incadrat in spitale si alte unitati sanitare este considerata un ansamblu de prestatii,in cadrul careia,desi conducerea unitatii nu poate sa dea indicatii in concret asupra asistentei medicale,totusi este prezenta o anumita subordonare,angajatorul avand si posibilitatea de a trage la raspundere disciplinara medicul angajat,dar numai ulterior acordarii asistentei medicale.

• Argumente in acest sens rezulta si din prevederile legale

Art.1373 din Codul civil
Se refera la “Raspunderea comitentilor pentru prepusi. Rezulta insa si situatii in care angajatorul/comitentul nu rtaspunde pentru fapta personalului medical:
(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
(2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
(3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Dispozitiile Codului civil,precum si ale Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Raspunderea civila delictuala a unitatilor sanitare publice si private poate fi atrasa atat pentru fapta proprie cat si pentru fapta altuia,in calitate de comitent.
Astfel,referitor,la aplicarea dispozitiilor Codului civil in acest domeniu,in literatura de specialitate s-a aratat ca raspunderea civila delictuala a unitatilor sanitare publice si private furnizoare de servicii medicale este una cu caracter special. Persoanalul medical,desi se afla in raport de prepusenie fata de unitatea sanitara nu exercita actul medical sub indrumarea si controlul acesteia ci,in baza pregatirii acestuia.

In art.643 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul justitiei
Se arata ca unitatile sanitare si producatorii de medicamente si dispozitive medicale,substante medicamentoase si materiale sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacientilor in mod direct sau indirect,de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale,substantelor medicamentoase si materialelor in perioada de garantie/valabilitate potrivit legislatiei in vigoare

Art.644 din Legea 95/2006
Dispune ca unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie;
b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;
d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum şi subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.
(2) Unităţile prevăzute la alin. (1) răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

Art.645 dispune ca unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.

Totodata,potrivit art.646 din aceeasi lege,unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

Prevederile art. 646 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.
Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

• In ce situatii este exonerata de raspundere furnizorul de servicii
medicale

Exonerarea de raspundere a unitatii sanitare va fi posibila in situatiile aratate mai sus.
In mod conceret,aceasta se va face prin inlaturarea conditiilor speciale ale raspunderii angajatorului pentru fapta angajatului.
Ca exemple pot fi urmatoarele:
-inexistenta raportului de subordonare intre unitatea sanitara si personalul medical la momentul savarsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii;
-savarsirea faptei de catre angajat fara sa existe o legatura cu functiile incredintate de angajator acestuia;
-inexistenta faptei ilicite;
-inexistenta vinovatie;
-nu exista un raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu;
-existenta fortei majore,fapta victimei sau fapta unui tert.

1. Alte articole de acelasi autor:
-In caz de refuz nejustificat autoritatea publica poate fi obligata sa elibereze certificatul de urbanism;
–Cum solicitati audierea ca martori a rudelor in cazul contraventiilor la regimul circulatiei rutiere;
–Ce trebuie sa stim, conform avocat asigurari despre ce reprezinta si ce riscuri acopera asigurarea RCA si asigurarea facultativa CASCO;
-Avocat penalist Bucuresti;
–In ce situatii se poate limita programul de vizitare a minorului de catre un parinte dupa divort;
–In ce situatii desi legea da posibilitatea incetarii procesului penal prin impacare sau acord de mediere unele persoane nu pot beneficia de aceste prevederi;
–Ce trebuie sa stim in opinia unui avocat infractiuni trafic si consum de droguri despre ce prevede Legea nr.143/2000;
-Concedierea salariatului pentru necorespundere profesionala.
Profesionalism,responsabilitate,loialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393