In ce conditii se poate folosi ordonanta de plata pentru obligarea debitorului la palta

In ce conditii se poate folosi ordonanta de plata pentru obligarea debitorului la palta

Ordonanta de plata este o procedura rapida pentru recuperarea creantelor
Este insa si o procedura speciala,derogatorie de la dreptul comun,in care se solutioneaza cererile prin care se cere obligarea debitorului la plata unei sume de bani. Altfel spus,este un instrument care poate fi folosit de creditorul unei obligatii de plata pentru realizarea dreptului.

Cererea de ordonanta de plata este o adevarata cerere de chemare in judecata,astfel ca trebuie sa indeplinesca conditiile prevazute de lege in acest sens. De asemenea, trebuiesc indeplinite si alte conditii de catre persoana care cere obligarea debitorului: sa aiba calitatea de creditor,sa dovedeasca un interes in exercitarea cererii,sa formuleze o pretentie,obligarea debitorului sa execute obligatia.

Alte conditii rezulta din prevederile Codului de procedură civilă care se refera la ordonanta de plata.
Astfel,conform prevederilor art. 1013, NCPC,procedura ordonanței de plată este aplicabilă în privința creanțelor certe, lichide și exigibile, constând din obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă.

• Ce inseamna creanta certa,lichidasi exigibila

Se poate constata din cele de mai sus ca pentru admisibilitatea cererii de emitere a ordonanţei de plată, trebuiesc indeplinite câteva condiţii esenţiale:
-trebuie să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Creanţa este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu,asupra sa nu există nicio situaţie litigioasă
Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui.
Obiectul creanţei în procedura specială a ordonanţei de plată nu poate fi decât o sumă de bani, iar cuantumul acesteia, afară de obligaţiile accesorii ce o însoţesc trebuie să fie determinat. Astfel de creanţe au întotdeauna caracter lichid, faţă de creanţele al căror cuantum urmează să fie stabilit pe cale judecătorească, spre exemplu sumele decurgând din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

-Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului a ajuns la scadenţă, sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

• Mai intai trebuie adresata o somatie debitorului

Conform art.1014 din Codul de procedura civila,procedura ordonantei de plata incepe obligatoriu cu o somatie adresata debitorului.
Practic,creditorul va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Somația trimisă de creditor întrerupe prescripţia extinctivă potrivit dispoziţiilor punerii în întârziere prevăzute la art. 2540 Cod civil.

• Ce cuprinde cererea privind ordonanţa de plată

In procedura ordonantei de plata se face o analiza sumara a fondului,fapt ce se refelecta si in continutul cererii de sesizare a instantei.
a) numele şi prenumele, precum şi domiciliul sau, după caz,
denumirea şi sediul creditorului;
b) numele şi prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar;
c) suma ce reprezintă obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei; d) suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii;
e) semnătura creditorului. La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Dovada comunicării somaţiei menţionate mai sus, se va ataşa cererii sub sancţiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.
Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru instanţă.

• Procedura de judecata

Cat priveste instanta care ar puea fi sesizata pentru emiterea ordonantei,art.1015 prevede ca,daca debitorul nu plateste in termenul prevazut la rt.104 alin.(1),creditorul poate introduce cererea privind ordonanta de plata la instanta competenta pentru judecarea fondului in prima instanta.
In procedura ordonantei de plata se administreaza proba cu inscrisuri,astfel cum rezulta din art.1020 si 1021 din Codul de procedura civila.

• Alte articole de acelasi autor:
-In ce conditii beneficiaza de reducerea pedepsei persoana care a savarsit o infractiune de evaziune fiscala;
-Ce informatii trebuie sa furnizeze angajatorul salariatului in mod obligatoriu la incheierea contractului de munca si ce se poate face in caz de neexecutare;
–Pe ce criterii este sanctionata o fapta ca fiind infractiune sau contraventie la Legea nr.50/1991privind autorizarea executarii constructiilor;
–In ce conditii instanta apreciaza ca un conducator auto este in stare de necesitate cand savarseste infractiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere;
–De ce este considerata Camera preliminara o faza distincta a procesului penal
-Drept penal-legalitate
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto;
–Ce avantaje prezinta solicitarea de despagubiri accidente in cadrul procesului penal;
– Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
-Ce criterii a avut in vedere instanta la admiterea cererii de stabilirea paternitatii din afara casatoriei formulata de reclamanta in conditiile in care tatal biologic intervine in solutionarea cererii.

Cabinet avocat Tudor Ion
Profesionalism,responsabilitate,loialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Cand incalcarea dreptului la viata privata este pedepsit de lege si cand nu considera ca s-a produs o infractiune

Cand incalcarea dreptului la viata privata este pedepsit de lege si cand nu considera ca s-a produs o infractiune

Stirile de senzatie fac oamenii curiosi, din acest motiv mass-media cauta informatii care sa atraga publicul tinta caruia i se adreseaza. Un autor chiar afirma ca in domeniul sau circula o vorba:”daca este cu sange,se vinde”.
Informatiile despre viata unor personalitati,asa cum sunt actorii,sportivii sau oamenii politici, fac parte din informatiile care intereseaza mult publicul.
Cu totii cunoastem insa ca uneori datele publicate in presa au incalcat dreptul la viata privata si din aceasta cauza au rezultat scandaluri si procese in instantele de judecata.

S-a arătat că, în cadrul libertății persoanei, un loc important îl ocupă dreptul la intimitate. Aceasta nu inseamna numai un spațiu propriu inviolabil în care individul poate să își manifeste personalitatea, dar și un domeniu propriu al gândurilor, al convorbirilor, comunicărilor confidențiale, nespuse nici unei cenzuri. Viața privată este înțeleasă ca o parte din viața individului.
Pe de alta parte,art.30 din Constitutia Romaniei se refera la dreptul la libera exprimare.

Legea apara insa dreptul la viata privata,dar are in vedere ca trebuie sa existe un echilibru intre viata privata si dreptul la libera exprimare.
In acest sens,art.26 din Constitutia Romaniei dispune ca autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Scopul vizat este apararea persoanelor a caror intimitate poate fi lezata precum, anumite limite impuse ingerintelor in viata privata a unei persoane si a motivelor de ordine publica care ar justifica depasirea acestor limite.

In Codul penal sunt pedepsite infractiunile care aduc atingere domiciliului si vietii private.
Intre acestea,in art. 226 din Codul penal este reglementata infractiunea privind violarea vietii private.

• Care este continutul infractiunii privind violarea vieţii private
In literatura de specialitate s-a apreciat că prin atingerea adusă vieții private se înțelege acea acțiune prin care se ia contact direct, prin diverse modalități, cu viața privată a unei persoane.
In Codul penal sunt pedepsite infractiunile care aduc atingere domiciliului si vietii private,intre acestea,in art. 226 din Codul penal este reglementata infractiunea avand denumirea marginala violarea vietii private.

In acest sens se arata ca,atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

• Care sunt conditiile prevazute de lege pentru savarsirea infractiunii
de violare a vietii private

Astfel cum rezulta din cele de mai sus, infractiunea de violare a vietii private se poate realiza prin mai multe acte materiale,cum sunt: fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio.
In ce priveste conditiile legea dispune astfel::
-pentru ca fapta sa constituie infractiune,aceasta trebuie sa se produca fara consimtamantul persoanei
-datele sa provina dintr-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta in care se afla persoana respectiva.
-divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor către o altă persoană sau către public

Cu toate acestea,actele materiale mai sus aratate prin care se comite fapta pot fi savarsite si in afara locuitei,de exemplu,in public.
Conditia prevazuta de lege in acest caz este ca obiectul ascultarii,inregistrarii sa fie o convorbire privata.

• In ce conditii nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vatamate

• Legea permite folosirea mijloacelor de inregistrare in cursul urmaririi
penale in activitatea parchetelor si a politiei.
Astfel,art. 139 Cod penal se refera la supravegherea tehnică.
Dupa cum se poate observa,in acest caz legiuitorul a prevazut anumite conditii in care se poate recurge la aceasta activitate si cu garantarea dreptului la aparare.
(1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2);
b) măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;
c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de coruptie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
(3) Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Atunci când apreciază necesar, judecătorul dispune informarea avocatului.
• Alte articole de acelasi autor;
-In ce conditii se pot cere daune pentru incalcarea dreptului la propria imagine,la viata privata si libertatea de exprimare;
–In ce conditii o persoana poate fi condamnata pentru punerea in circulatie;
-In ce situatii martorul care nu declara realitatea nu este condamnat pentru infractiunea de marturie minicinoasa;
-Ce infractiuni contra securitatii nationale prevede Codul penal;
-In ce situatii se aplica răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri;
–Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
-Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine;
-Cum a motivat instanta revocarea unei masuri preventive dispuse fata de un inculpat acuzat de savarsirea unei infractiuni grave;
–Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;
–Infractiunea de evaziune fiscala savarsita prin “sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate”.
Responsabilitate,pofesionalism,confidentialitate fata de client
www.avocat-tudor.ro
0724260393


Ce trebuie avut in vedere in dosarele de evaziune fiscala in care inspectorii ANAF efectueaza investigatii in raport de dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale nr.72/2019 publicata in M.O. din 2.05.2019

Ce trebuie avut in vedere in dosarele de evaziune fiscala in care inspectorii ANAF efectueaza investigatii in raport de dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale nr.72/2019 publicata in M.O. din 2.05.2019

Ca avocat in Baroul Bucuresti,in dosare infractiuni de evaziune fiscala,m-am intalnit cu situatii in care inspectorii fiscali din cadrul ANAF efectuau acte de constatare a unei infractiuni de evaziune fiscala inainte de inceperea urmarii penale.
In continuare,procurorul pe baza acestor documente dispunea inceperea urmaririi penale,ANAF se constituia parte civila,si, pe baza documentelor initiale,in final, se intocmea un raport de constatare si apoi rechizitoriul.

Uneori,inculpatului,fara pregatire juridica si financiar-contabila, in raport de termenii juridici si contabili pe care deseori nu-I intelegea,nu i se admitea efectuarea unei expertize si era trimis in instanta doar pe baza raportului de constatare al inspectorilor antifrauda,si acestia,formuland probe in acuzare,unde nu participa un expert parte care sa-l consilieze pe inculpat.
Astfel ca, era vadita disproportia dintre acuzare si aparare,aceeasi parte efectueaza investigatii,solicita pretentii si pe baza acestor acte se trimite dosarul in instanta.
Doar in instanta inculpatul aveea posibilitatea sa ceara admiterea de probe,dar la acest moment procesual nu mai beneficia de prevederile art.10 din Legea 241/2005,de reducerea pedepsei,si nici de posibilitatea de a achita un prejudiciu corect stabilit si de o evaluare corecta la urmarirea penala.

Decizia Curtii Constitutionale nr.72/2019 a constatat aceste aspecte de nelegalitate,fiind pronuntata in soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 indice1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscala.

• Ce concluzii se desprind din dispozitiile Deciziei Curtii
Constitutionale nr.72/2019 din 29 ianuarie 2019 publicata in M.O. din 2.05.2019

-daca inspectorii fiscali au intocmit inainte de inceperea urmaririi penale documente,rezultatul investigatiilor acestora nu poate constitui mijloc de proba,cuprinse în art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, întrucât, pentru lămurirea aspectelor de specialitate ale cauzei, legea procesual penală cunoaşte procedee probatorii graţioase şi formale de obţinere a mijlocului de probă specific, prin dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală;
-intr-un astfel de caz,probatoriul esenţial acuzării a fost produs de însăşi una dintre părţile procesului penal, nerespectându-se echitatea procedurii şi egalitatea de arme. ANAF,prin inspectorii sai a efectuat cercetarile si tot ANAF s-a constituit parte civila.
-oferirea posibilităţii ulterioare întocmirii mijlocului de probă de specialitate de a-l discuta şi combate prin depunerea de memorii sau susţineri verbale în faţa instanţei de judecată nu suplineşte atingerea adusă principiului egalităţii de arme între apărare şi acuzare prin „producerea” mijlocului de probă acuzator în condiţii oculte şi discreţionare, exclusiv la dispoziţia şi sub controlul organului de urmărire penală, de către un subiect procesual principal;
– în măsura în care o garanţie esenţială a sistemului de obţinere a probelor – obţinerea acestora prin mijloace de probă întocmite după începerea procesului penal – cuprinsă în Codul de procedură penală este încălcată chiar de legiuitor printr-o reglementare legală cu dispoziţii procedural penale – Codul de procedură fiscală -, înseamnă că ea devine inaplicabilă în privinţa persoanelor implicate în raporturi de drept fiscal, care nu mai beneficiază de această garanţie procesual penală, ceea ce conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi a acestor persoane în raport cu alte persoane implicate în raporturi de drept de altă natură, şi cărora le este aplicabil cadrul general în materia mijloacelor de probă.

• Mai in detaliu,Decizia Curtii Constitutionale s-a referit la urmatoarele:

Curtea a constatat că în concepţia noului Cod de procedură penală administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă. În aceste condiţii, Curtea reţine că procesul-verbal reglementat de art. 233 indice1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, fiind întocmit de organele fiscale anterior începerii urmăririi penale, nu poate fi calificat, sub imperiului actualului Cod de procedură penală, ca mijloc de probă.

Cu privire la natura mijlocului de probă la care se referă art. 233^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, acesta nu poate fi înscris în categoria mijloacelor de probă cuprinse în art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, întrucât, pentru lămurirea aspectelor de specialitate ale cauzei, legea procesual penală cunoaşte procedee probatorii graţioase şi formale de obţinere a mijlocului de probă specific, prin dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală. În schimb, verificările fiscale la care se referă norma criticată nu cunosc nicio reglementare sub aspectul procedurii de urmat, al limitelor acestora sau al posibilităţii de contestare a concluziilor rezultatului acestor verificări, intrând mai degrabă în categoria mijloacelor de probă nenumite, prevăzute de art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, fără însă a fi prevăzută procedura de obţinere a acestora. Or, tocmai aceste omisiuni ale legiuitorului imprimă un caracter discreţionar.

Prin atribuirea inspectorilor fiscali a competenţei funcţionale de a „controla” şi „verifica” în procedurile penale aspecte de specialitate fiscală, activităţi al căror rezultat să fie folosit de către organele judiciare ca mijloace de probă, li se dă explicit primilor atribuţii care le depăşesc pe cele ale unui simplu expert sau specialist, inspectorii fiscali având puterea de a desfăşura activităţi investigative neprecizate şi discreţionare, care au calitatea unor adevărate acte de cercetare penală.
Prin urmare, lipsa calităţii legii este de natură a înfrânge dezideratul înfăptuirii justiţiei în numele legii în cadrul unui proces echitabil.
Un alt aspect care conduce la neconstituţionalitatea prevederilor criticate izvorăşte din însăşi calitatea inspectorilor de prepuşi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instituţie cu calitate procesuală activă în cauzele având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală şi nu numai, cărora li se recunoaşte dreptul de a întocmi procese-verbale, mijloace de probă caracterizate în procesul penal, care cuprind rezultatul investigaţiilor inspectorilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi evaluarea acestuia. Prin asocierea activităţii de urmărire penală a procurorului, care, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, reprezintă interesele generale ale societăţii, adică inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea funcţionarilor părţii civile, cărora li se recunoaşte atribuţia de a efectua adevărate acte de cercetare penală, sunt afectate rolul şi statutul procurorului, din perspectiva imparţialităţii şi obiectivităţii sale. Or, a recunoaşte părţii civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii şi de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare a principiului egalităţii de arme, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi a egalităţii în faţa legii a participanţilor la procesul penal, fiind totodată o nesocotire a dreptului la apărare al subiecţilor procesuali pasivi (suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente). Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a subliniat imperativul neutralităţii şi independenţei celui chemat să asiste organele judiciare prin lămuririle sale de specialitate, respectiv că, în calitate de auxiliari ai organelor judiciare, experţii trebuie să fie echidistanţi faţă de părţile cauzei, în caz contrar fiind prejudiciat principiul egalităţii de arme. De asemenea, din aceeaşi jurisprudenţă rezultă că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt omise în acele cazuri în care li se recunosc capacităţi investigative funcţionarilor organelor de stat care nu au calitatea de organe judiciare, ale căror constatări sunt folosite ulterior drept probe ale acuzării.

Din perspectiva mijloacelor de probă de specialitate, se arată că inclusiv raportul de constatare, ca procedeu probatoriu, cunoaşte o limitare a cvasicontradictorialităţii specifice raportului de expertiză, subiecţilor procesuali principali nefiindu-le recunoscut dreptul de a formula observaţii faţă de obiectivele constatării, de a participa prin intermediul unui expert parte sau de a oferi lămuriri expertului, respectiv o îngrădire a drepturilor procesuale ce este justificată prin urgenţa lămuririlor solicitate de către organul de urmărire penală sau prin pericolul de dispariţie a unor mijloace de probă ori de schimbare a unor situaţii de fapt. Ca atare, având în vedere natura verificărilor fiscale şi calitatea specialistului chemat să întocmească procesul-verbal aferent – în calitate de reprezentat al uneia dintre părţile procesului penal, se apreciază că, din perspectiva instrucţiei penale, prevederile criticate restrâng dreptul la un proces echitabil, câtă vreme probatoriul esenţial acuzării poate fi produs de însăşi una dintre părţile procesului penal, nerespectându-se echitatea procedurii şi egalitatea de arme. Oferirea posibilităţii ulterioare întocmirii mijlocului de probă de specialitate de a-l discuta şi combate prin depunerea de memorii sau susţineri verbale în faţa instanţei de judecată nu suplineşte atingerea adusă principiului egalităţii de arme între apărare şi acuzare prin „producerea” mijlocului de probă acuzator în condiţii oculte şi discreţionare, exclusiv la dispoziţia şi sub controlul organului de urmărire penală, de către un subiect procesual principal.

Concluzionând, Curtea constată că în concepţia noului Cod de procedură penală administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă. În aceste condiţii, Curtea reţine că procesul-verbal reglementat de art. 233 indice1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, fiind întocmit de organele fiscale anterior începerii urmăririi penale, nu poate fi calificat, sub imperiului actualului Cod de procedură penală, ca mijloc de probă. În schimb, potrivit Codului de procedură penală, organul de urmărire penală are competenţa ca, ulterior începerii urmăririi penale, să dispună efectuarea unei verificări fiscale conform art. 233 indice1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, finalizată prin întocmirea unui proces-verbal, sau a unei constatări conform art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, finalizată cu un raport de constatare, caz în care procesul-verbal, respectiv raportul de constatare constituie mijloace de probă conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.

Curtea reţine că, în lipsa unui cadru legislativ clar şi coerent în materia mijloacelor de probă în domeniul fiscal, cu respectarea principiului unicităţii reglementării în materie, este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, în materie penală, întregul sistem de obţinere a probelor vizează constatarea existenţei sau inexistenţei acuzaţiei în materie penale, inclusiv garanţiile procesuale intrinseci acestuia, drept care legiuitorul are obligaţia constituţională de a reglementa în mod coerent şi unitar maniera de obţinere a acestora pentru a nu leza securitatea juridică a persoanei. Or, în măsura în care o garanţie esenţială a sistemului de obţinere a probelor – obţinerea acestora prin mijloace de probă întocmite după începerea procesului penal – cuprinsă în Codul de procedură penală este încălcată chiar de legiuitor printr-o reglementare legală cu dispoziţii procedural penale – Codul de procedură fiscală -, înseamnă că ea devine inaplicabilă în privinţa persoanelor implicate în raporturi de drept fiscal, care nu mai beneficiază de această garanţie procesual penală, ceea ce conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi a acestor persoane în raport cu alte persoane implicate în raporturi de drept de altă natură, şi cărora le este aplicabil cadrul general în materia mijloacelor de probă. 54. Raportând cele prezentate mai sus la speţa de faţă, Curtea constată că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără să stabilească o necesară corelare între art. 233^1 alin. (3) şi sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul alin. (5), cu referire la alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, pe de o parte, şi art. 61 alin. (5), art. 97 alin. (2) lit. e), art. 172 alin. (9) şi art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, pe de altă parte, cu consecinţa fragilizării sistemului de administrare a probelor în procesul penal, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca o consecinţă a încălcării principiului egalităţii în drepturi şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine şi afectarea prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2). 55. Cele anterior menţionate sunt valabile mutatis mutandis şi în privinţa art. 350 alin. (1) şi sintagmei „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul alin. (3), cu referire la alin. (1) din Legea nr. 207/2015, prevederi care, la rândul lor, încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar ca o consecinţă a încălcării principiului egalităţii şi a dreptului la un proces echitabil, sunt afectate şi art. 24 alin. (1), şi art. 124 alin. (2) din Constituţie

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 233 indice 1 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu referire la alin. (2) şi (3) din acelaşi articol este neconstituţională.
3. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 cu referire la alin. (1) din acelaşi articol este neconstituţională.
• Alte articole de acelasi autor:
-Care sunt conditiile atragerii raspunderii persoanelor juridice care au savarsit infractiuni;
-Ce masuri trebuiesc intreprinse daca ti-a fost avariata masina;
–Ce afirmatii a facut Bogdan Olteanu la iesirea din arest ca urmare a judecarii masurii preventive si acuzatiei privind infractiunea trafic de influenta;
Fapta de evaziune fiscala prevazuta de Legea 241/2005 art.9 lit.b constituie infractiune numai daca s-a produs un prejudiciu;
–A fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice dar nu s-a anulat si dreptul de a conduce autovehicule;
–In ce cazuri se acorda exercitarea autoritatii parintesti unui singur parinte in caz de divort;
–De ce este necesara modernizarea metodei de efectuare a anchetei psihosociale in cazul stabilirii conditiilor exercitarii autoritatii parintesti de catre instanta de tutela;
– In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto;
– Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
– Ce prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis;
– Ce tebuie sa stii despre conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala.
www.avocat-tudor.ro
0724260393


In ce conditii este permisa audierea unei persoane cercetate penal prin videoconferinta

In ce conditii este permisa audierea unei persoane cercetate penal prin videoconferinta

Prezinta relevanta in ce priveste conditiile din penitenciare ce a spus avocata judecatorului Stan Mustata dupa decesul acestuia in penitenciar:”Cineva l-a transferat de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Giurgiu la 2 noapte, i s-a făcut rău. A făcut blocaj renal, i s-a aplicate catetere la mâni și la spital, a fost plimbat la 3 spitale. A făcut dializă, a făcut infarct și a decedat. Asta e justiția în România. Avea tumori cancerigene în zona abdominală. Nimeni nu a vrut să dea crezare, iar acum se vede că era foarte bolnav. Cauza morții e infarct miocardic în timp ce se încerca o dializă. Inima lui nu a mai rezistat. Sunt 3 ani de când
era încarcerat”.

Acesta este un caz mediatizat,din care poate constata ce consecinte tragice are decizia de a transfera un detinut de la un penitenciar la altul sau la instanta. Sunt si alte cazuri,dar necunoscute de public, care in cazul persoanelor private de libertate cu afectiuni grave produc consecinte tragice.

Din experienta,ca avocat specializat in drept penal am intalnit cazuri in care audierea unui inculpat confruntat cu probleme de sanatate se putea face in conditii optime prin videoconferinta,astfel ca scopul urmarit de organul de cercetare penala se realiza iar inculpatul nu mai suferea consecinte de genul celor de mai sus.
De asemenea,in anumite cazuri conditiile de transport a detinutilor,mai ales cand sunt transferati de la diferite penitenciare din tara sunt foarte grele pentru acestia.

Un caz care m-a socat a fost cu mai multi ani in urma,cand o persoana aflata in stare de arest si era diagnosticata cu cancer a cerut amanarea executarii pedepsei. In mod surprinzator,expertiza medicala a stabilit ca acesta poate sa execute pedeapsa chiar si in astfel de conditii de boala grava iar instanta nu i-a admis cererea. Cand a facut o noua cerere de amanare a executarii pedepsei,nu a mai fost adus la instanta, fiindca decedase intre timp.

Se observa insa ca in ultimul timp, procedura de cercetare penale din tara noastra manifesta tendinta de a folosi tehnologia informationala.
Utilizarea videoconferintei faciliteaza audierea la distanta a persoanelor cercetate si deplasarile uneori inutile.Totodata, determina avantaje privind reducerea costurilor procedurilor judiciare,celeritatea actului de justitie,accesul mai facil al justițiabilului la acestea.

Legislatia romana cu privire la ascultarea prin videoconferinta se doreste a fi conforma cu standardele ce rezulta din jurisprudența C.E.D.O.
Dispozitiile legale dispun ca utilizarea videoconferintei sa se faca cu garantarea dreptului la apărare a inculpatului si să aibă loc exclusiv în situația în care acesta își dă acordul și numai în prezența apărătorului său la locul de deținere.

Regula generala privind audierea prin videoconferinta se afla in art.106 alin.(2) din Codul de procedura penala. In acest articol se arata ca persoana aflată în detenţie poate fi audiată la locul de deţinere prin videoconferinţă, în cazuri excepţionale şi dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor.
De asemenea, se precizeaza ca,in cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana audiată se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la art. 90, ascultarea nu poate avea loc decât în prezenţa avocatului la locul de deţinere.

In ce priveste dispozitiile art.90 C.p.p. la care fac trimitere dispozitiile de mai sus,acesta dispune cu privire la asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului. Astfel,asistența juridică este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;
c) în cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.”

Alte dispozitii cu privire la ascultarea prin videoconferinta se gasesc in Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 precum si Legea 254/2013 privind executarea pedepselor.

• Alte articole de acelasi autor:
-Cum a sanctionat instanta angajatorul care sub pretextul unei abateri disciplinare nu a respectat interdictia concedierii salariatei gravide si ce alte interdictii privind concedierea exista;
-In ce situatii conflictul de interese si starea de incompatibilitate fac obiectul unui litigiu in instanta ca urmare a evaluarii Agentiei Nationale de Integritate;
–Pentru ce motive Curtea Constitutionala a apreciat ca dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, sunt formulate insuficient de clar;
-In ce situatii se poate limita programul de vizitare a minorului de catre un
parinte dupa divort;
-Avocat accidente – despagubiri accidente rutiere;
-Care sunt conditiile de admisibilitate a emiterii ordinului de protectie intr-un caz de violenta in familie
-Cum este aparat dreptul la propria imagine prin mijloace juridice;
–In ce situatii conflictul de interese este apreciat ca fiind infractiune.
–Cum va poate ajuta un avocat in cazul producerii unui accident rutier;
-In ce conditii nu se pedepseste infractiunea de violarea secretului corespondentei prevazuta de art.302 Cod penal;
-Din ce motive este bine sa se rezerve dreptul de uzufruct sau abitatie la instrainarea unei locuinte si ce greseli trebuie evitate;
-Din ce motive nu a fost anulat dreptului de a conduce un vehicul desi a
fost condamnat pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice;
-In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto.
-Care este deosebirea dintre masurile de siguranta si pedepse;
-Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de societatea comerciala;
-Renuntarea la judecata.
-Ce prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis;
-Avocat dreptul muncii.
-Cum a hotarat instanta despre nerespectarea indicatorului cedeaza
trecerea si prioritatea de trecere desi petentul a oprit la acest indicator.
Cabinet avocat Tudor Ion
www.avocat-tudor.ro
0724260393


In ce conditii se pot cere daune pentru incalcarea dreptului la propria imagine,la viata privata si libertatea de exprimare

In ce conditii se pot cere daune pentru incalcarea dreptului la propria imagine,la viata privata si libertatea de exprimare

Ca avocat in Baroul Bucuresti am intalnit cazuri in care instanta urma sa se pronunte daca articolele din anumite publicatii,inclusiv pe internet,au adus atingere imaginii,numelui,demnitii si prestigiului unei persoane.
Prin lansarea unor astfel de informatii care au devenit publice,accesibile oricarei persoane care ia cunostinta de acestea,din tara sau strainatate, si care folosesc cu rea credinta imaginea sau numele unei persoane se pot crea suferinte psihice acestea,o ingerinta in viata privata.
In cazul in care reclamantul are o astfel de solicitare va pune in discutie angajarea raspunderii civile delictuale a unei persoane fizice sau juridice pentru o fapta ilicita prejudiciabila si sa ceara daune morale.

In continuare,ne vom referi la conditiile in care este atrasa raspunderea civila delictuala si cadrul national de reglementare a unor astfel de fapte precum si viziunea CEDO in aceasta privinta.

• Care sunt conditiile atragerii raspunderii civile delictuale

In vederea angajarii raspunderii civile delictuale pentru o fapta care aduce atingere dreptului la propria imagine,la nume si onoare,conditiile specifice sunt urmatoarele:
sa existe un prejudiciu,culpa,fapta ilicita,sa existe o legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Prejudiciul consta in lezarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim care se materializeaza printr-o pierdere sau un dezavantaj creat victimei.
Asadar,victima sufera anumite consecinte negative,iar acestea trebuie analizate atat din perspectiva anterioara evenimentului respectiv cat si din situatia ulterioara.
Intr-un astfel de caz,victima trebuie sa faca dovada lezarii unui drept sau interes legitim si sa solicite repararea prejudiciului suferit.

In acest sens,art.1349 Cod civil dispune ca orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Referindu-ne la obiectul acestui articol,in care prejudiciul poate fi creat si prin atingerea dreptului la propria imagine sau,nume,onoare,sau chiar a libertatii de exprimare,conform Codului civil,drepturile privitoare la viata privata si demnitate sunt drepturi indisolubil legate de existenta insasi a fiintei umane si se circumscriu ideii generale de „drepturi ale personalitatii”. In acest sens,in art.58 din Codul civil se arata ca orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Aceste drepturi nu sunt transmisibile.

• Cum sunt reglementate de Codul civil

• Dreptul la propria imagine

Este reglementat in art.73 Cod civil si se dispune ca orice persoană are dreptul la propria imagine.În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

In literatura de specialitate s-a aratat ca reproducerea unei persoane printr-o fotografie ,film,desen,retea internet necesita acordul acelei persoane. In toate cazurile consimtamantul se prezuma a fi dat pentru captarea si difuzarea unei imagini corecte a persoanei si nu pentru oreprezentare deformata.

• Viziunea CEDO in ce priveste dreptul la propria imagine

In aceasta privinta,prezinta relevanta hotărârea Von Hannover versus Germania, 24 iunie 2004 in care se arata ca statul are obligaţia de a sancţiona atingerile vieţii private comise de un terţ,astfel:
“Reclamanta este fiica prinţului Rainier III de Monaco. Mai multe reviste germane au publicat poze cu reclamanta, surprinse când se afla în afara domiciliului său şi în cadrul activităţilor sale cotidiene, singură sau acompaniată de diverse persoane. Reclamanta a sesizat o instanţă pentru a solicita încetarea publicării acelor poze, însă cererea sa a fost respinsă pe motiv că reclamanta este o personalitate a istoriei contemporane şi trebuie să tolereze publicarea fără consimţământul său a fotografiilor luate în afara domiciliului său, aşa cum permitea o lege germană. Instanţa supremă a considerat că ea benefica de dreptul la intimitate şi în afara domiciliului său, însă doar în acele locuri închise în care era evident că vroia să fie singură. Pe baza acestui criteriu, reclamanta a obţinut câştig de cauză în raport de pozele care o înfăţişau împreună cu prietenul său într-un restaurant. Aceasta viziune a fost confirmată de către Curtea Constituţională, care a afirmat că prevalează libertatea presei de a prezenta o personalitate publică dincolo de momentele în care îşi manifestă funcţiile.

• dreptul la respectarea vieţii private şi de familie in viziunea CEDO

In aceeasi cauza se arata ca,publicarea acelor fotografii constituie o atingere a dreptului la viaţă privată a reclamantei. Curtea aminteşte totuşi că aceasta nu este o personalitate politică şi că nu îndeplineşte nicio funcţie oficială în cadrul statului monegasc, astfel încât este dificil de afirmat că ele contribuie la dezbaterea unor probleme de interes general. În plus, Curtea a considerat că criteriul utilizat de către instanţele germane este prea vag şi riscă să permită unei persoane o mult prea redusă zonă de intimitate, astfel încât viaţa sa privată să se reducă la prea puţine momente. De aceea, Curtea a considerat că permisiunea acordată de către statul german cu privire la intruziunile în viaţa privată a reclamantei constituie o violare a dreptului acesteia la viaţă privată.

• Care fapte sunt considerate a fi atingeri aduse vieţii private

In Codul civil art.74 se arata care sunt considerate a fi atingeri aduse vieţii private;
a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinta sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;
e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;
h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;

• dreptul la libera exprimare, cadrul legal national

In ce priveste cadrul legal national de reglementare,art.70 Cod civil,purtand denumirea ”Dreptul la libera exprimare”dispune ca: orice persoană are dreptul la libera exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75.

• viziunea CEDO asupra libertatii de exprimare.

Importanta acestui drept rezulta din viziunea CEDO asupra libertatii de exprimare. Astfel In cauza Observer si Guardian c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Janowski c. Poloniei; Nielsen si Johnsen c. Norvegiei se arata ca libera exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice si una din conditiile primordiale ale progresului sau si a dezvoltarii fiecarei persoane (Lingens c. Austriei). Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al articolului 10, ea se aplica nu numai „informatiilor” sau „ideilor” primite in mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci si celor care lovesc, socheaza sau nelinistesc o persoana sau o parte a populatiei, in baza pluralismului, tolerantei si spiritului de deschidere fara de care o societate democratica nu poate exista (Handyside c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Vogt c. Germaniei). Asa cum precizeaza articolul 10, exercitarea acestei libertati este supusa unor formalitati, conditii, restrictii si sanctiuni care trebuie totusi sa fie interpretate strict, necesitatea lor trebuind sa fie stabilita in mod convingator (Observer si Guardian c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Janowski c. Poloniei; Nielsen si Johnsen c. Norvegiei).

• Care sunt limitele in care se considera ca se aduce atingere vietii
private si demnitatii persoanei umane

In acest sens,art.75 din Codul civil dispune ca nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

• Viziunea CEDO
In jurisprudenta CEDO, secţia IV, decizia Kent Pharmaceuticals Limited şi alţii contra Marea Britanie, 11 octombrie 2005 s-a aratat ca pentru a putea fi dispusă, percheziţia trebuie să îndeplinească nişte condiţii pentru a i se putea stabili necesitatea.
Art. 8. Inviolabilitatea domiciliului. Pentru a determina proporţionalitatea unei percheziţii şi, implicit, necesitatea sa într-o societate democratică, Curtea utilizează următoarele criterii: gravitatea faptei în raport de care se realizează ancheta penală; circumstanţele în care s-a decis realizarea percheziţiei, în special existenţa la acel moment a altor probe cu privire la existenţa infracţiunii; conţinutul şi scopul ordinului de percheziţie, luând în calcul natura localului percheziţionat, precum şi măsurile care s-au luat pentru a reduce impactul măsurii la un nivel rezonabil, ţinând cont de posibilele repercusiuni asupra persoanele afectate de percheziţie.
• Alte articole de acelasi autor:
-in ce conditii o persoana poate fi condamnata pentru punerea in circulatie a unui autovehicul neinmatriculat;
Pe ce criterii este sanctionata o fapta ca fiind infractiune sau contraventie la Legeanr.50/1991privind autorizarea executarii constructiilor;
-In ce conditii instanta apreciaza ca un conducator auto este in stare de necesitate cand savarseste infractiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere;
–De ce este considerata Camera preliminara o faza distincta a procesului penal
-Drept penal-legalitate
–In ce conditii asiguratorul raspunde pentru repararea prejudiciului cauzat prin accident auto;
–Ce avantaje prezinta solicitarea de despagubiri accidente in cadrul procesului penal;
– Persoana retinuta in flagrant, cercetata pentru infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos fiind surprinsa ca efectua operatiuni cu carduri falsificate;
-Ce criterii a avut in vedere instanta la admiterea cererii de stabilirea paternitatii din afara casatoriei formulata de reclamanta in conditiile in care tatal biologic intervine in solutionarea cererii.
–Pentru ce motive instanta a admis cererea de inlocuire a arestului preventiv cu o alta masura preventiva;
–INFRACTIUNILE CONTRA SIGURANTEI SI INTEGRITATII SISTEMELOR SI DATELOR INFORMATICE;
–Cum a motivat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la sanctiunea ce se aplica in cazul lipsei consimtamantului pentru incheierea unui act juridic ca efect al depasirii limitelor legale ale mandatului administra;
–Ce se poate invoca pentru anularea deciziei de sanctionare disciplinara cu referire la procedura cercetării disciplinare;
-CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL;
-Vanzarea imobilelor. Reguli speciale de vanzare a imobilelor;
–Infractiunile contra persoanei;
-In ce limite prin asigurarea RCA va puteti recupera prejudiciul.
Cabinet avocat Tudor Ion
Responsabilitate, profesionalism, loialitate fata de client.
www.avocat-tudor.ro
0724260393